Contururi mișcate

9 mai 2016
Contururi mișcate jpeg

● Paul Vinicius, Nopți la maximum, dimineți voalate, Editura Agol, 2014.

Paul Vinicius scrie o poezie care poate să nu placă la prima vedere. Discursul său e supraîncărcat cu tot felul de aluviuni textuale, care diminuează forța impactului imediat. Și asta nu e totul. O altă dificultate a acestui gen de poezie derivă din utilizarea în același text a mai multor tipuri de limbaj. Un mixaj între tot felul de elemente colocviale și unele „rostiri” de sorginte modernistă. Maximalismul și minimalismul se află într-o aparentă mezalianță ce poate uneori să deruteze cititorii. Un alt aspect oarecum problematic e legat de existența unor tautologii pe care autorul nu și le reprimă. Paul Vinicius ori nu vrea ori nu știe să elimine surplusul. În fine, ultima mea obiecție are în vedere modul în care scriitorul își administrează finalurile poemelor. În general, un text de Paul Vinicius începe de la o constatare oarecare, se dezvoltă, devine arborescent, se concentrează într-un flux unic, pentru ca apoi să-și afle rezolvarea printr-o frază puternică, memorabilă. Problema este că după acest surtcircuit între toate elementele și imaginile poetice urmează o relativizare: încă un vers sau încă o strofă ce pare din alt film. Asistăm, așadar, la scăderea bruscă a tensiunii poetice la care se ajunsese anterior. Acest lucru poate fi interpretat și ca o luare în răspar a propriului demers liric sau ca o detașare de „adevărurile mari” afirmate poate prea apasat.

Cred totuși că ceea ce poate părea la prima vedere defect devine cumva o marcă distinctivă, individualizatoare a poeziei lui Paul Vinicius. Spun asta deoarece un mare atu al acestei poezii e uriașa energie ce se degajă din versurile de față. Energia aceasta dizolvă aceste, să le numim așa, minusuri de construcție. Volumul Nopți la maximum, dimineți voalate (un titlu bun, percutant) e poate expresia lirică a unei existențe asumate până la capăt, până dincolo de consecințele ei imediate. Avem de-a face cu un corpus de texte unitare, ce par cumva expulzate, scrise dintr-o singură suflare: „o stradă pustie / pe care nu trece nimeni / când tu / pe neașteptate / ți-ai ascuns palidul feței în răceala mâinilor înfrigurate / însă chiar dacă ar fi trecut / totuși / cineva / vreun trecător întârziat sau vreun camion cu ciment / precis că ar fi avut tot dreptul / ochilor tăi verzi / semafoare în noapte / și înțelegerea tacită a degetelor reci / tremurătoare / din care se rostogolise / neaprinsă / țigara / fiindcă acum știu: / priveai în ceață / ca într-o oglindă” („micile plăpândele lucruri invizibile”). Energia poeziei lui Paul Vinicius provine și dintr-un fel de „nebunie” cultivată, dintr-un nonconformism al percepției. Poetul se așază împotriva curentului. Asupra lui se revarsă un fel de realitate căreia i se opune. Pe de o parte notează ceea ce vede în jurul său, pe de altă parte tratează „întâmplările” cotidiene ca pe niște relicve ale vieții adevărate. Reprezentările orașului – cu toate mecanismele sale de funcționare de neînțeles – intră și ies din cadru cu o viteză exasperantă. Mă refer aici la anumite pulsiuni lirice capabile să dinamiteze tot ceea ce pare atins de  comoditatea convenționalului. Paul Vinicius este prin excelență un disident. În poezia sa găsim multe forme de răzvrătire. Uneori pare pornit și împotriva propriilor sale convingeri. Așa se explică și mai sus amintita relativizare a „soluțiilor” sale lirice de moment.

Universul sordid și dezarticulat în care trăiește apare uneori îmbogățit prin reprezentări insolite sau prin schimbări bruște de perspectivă: „toată noaptea am vorbit cu un zid / și nici dumnezeu nu dădea semne să revină / după ce-i dădusem ultimii bani ca să-mi cumpere țigări” („lungul drum al nopții către dimineață”) sau „patul devenise un deșert cafeniu dintr-un film de antonioni cu actori neprofesioniști dar cu atât mai reali” („Sepia”). Schimbarea perspectivei determină, așadar, o modificare a ceea ce am putea numi printr-un cuvânt neputincios realitate.

Acest volum consistent, construit după o sintaxă proprie, subsumează mai multe nuclee poetice bine articulate ce conduc spre revelații brutale, dar expediate imediat în subsidiar: „puzderie de fluturi ce veneau la becul / nostru ba să strălucească ba să fie fericiți și de fapt ca să moară aici lângă noi / iar caramel se strâmba la ei le arăta pumnul și le striga hai băi veniți veniți / panaramelor că și noi o să dăm colțu` într-o zi tot sub un bec de 25 de wați” („apoi n-am mai vorbit chiar nimic”). Aș putea cita mult mai multe exemple, dar din lipsă de spațiu mă rezum doar la acesta.

Dramatismul poeziei lui Paul Vinicius decurge și din ceea ce el numește „monolog alb” – titlul unuia dintre cele mai bune și mai tulburătoare poeme din carte. Ce ar putea însemna asta? Cred că această expresie face trimitere la acele soluții lirice provizorii de care autorul se dezice cu energia unui narcoman. Reculul acestei stări de fapt pare a fi acea voalare ce face ca lucrurile să capete contururi difuze, mișcat. Așadar, provizoratul e combustibilul inepuizabil al lumii. Amprenta electrică a discursului său –  AC / DC – sublimează dialogurile în monolog și toate culorile realităților fluctuante  în nonculoare.

Şerban Axinte este scriitor şi cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, Filiala Iaşi. Cea mai recentă carte publicată: Gabriela Adameşteanu. Monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Tracus Arte, 2015.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Dmitri Medvedev FOTO Mediafax  /  Hepta / ZUMA Press
Medvedev amenință încă o țară vecină Rusiei că s-ar putea confrunta cu „scenariul ucrainean” din cauza orientării sale către Vest
Pe fondul apropierii crescânde a Armeniei de Occident, Rusia a început să discute posibilele consecințe ale unei astfel de direcții și să facă paralele cu scenariul ucrainean, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.
loredana chivu si ana maria mocanu jpg
Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, handicap neașteptat la „Asia Express”. Cum au plecat în cursă?
Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu au pornit în cea de-a cincea etapă a competiției „Asia Express” cu un mare dezavantaj, după ce au fost salvate de la eliminare de Dragonul din Cufăr. Cele două concurente primit dragonul de culoare verde, însă avantajul s-a transformat rapid într-o nouă provocare p
Obiect folosit la podul lui Constantin cel Mare, descoperit în Dunăre
Obiecte din plumb, folosite la podul lui Constantin cel Mare, descoperite în Dunăre de un scafandru
Obiecte din plumb care ar fi fost folosite pentru prinderea pilonilor din piatră ai podului peste Dunăre de la Sucidava - Celei, construit de Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328, au fost descoperite recent în apa fluviului.
diaspora png
Cât un oraș întreg dispărut de pe hartă: Peste 50.000 de români au plecat definitiv din țară într-un singur an
Aproape 55.000 de români au plecat definitiv din țară în 2025, cel mai mare număr înregistrat în ultimii 34 de ani, potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii. Singurul an în care cifra a fost mai mare a fost 1990, când aproape 97.000 de persoane au emigrat.
Nadia comaneci instagram png
Bonaparte la asediul Toulonului, pictură de Édouard Detaille (© Wikimedia Commons)
Misterul unei scrisori secrete a lui Napoleon, descifrat de Inteligența Artificială după 217 ani
Inteligența Artificială a reușit să descifreze un cod secret vechi de secole, aparținându-i lui Napoleon Bonaparte. Cifrul era folosit de împăratul francez pentru a trimite mesaje secrete generalilor săi.
sistem solar
Semnal radio detectat pentru prima dată de pe o planetă din afara Sistemului Solar
Astronomii au detectat în mod direct, în premieră, o undă radio venită de pe o planetă din afara Sistemului Solar.
nunta
Cele mai ciudate superstiții din ziua nunții. Ce se spune că se întâmplă dacă pierzi verigheta
Nunta reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viața unui cuplu aflat la început de drum și vine la pachet cu numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții. Chiar dacă unele dintre acestea datează de sute de ani, multe dintre ele continuă să fie respectate și în prezent.
Claudia Ghițulescu a fugit în Italia ca să scape de alergia la ambrozie!
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Claudia Ghițulescu a găsit soluția perfectă pentru a scăpa, măcar temporar, de problemele provocate de alergia la ambrozie.