Maria, la chiave!

19 iunie 2016
Maria, la chiave! jpeg

Maria Pilchin, Poeme pentru Ivan Gogh, Editura Paralela 45, 2015.

Deși încă tînără (n. 1982), Maria Pilchin are deja un profil bine conturat. Este unul dintre cei mai buni și mai atenți critici literari de azi din Republica Modova, fapt dovedit de numeroasele articole publicate în presa literară, dar și prin cărțile sale Praguri critice (2013) și De mînă cu Marele Joker. Eseuri literare (2013). Ca poetă nu s-a grăbit să debuteze şi acest lucru e vizibil în cartea ei Poeme pentru Ivan Gogh.

În discursul ei, percepţia intensă a sinelui şi a realităţii din jur coexistă cu şarjele ironice şi autoironice. Poeta face un joc dublu: pe de o parte conversează cu cititorii (le face cu ochiul) şi, pe de alta, îşi fortifică un spectru grav din care nu lipseşte un anumit erotism ponderat. Portretul lui Ivan Gogh se poate desluşi din mai multe fragmente lirice unificate prin acest gen de erotism. La acest capitol amintesc doar poemul "Pupa Russa". Cartea e dominată de multe trimiteri livreşti ce nu dăunează deloc naturaleţei şi autenticităţii scrierii. Dar ceea ce este cu adevărat remarcabil în cartea Mariei Pilchin constă în asumarea totală a unor perspective sociale şi ideologice: „solomon să decidă / cîtă carne din noi / e valahă şi cîtă rusnacă / să taie ca în curechi (să fie iertat regionalismul) / ca-n varză să taie/ şi aşa dezmembraţi / să vedem la cîntar / cîtă latinitate şi / cîtă sare slavă / să punem în bucate/ dacă e petrecere/ petrecere să fie”. În alt loc, feminitatea şi nuanţele ideologice fuzionează: „sînt rusoaică la bucureşti/ şi româncă la moscova / dar în patul tău/ sînt femeia de iubit / femeia de atins / femeia de legănat” („femeia de iubit”). Acesta mi se pare unul dintre cele mai frumoase poeme din întreaga carte.

Poezia Mariei Pilchin nu este una foarte comodă. Deși evită manierele alambicate de exprimare, deși preferă frazele simple, scrisul ei e încărcat de o componentă etică problematizantă și problematică. Scriitoarea se străduie să înțeleagă o realitate (a gîndirii), dar nu pentru a o tolera și asimila, ci pentru a o declișeiza. Lumea Mariei Pilchin se redefinește în funcție de perspectiva din care se lasă observată. „Jocurile privirii” generează un lirism tăios și ușor angajat. Poeta parcă ne-ar obliga să înțelegem lucrurile la fel ca ea. Voi reveni la această idee la finalul comentariului meu. Iată un exemplu, zic eu, concludent: „x spune că y a fost turnător / y spune că x mai este / aşa cum ar striga tata / că mama-i o curvă / iar mama ar şopti / că tata-i beţiv / toţi / sînt iuda să-nţeleg / dar cît de uşor este / să îl iubeşti pe isus / încearcă să-l iubeşti pe iuda / poate aceasta / e dragostea adevărată / căci fără iuda / nu ne mîntuiam” („încearcă să-l iubești pe iuda”).

Erotismul atipic la care am făcut deja referire se revendică de la o suprapunere de planuri aparent incompatibile. A încerca să te regăsești sau să te împlinești ca femeie într-o existență în care sentimentul iubirii e atrofiat, secătuit sau complet străin de sensurile sale originare. A iubi înseamnă a alege drumul cel mai ocolit cu putință, a ieși, cum am mai spus, din clișeu sau din convențiile comode ce epuizează ființa: „după ce ne iubim / toată noaptea / sau stăm treji / unul lîngă altul / facem riduri / ochii se sting / îmbătrînim / ne urîţim / cu tine / nu mi-e frică / nici de moarte” („iubirea și estetica urîtului”). Textul citat nu este suficient pentru ilustrarea ideii expuse mai sus. Există însă multe alte fragmente complementare poemului transcris. Iubirea și frica, angoasa socială și frisonul identitar fac parte din același corp textual ce nu respinge nici un organ vital. Eu zic ca e o performanță să abordezi atîtea teme și să le distribui într-o partitură unică.

Placheta are și scăderi evidente pe care nu mă feresc să le numesc. Maria Pilchin îmi dă uneori senzația că nu știe să taie, să elimine din poemele sale un oarecare surplus. Sigur, acest lucru e valabil pentru foarte mulți scriitori. Unele texte mai puțin realizate păcătuiesc prin persistența unor tautologii de expresie sau de imagine. În alte situații, autoarea mizează poate prea mult pe unele jocuri lexicale cam răsuflate. Toate aceste minusuri se vor remedia odată cu limpezirea discursului liric. Vorbim totuși de o carte de debut în poezie, una ușor supraevaluată de critica de întîmpinare.

Pentru a evolua cu adevărat, pentru a depăși vulnerabilitățile de care suferă în prezent, scriitoarea trebuie să găsească acea cheie cu ajutorul căreia să aibă acces la unele predispoziții lirice, cărăra nu le-a aflat deocamdată forma optimă de expresie. Așadar, Maria, la chiave! Și nu o zic doar ca să citez o expresie dintr-un film celebru. Neajunsurile amintite nu afectează decisiv prospețimea expresiei, vitalitatea remarcabilă a ansamblului. Maria Pilchin contrazice de multe ori orizontul de așteptare al cititorului și-i impune acestuia, aproape dictatorial (aici e punctul forte), perspectiva sa eliberată de constrîngeri și de clișeele de percepție a realului.
 
Șerban Axinte este scriitor și cercetător științific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași. Cea mai recentă carte publicată: Gabriela Adameșteanu. Monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Tracus Arte, 2015.
 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

DSC03921 JPG
Regizorul Paul Negoescu, despre primul film românesc pentru copii laureat la Berlinale: „Copilul învață că viața este grea și amenințătoare, dar poate să-i facă față“
După ce a câștigat dragostea publicului, dar și premii importate cu filme precum „Oameni de treabă“ și „Două lozuri“, Paul Negoescu a scris istorie pentru cinematografia românească: primul său film cu copii, „Atlasul Universului“, a câștigat în premieră Mențiunea Specială a Juriului la Berlinale.
Dmitri Medvedev FOTO Mediafax  /  Hepta / ZUMA Press
Medvedev amenință încă o țară vecină Rusiei că s-ar putea confrunta cu „scenariul ucrainean” din cauza orientării sale către Vest
Pe fondul apropierii crescânde a Armeniei de Occident, Rusia a început să discute posibilele consecințe ale unei astfel de direcții și să facă paralele cu scenariul ucrainean, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.
loredana chivu si ana maria mocanu jpg
Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, handicap neașteptat la „Asia Express”. Cum au plecat în cursă?
Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu au pornit în cea de-a cincea etapă a competiției „Asia Express” cu un mare dezavantaj, după ce au fost salvate de la eliminare de Dragonul din Cufăr. Cele două concurente primit dragonul de culoare verde, însă avantajul s-a transformat rapid într-o nouă provocare p
Obiect folosit la podul lui Constantin cel Mare, descoperit în Dunăre
Obiecte din plumb, folosite la podul lui Constantin cel Mare, descoperite în Dunăre de un scafandru
Obiecte din plumb care ar fi fost folosite pentru prinderea pilonilor din piatră ai podului peste Dunăre de la Sucidava - Celei, construit de Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328, au fost descoperite recent în apa fluviului.
diaspora png
Cât un oraș întreg dispărut de pe hartă: Peste 50.000 de români au plecat definitiv din țară într-un singur an
Aproape 55.000 de români au plecat definitiv din țară în 2025, cel mai mare număr înregistrat în ultimii 34 de ani, potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii. Singurul an în care cifra a fost mai mare a fost 1990, când aproape 97.000 de persoane au emigrat.
Nadia comaneci instagram png
Bonaparte la asediul Toulonului, pictură de Édouard Detaille (© Wikimedia Commons)
Misterul unei scrisori secrete a lui Napoleon, descifrat de Inteligența Artificială după 217 ani
Inteligența Artificială a reușit să descifreze un cod secret vechi de secole, aparținându-i lui Napoleon Bonaparte. Cifrul era folosit de împăratul francez pentru a trimite mesaje secrete generalilor săi.
sistem solar
Semnal radio detectat pentru prima dată de pe o planetă din afara Sistemului Solar
Astronomii au detectat în mod direct, în premieră, o undă radio venită de pe o planetă din afara Sistemului Solar.
nunta
Cele mai ciudate superstiții din ziua nunții. Ce se spune că se întâmplă dacă pierzi verigheta
Nunta reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viața unui cuplu aflat la început de drum și vine la pachet cu numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții. Chiar dacă unele dintre acestea datează de sute de ani, multe dintre ele continuă să fie respectate și în prezent.