Zone protejate şi identitatea oraşului

Publicat în Dilema Veche nr. 731 din 22-28 februarie 2018
Zone protejate şi identitatea oraşului jpeg

Ce sînt zonele protejate în mediul urban? Despre ce tip de protecție e vorba?

Zonele construite protejate sînt acele părți dintr-un oraș (deși există zone construite protejate și în mediul rural) care au valoare culturală. Aceasta înseamnă, foarte pe scurt, că dacă aceste zone ar dispărea, orașul respectiv ar deveni mult mai sărac din punct de vedere al propriei sale identități și al identității locuitorilor săi.

De ce se numesc protejate? Tocmai pentru că, avînd ceea ce numim „valoare culturală“, astfel de zone merită să fie păstrate. Cum anume, depinde, desigur, de caracterul lor. Zonele construite protejate sînt fragmente de oraș semnificative mai degrabă pentru ceea ce înseamnă localitatea respectivă decît pentru întreaga țară sau întregul continent. De aceea, zonele construite protejate sînt adoptate ca atare de către autoritățile locale, prin „legi“ locale, precum planul urbanistic general și planul urbanistic zonal. Pe de altă parte, regimul de protecție astfel instituit trebuie înțeles într-un mod extrem de nuanțat. În primul rînd, și într-o zonă construită protejată se poate construi ceva nou. Dar evident că, dacă se doresc edificii noi, nu este indicat să se distrugă ceva ce contribuie la valoarea culturală în cauză. De asemenea, acel ceva nou trebuie gîndit în așa fel încît să nu diminueze calitățile zonei, ci, dimpotrivă, să le susțină. Deci nu este vorba despre o interdicție totală de construire, ci este vorba doar despre o atenționare asupra felului în care se adaugă unei zone construite protejate niște clădiri noi. În fine, în cadrul unei zone construite protejate există frecvent, dar nu obligatoriu, clădiri care, dincolo de regimul de protecție instituit la nivel local, sînt ocrotite și prin Legea monumentelor istorice. În aceste cazuri, desigur, este vorba despre altă atitudine, mai restrictivă decît în cazul unei zone construite protejate în ansamblul ei.

Cîte zone protejate există în București și care e specificul lor?

Dacă îmi amintesc bine, sînt declarate 98 de zone construite protejate în București. Specificul lor cel mai important rezidă în faptul că sînt extrem de variate. Asta înseamnă că pierderea uneia sau alteia dintre aceste zone construite protejate, fiecare unică în felul ei, ar sărăci identitatea orașului. Toate împreună reflectă personalitatea extraordinar de bogată a orașului București, care se bazează pe această diversitate. Dincolo de faptul că fiecare este unică, motiv pentru care nu e indicat să pierdem nici una, toate sînt rezultatul unei evoluții istorice coerente, nu neapărat unitare. De altfel, unitatea de imagine care, în fond, e de natură să inducă monotonie, nu este ceea ce conferă calități acestor zone și cu atît mai puțin unui oraș întreg.

Altfel, majoritatea zonelor construite protejate sînt concentrate în centrul orașului pentru că acolo se află partea cea mai veche a Bucureștiului. Toate se bucură, atît cît se mai poate, de clădiri care în marea lor majoritate contribuie, într-un fel sau altul, la specificul zonei respective.

Pe de altă parte, ca în orice altă așezare, și în București, în cazul zonelor construite protejate, calitățile care trebuie prețuite derivă nu doar din edificii, ci din felul în care este modelat spațiul neconstruit, din felul în care este amplasată vegetația, din relația dintre clădiri, din relația dintre clădiri și spațiul neconstruit, din relația dintre clădiri și vegetație, din relația dintre spațiul neconstruit și vegetație. De fapt, foarte frecvent, în zonele construite protejate din București, valoarea culturală derivă și din relațiile dintre diversele componente tangibile.

Cum se văd orașul și aceste zone protejate prin ochii unui om obișnuit? Dar prin ochii unui specialist? 

Atunci cînd profesia este dedicată orașului, cel puțin după o anumită vîrstă, este dificil să-l mai privești prin ochii unui om obișnuit. Îmi amintesc, din perioada în care puteam să fac această distincție, momentul în care am realizat că, de fapt, iubesc Bucureștiul. A fost momentul în care am reușit să fac distincția dintre oraș și locuitorii săi, locuitori care nu sînt neapărat binevoitori unii cu alții și nici cu orașul. Obișnuim să spunem că orașul e murdar, că e periculos – dar nu casele produc gunoi și nu casele sînt cele care, de exemplu, încearcă să îți fure portofelul din buzunar.

Prin ochii unui specialist, Bucureștiul este un oraș care se caracterizează prin foarte multe clădiri de calitate, mai ales cele istorice, și este un oraș care știe să fructifice această trăsătură.

Bucureștiul nu este un oraș al marilor spații publice, de anvergură. De exemplu, un tip de spațiu care lipsește în București este piața, în sens de spațiu civic. Dar acesta nu este un defect. Așa a evoluat orașul. El nu a fost gîndit să aibă astfel de piețe, dar a știut să compenseze într-o multitudine de moduri. Orașul are scuaruri, artere pentru plimbare, foarte multe edificii reușite. Frumusețea Bucureștiului nu rezidă în piețe impresionante sau numeroase bulevarde ample, ci în această multitudine de clădiri cu calități estetice, nu neapărat deosebite, ci suficient de consistente încît să confere frumusețe întregului oraș – alături de vegetație și relația dintre aceasta și edificii.

E nevoie de un inventar al celor 98 de zone protejate? Cum se poate realiza o astfel de inventariere?

Avînd în vedere că cele 98 de zone construite protejate au fost instituite ca atare acum douăzeci de ani și că de atunci și pînă acum nu s-a realizat o astfel de trecere în revistă a stării lor, un astfel de inventar este mai mult decît indicat, necesar și util. Trebuie subliniat faptul că aceste zone nu au fost monitorizate permanent așa cum ar fi de dorit și că un astfel de proces este imposibil de realizat deocamdată. În aceste condiții, dacă măcar periodic se poate face o trecere în revistă, ar fi foarte bine.

Cum se poate realiza un astfel de inventar este o întrebare poate mai dificilă pentru că e nevoie de foarte multă perseverență. Din două motive. În primul rînd pentru că, deși nu ocupă foarte mult din suprafața totală a orașului, aceste 98 de zone construite protejate însumează, totuși, o suprafață destul de întinsă. Apoi, pentru că așa cum se cade în orice oraș adevărat, aceste zone construite protejate se schimbă. Nu neapărat de la o zi la alta. „Astăzi“ se renovează aici o casă, „mîine“ se înlocuiește în altă parte o alta, săptămîna viitoare începe construcția unei clădiri noi pe un teren viran etc. Perseverența este deci necesară la efectuarea investigației de teren care presupune să bați cu pasul și cu aparatul de fotografiat aceste zone, dar și pentru a accepta că, în timp ce se face inventarul, au loc transformări, pozitive și, din păcate, negative. Sigur că trebuie și know-how. Dar, dacă există perseverență, nu este neapărat nevoie ca toți membrii unor astfel de echipe să fie hiperspecializați. Consider că dacă beneficiază de îndrumare de specialitate, orice persoană interesată de urbanism, de arhitectură sau de bunăstarea propriului oraș poate să contribuie la culegerea datelor pentru un astfel de inventar.

Ce ar trebui făcut pentru ca peisajul cultural și monumentele istorice din București să poată fi întreținute? Ce lipsește în domeniul protecției patrimoniului construit în România, în general, și, în București, în special?

Principalul lucru care lipsește atunci cînd este vorba de întreținerea monumentelor istorice și a altor componente ale orașului care contribuie la identitatea lui este voința. În absența voinței, nu se poate face rost nici de bani, nici de specialiștii necesari, nici măcar de acordul proprietarilor, presupunînd că altcineva decît proprietarii și-ar asuma celelalte lucruri – deși, așa cum este firesc, primii care sînt responsabili pentru buna stare a proprietății respective sînt deținătorii.

Ce lipsește în domeniul protecției patrimoniului construit din România este, de asemenea, voința. Dacă ne referim la domeniul protecției patrimoniului construit în sens de domeniu de activitate publică și care este, conform legii, în sarcina autorităților centrale și locale, se constată (din nou) lipsa voinței. De natură politică, administrativă, ea determină lipsă de finanțare, de interes etc. Mă tem că, din punctul meu de vedere, același răspuns este valabil și pentru București.

Cum vedeți viitorul Bucureștiului?

Îmi desfășor activitatea profesională în trecut, dar totdeauna privind viitorul, căci nu are sens să păstrezi ceva pentru prezentul efemer. Cu toate acestea, recunosc, nu mi-am pus niciodată problema viitorului la scara întregului oraș. Dar asta nu mă împiedică să mi-o pun acum, cu ajutorul acestei întrebări, și să „văd“ două scenarii extreme.

Unul este cel în care Bucureștiul, peste o generație, va arăta complet altfel decît arată acum, ceea ce înseamnă că locuitorii săi care, în răstimpul respectiv, vor contribui la această transformare își vor fi asumat o existență în care trecutul acestui oraș nu mai are absolut nici un fel de relevanță. Își vor asuma, de fapt, o existență în care propriul lor trecut nu va mai avea nici o relevanță nici măcar pentru ei înșiși (și cu atît mai puțin pentru alții) și, în acest fel, vor interzice și urmașilor lor accesul la acest trecut. Amintirile lipsite de suport tangibil sînt fragile și se pierd rapid, iar ochii care nu se văd se uită.

Cealaltă extremă este cea a unui București în care tot, dar absolut tot ceea ce merită să fie păstrat cu grijă, pentru că definește orașul și locuitorii săi, este întreținut după toate regulile artei. Dar asta este o extremă (pozitivă, de data aceasta) pentru că sînt conștientă de faptul că, și dacă s-ar găsi voința care ne lipsește acum, nu ne-am permite acest scenariu din punct de vedere financiar și/sau tehnic. 

Hanna Derer este arhitect specializat în domeniul conservării și restaurării patrimoniului cultural construit și, în această calitate, consultantul proiectului „Catalog București“ începînd cu martie 2017.

au consemnat Edmond NICULUȘCĂ și Adina POPESCU

Foto: Ema Cojocaru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.