Votul european ca terapie antistress

Alina MUNGIU-PIPPIDI
Publicat în Dilema Veche nr. 193 din 21 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Merită să vă osteniţi să votaţi la alegerile europene de pe 25 noiembrie, după ce chiar oamenii politici au dat impresia că nu merită să le ţinem? Nici măcar viitorii europarlamentari, cu excepţia cîtorva fomişti, nu par prea entuziaşti: au doar un an de mandat, iar promisiunile de a fi pe listă şi pentru încă unul, viitor, cine ştie dacă vor fi respectate; au contribuţie financiară proprie la campanie, şi indemnizaţie modestă (Strasbourg e foarte scump - singurul motiv pentru care Parlamentul e acolo este că francezii ţin cu dinţii să aibă şi ei o capitală europeană). Pentru partide, mai puţin Partidul Democrat, care se lăfăie în sondaje, alegerile vin înainte să apuce să se redreseze, presupunînd că viitorul le mai rezervă asemenea bucurii. Pregătit nu e aproape nimeni, deşi raportez cu mîndrie că am cules aproape toate chestionarele pe care le-am distribuit în luna aprilie în care ceream partidelor să îşi precizeze poziţia faţă de temele europene principale. Pentru prima oară avem o idee cam pe unde se poziţionează partidele noastre faţă de subiectele europene, iar unele chiar au adoptat aceste poziţii în şedinţe la vîrf, exact aşa cum ar trebui să le adopte şi faţă de politicile naţionale, dar cum rareori se întîmplă, pentru că de obicei vine fiecare cu un proiect scris de un grup de interese sau un consultant proaspăt absolvent de la "Titu Maiorescu" pe care îl bagă direct în Parlament. Diferenţele de poziţie nu sînt mari, iar cîte sînt nu se datorează ideologiei, ci personalităţii celor care au avut misiunea să completeze chestionarele. Liberalii sînt cei mai tehnocraţi şi aplicaţi în acelaşi timp, se vede mîna Departamentului pentru Integrare. Democraţii sînt corecţi şi ambigui, peste tot unde există contradicţii se feresc să le rezolve tranşant. Ungurii sînt cei mai coerenţi, în poziţiile lor nu vezi nici o contradicţie. Severin e ca întotdeauna preocupat să se pună pe el în valoare, nu să aibă o poziţie a partidului, ceea ce complică lucrurile la linia PSD. Pe linie de Moldova, Marea Neagră sau Balcanii de Vest, avem cu adevărat poziţii comune, naţionale, nu se înţelege de ce ne hărţuim mereu pe aceste subiecte. Pe cîteva teme mari avem poziţii tipice de noua Europă, şi juste, adică vrem o Comisie puternică, arbitru al concurenţei, dar cu taxarea în zona naţională. Ce încerc să vă spun este că, deşi trag nădejde să organizăm cîteva dezbateri pe aceste teme, mai ales ca să afle publicul despre ce e vorba de fapt în Europa, nu o să auziţi mari controverse pentru că nu sînt mari diferenţe între partide. Din acest punct de vedere, puteţi vota toate partidele parlamentare (minus PRM) liniştiţi, că nu vor produce surprize dezagreabile în Parlamentul European. Şi nici acasă, pe teme sensibile. Deşi poziţiile faţă de organizarea administrativă (regiunile României) diferă, linia generală este că se va adopta o poziţie după ce se va vedea care e capacitatea de absorbţie a fondurilor europene în formula actuală, ceea ce e de bun-simţ (excepţie face UDMR). Cum au spus în general cam toate, partidele vor vota cu familia lor politică din Parlamentul European (puteţi citi în detaliu poziţiile partidelor pe

). Pînă aici, aveţi probabil impresia că nu prea merită să vă osteniţi. Aş putea invoca onoarea ţărişoarei, deşi nu cred că putem cădea sub 24%, media prezentării la vot pentru primele opt candidate din Est în 2004. Aş putea invoca rolul Parlamentului European, dar am fost întotdeauna de părerea lui Eric Hobsbawm că aceasta e o instituţie redundantă, o grefă nereuşită de democraţie reprezentativă pe un proiect făcut pentru o uniune de state. Recent, am văzut că 50 de oameni onorabili din Europa, politicieni şi intelectuali, au semnat un document în care încearcă să întărească rolul Comisiei Europene în politica externă în raport cu Consiliul (care reprezintă direct guvernele statelor membre). Nu vor reuşi, mai ales cînd apar lideri ca Sarkozy cu poziţii de genul "Europa sînt eu", sau sîntem noi, cîţiva lideri. Europa de azi s-a întors în forţă la ideea unei uniuni de state, cu Consiliul European în poziţia dominantă, Comisia Europeană în poziţie executiv-birocratică, cu mai puţină iniţiativă ca înainte, iar Parlamentul căutînd în continuare un electorat comun european care nu există şi ocupîndu-se între timp cu subiecte simbolice, de la bazele CIA la amprentele digitale înregistrate la frontiera americană. Şi cum în fiecare ţară majoritatea publicului votează în funcţie de subiecte naţionale, singurele care interesează, e greu de susţinut că Parlamentul European e o instituţie care reprezintă opinia publică europeană sau că aceasta măcar ar exista, cu excepţia cîtorva teme insignifiante, precum cine a răpit-o pe micuţa Madeleine. Dacă aşa votează toţi europenii, nu e nici o ruşine să facem şi noi la fel. Mai ales că noi chiar avem motive să penalizăm politicienii pentru politica naţională, mecanism care stă la baza votului european în mai toate ţările din Europa. Avem miniştri pe care îi vedem la ştiri cum iau acasă plicul cu mita. Poziţia unor asemenea politicieni, deloc nişte excepţii, faţă de fondul european social de ajustare la globalizare (despre care puţini ştiu) e mult mai puţin importantă decît poziţia lor faţă de plasa cu caltaboşi. Subiectul nostru european de interes a fost şi a rămas unul singur, distanţa enormă între comportamentul celor care conduc România şi un veritabil comportament european. Oamenii pe care îi vom vota oricum, nu vă faceţi iluzii. Numai dacă PRM face scor şi reuşeşte să susţină numeric grupul extremist din Parlamentul European vom ajunge pe Euronews (la rubrica Aşa nu). Ca atare, să votăm ca să pedepsim ipocrizia şi neruşinarea celor care din ianuarie 2007 au început deja să demanteleze legile trecute în 2006 ca să fim primiţi în Europa. E chiar o plăcere să ai nişte alegeri fără miză în care să poţi vota numai ca să arăţi că ai ajuns la capătul răbdării. Aşa că mergeţi la vot. Mai metabolizaţi din adrenalina pe care o strîngeţi uitîndu-vă la televizor în fiecare zi, şi aşa scăpaţi de stres. Alegerile europene sînt sănătoase şi, din acest motiv, le recomand tuturor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.