Un poncif: primarul - bun gospodar

Publicat în Dilema Veche nr. 430 din 10-16 mai 2012
Un poncif: primarul   bun gospodar jpeg

Dacă întrebi ce calitaţi ar aprecia la un primar, cele mai multe răspunsuri vor fi de genul „Să fie un bun gospodar“. Imaginea-standard a edilului (alt poncif?) exemplar îl înfăţişează cu mînecile suflecate, coordonînd utilajele de deszăpezire, inspectînd şantiere (cînd nu-s panglici de tăiat), controlînd cîntarele din pieţe. Cînd îi întrebi dacă şi de ce sînt mulţumiţi de primarul lor, oamenii spun de obicei că omul n-o fi perfect, dar „face lucrurile să meargă“. (Estimările ne spun că, la aceste alegeri, majoritatea primarilor în funcţie vor fi realeşi, ceea ce e semn că lucrurile chiar merg.)

La o privire mai atentă, vom constata că deszăpezirea ar fi trebuit să fie treaba şefului Direcţiei de transporturi, drumuri şi sistematizare, şantierele – a celui de la Investiţii, ordinea din pieţe – a celui de la Economic şi aşa mai departe. Atunci, ce i-ar rămîne de făcut primarului, în afară de a-i numi, pe criterii doar de el ştiute, pe şefii respectivi?

După mine, el ar trebui să fie responsabilul cu viziunea. El ar trebui să le spună celor care-l aleg nu cîte bulevarde va face, ci de ce, şi încotro vor duce ele. Cu alte cuvinte, cetăţenii n-ar trebui să voteze gospodari care se angajează să facă aia şi ailaltă, ci proiecte de viitor. Un bulevard nou rezolvă, eventual, problemele de trafic dintr-o zonă, nu şi problema traficului. Pentru că ştiţi cum e: oricît de multe bulevarde construieşti, oricît le lărgeşti pe cele existente, maşinile se vor înmulţi suficient de repede încît să le aglomereze. În spaţiile finite, un bulevard nou sau mai larg înseamnă ceva în minus – un spaţiu verde, o casă, o parcare, un trotuar. Şi-atunci, un primar ar spune: vreau să dau prioritate transportului cu autoturismele sau celui public? Maşinilor sau oamenilor? Există oraşe în care nu te poţi deplasa fără autoturism (Los Angeles) şi altele în care e preferabil să-ţi laşi maşina la intrare (Amsterdam). Candidatul la Primărie are de asamblat opţiunile într-un tot coerent, supus apoi judecăţii alegătorilor.

Dacă mă uit în programele prezentate în actuala campanie pentru alegerile locale (ca şi în cele trecute), găsesc tone de promisiuni – atîţia kilometri, atîtea edificii, biserici, ţevi, panseluţe –, dar mai nimic despre oameni. Unde vor munci locuitorii oraşelor şi satelor noastre? Unde-şi vor lăsa copiii, cînd vor fi la muncă? Cum îi vom face mai zîmbitori? Mai important decît toate, cum îi vom face să fie o comunitate, nu o aglomeraţie? Astea nu-s teme de campanie, pentru că mai toţi candidaţii au o altă agendă, pe care o impun profitînd de pasivitatea presei şi de nebăgarea noastră de seamă.

Actualii primari fac tot felul de lucruri: înfrumuseţează oraşul cu fîntîni cîntătoare, îi adaugă pasaje suspendate, gonesc cîinii de pe străzi, construiesc instalaţii de epurare a apei şi multe altele, unele dintre ele trebuincioase omului. Cel mai mult îmi place cînd, la urmă, pun o plăcuţă pe care scrie „Această parcare a fost amenajată de Primăria..., primar Icsulescu“. Oamenii sînt mulţumiţi – ceva s-a făcut.

Mai rar ne spun cît au cheltuit pe fiecare dintre astea şi niciodată ce altceva s-ar fi putut face cu banii ăia. Nişte zeci de milioane strînse din taxele plătite de noi, donaţi pentru construcţia unei Catedrale – o fi bine, o fi rău? Poate ne-ar fi mai uşor să judecăm, dacă am afla şi cîte biserici de patrimoniu ar fi putut fi restaurate cu banii respectivi. Eventual, cîte grădiniţe sau centre culturale de cartier s-ar fi construit.

Dacă analizăm mecanismele de decizie, constatăm că, mai ales în oraşele mari, consultarea cetăţenilor asupra priorităţilor lipseşte aproape cu desăvîrşire. Trebuie să duci o întreagă luptă pentru a afla cît a costat banca din parc, ceasul de pe stîlp, podul peste apă. Despre termene – nici vorbă. Ce contează că s-a promis că va fi gata acum o lună? Mai sînt doar nişte mărunţişuri de făcut. Există o lege care spune că orice şantier trebuie să aibă instalat, la vedere, un panou pe care să fie scrise, între altele, termenele de execuţie. Vă invit să mergeţi la Primăria Bucureştiului (cea veche, închisă de mai bine de un an, nu aia închiriată pe bani grei) şi să aflaţi, dacă puteţi, cînd ar trebui să fie gata reparaţiile.

Cei mai mulţi dintre primarii actuali sînt nişte mici Ceauşeşti, cărora contribuabilii ar trebui să le fie recunoscători (şi, culmea, chiar le sînt) pentru că le cheltuiesc banii, indiferent pe ce şi cu ce eficienţă.

Cum cred eu că ar trebui să fie un primar? Ei bine, mi-ar plăcea ca acesta să fie liderul comunităţii. Care să-i propună acesteia un proiect (viziunea pomenită mai sus) şi să-i ceară să participe la realizarea lui. Asta ar însemna ca, odată cu ştampila pe buletinul de vot, alegătorul să-şi şi asume viitoarea implicare în înfăptuirea proiectului pentru care a votat. Aşadar, nu un manager (o altă calitate care apare în portretul-robot). Managerul este cel care utilizează cu eficienţă maximă resursele unei întreprinderi pentru îndeplinirea scopurilor (de obicei, maximizarea profitului). Primarul-lider este tocmai cel care defineşte scopurile.

De ce preferă oamenii primarul gospodar, primarului vizionar? Pentru că primul îi simplifică existenţa. S-au prezentat la concurs cinci candidaţi. Unul a obţinut postul. Ţi-am dat votul, gata, du-te şi fă-ţi treaba. Dacă nu-mi place ce se întîmplă, peste patru ani te schimb. Cu primarul-lider, lucrurile se complică. Nu-i de-ajuns că te-ai îmbrăcat frumos, ai mers la secţia de vot şi ai pus ştampila pe unul dintre candidaţii care ţi-au fost propuşi (de către cine? asta ar fi o temă separată de discuţie). Uneori, trebuie să faci ce-ţi stă în putinţă ca pe buletinul de vot să fie oamenii tăi, nu ai lor. După asta, trebuie să fii permanent lîngă el, cînd îţi cere să luaţi o decizie împreună sau, da, să contribui la punerea în practică a acesteia (de exemplu, nu doar să bombăni că strada e plină de gunoaie, ci să-l şi tragi de mînecă pe ăla care-şi goleşte tomberonul pe spaţiul verde.

Viaţa în democraţia participativă e mai complicată decît cea de sub dictatură. Uneori, trebuie să ne decidem pe care o preferăm.

Mircea Kivu este sociolog.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de importantă devine România pentru SUA prin noua strategie a Mării Negre. Expert: „Vor fi investiții americane majore”
România a devenit mai importantă pentru SUA odată cu adoptarea, de către Congresul SUA, a strategiei pentru Marea Neagră. Expertul în relații internaționale George Vișan explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, care e vulnerabilitatea României și ce soluții ar exista
image
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
„Cu generaţii în urmă românii stăteau la coadă după mâncare. Astăzi la București s-au întors cozile, dar cei care stau în ele nu sunt români”, scrie presa internațională.
image
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă”: „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese”
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați” la masă.

HIstoria.ro

image
Cuza, în umbra masoneriei?
După 1990, multe dintre subiectele considerate tabu în epoca anterioară au început să fie discutate în societatea românească și, foarte des, în registrul senzaționalului.
image
Bătălia Atlanticului - decriptarea codurilor de transmisii ale submarinelor germane
Planificatorii ambelor părți aflate în conflict au realizat rapid că al Doilea Război Mondial va fi câștigat sau pierdut de cel care domină Oceanul Atlantic.
image
Povestea savanților Louis Pasteur și Victor Babeş
Povestea de azi îi are ca ”eroi” pe cei doi renumiți savanți legați de o pasiune comună: cercetarea științifică.