Un pariu pierdut

Marius DRAGOMIR
Publicat în Dilema Veche nr. 325 din 6 - 12 mai 2010
Un pariu pierdut jpeg

Un produs din toate punctele european, televiziunea publică a reprezentat timp de mulţi ani, în partea occidentală a continentului, o adevărată garanţie pentru un jurnalism bine făcut, informaţie şi ştiri imparţiale şi obiective, şi programe culturale şi educative de calitate. Cu alte cuvinte, televiziunea publică a fost cu noi pentru a oferi publicului ceea ce televiziunile comerciale, mult prea ocupate cu cifre de audienţă şi vînzare de publicitate, nu se sinchisesc să ofere foarte des.

Noile tehnologii

Aşa-numitul model european „dual“, în care televiziunea publică a convieţuit cu televiziunile comerciale, trece de cîţiva ani prin schimbări majore. Factorul cel mai important în această revoluţie este, cu siguranţă, dezvoltarea tehnologică. Noile tehnologii, mai precis digitalizarea echipamentelor de producţie şi transmisie, a adus cu sine numeroase schimbări în ceea ce priveşte accesul oamenilor la conţinut de televiziune. Timp de peste 50 de ani, audiovizualul a fost guvernat şi, în mod clar, îngrădit, de eterul limitat. Cu alte cuvinte, în fiecare ţară, existenţa unui număr limitat de frecvenţe a impus necesitatea reglementării foarte stricte a acestui domeniu. Televiziunea publică a fost rezultatul acestei realităţi. Parte din frecvenţe se acordă în ţările europene televiziunilor comerciale care trebuie să se supună unui set de reguli generale în ceea ce priveşte programele, iar o anumită parte dintre frecvenţe sînt rezervate televiziunilor publice care sînt guvernate de reguli mult mai stricte şi care trebuie să servească publicul larg.

Trecerea la televiziunea digitală înseamnă, printre multe altele, şi faptul că pe aceeaşi frecvenţă va fi posibilă găzduirea mult mai multor canale de televiziune. Combinat cu aceasta, expansiunea Internetului, unde practic accesul la informaţie este nelimitat, a schimbat complet datele problemei, ridicînd numeroase semne de întrebare chiar asupra raţiunii de a fi a televiziunii publice. De ce să plătim taxa de abonament pentru un produs pe care l-am putea găsi mult mai simplu pe alte canale informatice? Aceasta este marea dezbatere din Occident în aceste zile.

Televiziunea publică în Europa de Est s-a clădit mult mai tîrziu şi s-a dezvoltat în ultimele două decenii pe ruinele fostelor televiziuni comuniste de stat. Cu excepţia unui număr mic de state, printre care aş număra Cehia, Slovacia, Croaţia, din cînd în cînd Slovenia, procesul de transformare a televiziunilor de stat în instituţii publice autentice, pe modelul clasic al BBC-ului sau al televiziunii publice germane, a eşuat lamentabil. Au contribuit la aceasta clase politice total agresive, fără viziune şi fără experienţa unor societăţi deschise şi tolerante. Televiziunile publice, care ar trebui să fie guvernate de Consilii de Administraţie independente, rămîn în ţările Europei de Est baricade politice, terenuri de luptă ale variilor grupuri de interese politice şi de afaceri, de cele mai multe ori în strînsă legătură cu guvernarea. În acest context, deschiderea enormă adusă de Internet şi de creşterea ofertei informaţionale pe audiovizual fac din televiziunea publică în Europa de Est o instituţie desuetă, iar misiunea sa – total anacronică. Întrebarea este: se mai poate salva ceva din aceste instituţii, şi dacă da, ar avea sens o asemenea salvare?

Notă de plată

Pentru a răspunde la întrebarea de mai sus, trebuie să ne uităm în primul rînd la finanţele televiziunilor publice. Modelul clasic de televiziune publică se bazează pe taxe plătite de întreaga populaţie. Aşa funcţionează BBC-ul, ARD în Germania şi televiziunea finlandeză. În Europa de Est, situaţia economică dezastruoasă după încheierea comunismului nu a permis introducerea unui astfel de model, pentru simplul fapt că populaţia în aceste state este prea săracă pentru a-şi permite să susţină singură o astfel de instituţie. În consecinţă, cele mai multe televiziuni publice din regiune au adoptat modele-hibrid, combinaţii de taxe de abonament, bani de la bugetul de stat şi publicitate.

Iarăşi, de cele mai multe ori, sistemul de finanţare a funcţionat ca instrument de control în mîinile statului şi ale clasei politice. Dar dacă, pînă acum, televiziunea publică era un instrument de manipulare major, tăvălugul televiziunilor comerciale a scăzut enorm popularitatea televiziunilor publice. Criza economică s-a adăugat acestor probleme. Toate acestea au dus, în ultimii cinci ani, la falimentul televiziunilor publice în regiune.

Televiziunea publică din Slovacia a fost salvată acum doi ani de la înec printr-un ajutor de la stat, dar nu se ştie ce se va întîmpla după ce banii se vor epuiza. Televiziunea publică maghiară nu a avut anul trecut bani nici să participe la concursul de muzică Eurovision. În Macedonia, plătitorii taxei de abonament au încetat în urmă cu doi ani, în proporţie de peste 90%, să plătească banii pentru televiziunea publică, guvernul salvînd instituţia prin redirecţionarea către televiziune a unor fonduri de la aeroportul din Skopje. În Polonia, una dintre ţările unde televiziunea publică a reuşit cît de cît să îşi menţină audienţa, vocile celor care cer eliminarea taxei de abonament s-au înmulţit simţitor în ultimii doi ani.


Despre viitor

În aceste condiţii, este clar că televiziunile publice în Europa de Est îşi trăiesc ultimul suflu. În Occident, televiziunile publice majore se schimbă enorm în aceşti ani, pentru a se adapta la noul context informaţional şi la schimbarea generaţiei de consumatori media. Am fost şi rămîn un susţinător al ideii de televiziune publică. În munca pe care o fac, dar şi în timpul liber, realizez că programele pe care le caut în ţările unde lucrez sînt majoritatea prezente exclusiv la televiziunile publice. Vorbesc de ştiri cît de cît obiective, credibile, vorbesc de producţie de film şi teatru, vorbesc de informaţie culturală.

Crizele politice sau economice au arătat cît de fragil poate deveni echilibrul informaţional. Anul trecut, blocada informaţională din România, la ordinul mogulilor din media, a fost un exemplu de astfel de alunecuş. În asemenea situaţii, televiziunea publică ar trebui să fie garanţia ultimă pentru o sursă neviciată de informare. Dacă ne gîndim din punctul acesta de vedere, televiziunea publică este indispensabilă. Însă, în actualul context, o astfel de instituţie trebuie clădită de la zero. Televiziunile publice în Europa de Est sînt animale greoaie, angajatori-monstru de mii de oameni la cheremul grupurilor politice, cu reputaţii demult compromise, care mănîncă sume colosale.

Nu cred că vreuna dintre aceste instituţii din Europa de Est se va putea transforma în organizaţii robuste, viabile financiar şi cu adevărat în serviciul public. Dacă vrem un asemenea post, trebuie să fie ridicat din temelii.

Marius Dragomir este editor şi director de publicaţii la programul media al Institutului pentru o societate deschisă de la Londra.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.