Un fel de istorie

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
Trăim o nouă cultură jpeg

Ca să-nțelegi ce-i cu ziarele de umor trebuie să-nțelegi că ele au ajuns aici, în 2018, pentru că au avut un public cumpărător și „înțelegător“, au avut un sponsor sau s-au ținut din vînzări și nu în ultimul rînd jurnalistul (performerul) avea niște condiții minime de trai, da, pentru a rezista să facă glume. Public-finanțe-statut. Când faci o glumă, nu-i așa, vrei să se și rîdă. Cam așa e acum și-n istorie. Și mai e ceva: în condițiile astea, să știi, nimeni nu-i mai prejos în umor.

Cațavencu și Academia lui sînt de același rang în satiră precum Orășanu, Caragiale, Ranetti, Arghezi.

Glume pe hîrtie au circulat scrise de mînă.

Aveai supărare pe careva, îl făceai de rîs scriind și punînd în prepeleacul casei lui supărarea ta. Înainte de Heliade Rădulescu și mult după aceea, tiparul era cenzurat strict de biserică și de stăpînire. C.D. Aricescu va scoate o carte (1884) cu aceste prepelicisme.

t05 jpg jpeg

Umorul nu e bine văzut în programele lor nici chiar de iluminiști și pașoptiști  (Curierul lui I.H. Rădulescu, Albina lui G. Asachi sau “Introducţiunea“ la Dacia literară). Totuși, I.H. Rădulescu strecoară rubrica „Urzicele“, „un fel de dicoct foarte salutariu la multe rele sau morburi atît fizice, cît şi morali“, iar Negruzzi scoate seria lui de „Fiziologii“. Se rîdea, nu-i așa, de obiceiurile noilor îmbogățiți, dar și de cele ale celor încremeniți în proiect: boierii cei mari.

Dar adevărata epocă a jurnalismului de umor o începe un necunoscut, astăzi, pentru noi: N.T. Orășanu.

E un tip cu mustăți uriașe, fără tată și mamă. Îi atacă pe ciocoi: pe Kogălniceanu și Cuza, care nu făceau tocmai la timp reformele și-și vedeau de interese. Aceștia îl cenzurau și-l băgau la răcoare. E o întreagă nebunie a aparițiilor de umor de după 1859. Ţînţarul, Nichipercea, Coarnele lui Nichipercea, Coada lui Nichipercea și fanteziile umoristului-diavol care nu-și lasă în voie guvernanții au continuat.

Iorga face un portret al jurnaliștilor de început: „Acești ziariști ce nu respectau nimic aveau două îndreptățiri. Întîi, că erau cu totul sinceri, erau niște fanatici. Dacă, apoi, pe unii îi mîna ambiția, pe nimeni nu-l momise cîștigul, simbria altui ambițios, a lăuda și a batjocori cu atîta pe lună era o meserie încă necunoscută. Ziarele erau opera lor, de la articolul de fond pînă la anunț...“

Omenetul lui Caragiale nu s-a maturizat

I.L. Caragiale încearcă obiectivitatea, în cazul ziarului Națiunea română. Prelucrează corespondențe de la fața locului, în timpul Războiului de Independență. Gazeta are vânzări. Co-patron, I.L. Caragiale decide trimiterea unui jurnalist român la fața locului. Și vine corespondența. Iată-i cuprinsul: „«Medoc fini. Votca, Tzuica, dedans.»

Cetesc de zece ori, ținînd alături dicționarul cu cheie:

«Medoc – Plevna fini – luată Votca – rușii Tzuica – românii dedans – înăuntru.» Articolul corespondentului de la Plevna era cu cheie. Ca să nu știe concurența. Urmează publicarea știrii.

Națiunea romînă apare: a căzut Plevna! Întîi „Un entuziasm furtunos…“, apoi, „Fugiți! ne strigă un băiețel de la tipografie, intrînd prin dos. Fugiți! Vă omoară! (…)“

Ce fusese? Corespondentul nostru făcuse un chef strașnic toată noaptea cu niște muscali, încurcase codurile. Și Națiunea s-a prăpădit. Aici, Florin Manolescu și Ioana Pârvulescu l-au înțeles deștept pe Caragiale.

Din umor a făcut bani Ranetti cu Furnica lui

Un public ceva mai larg alfabetizat și cumpărător a citit glume de acest fel și unele mai bune:

„Pe-această chipeşă codană,

Spre care inima-mi pulsează,

Nu am ales-o pe sprînceană,

Că dumneaei şi le pensează!“

Furnica rezistă peste 15 ani.

Interbelicul a cunoscut marea înfruntare dintre cenzură și pamflet. Arghezi, Vinea, Cocea, Geo Bogza. Peisajul momentului e definit astfel: „Îi urăsc, mă!“. „Nici mănuși, nici milă“, „Nici mamă, nici tată, nici patrie adorată – radem tot!“. Cine vrea să citească despre lumea asta are cărțile Magdei Răduță care să-i înfurie mintea.

Urzica și rîsul ideologic

Urzica (1949) a combătut moșierii și lumea lor ce trebuia extirpată. Vreo 15 ani cel puțin. Apoi, ținta a fost moravul comunist: ospătari, frizeri hoți, șefi ce-și trădează nevasta cu secretara. În sfîrșit, în anii ’80, Urzica construiește exerciții de virtuozitate. Un fel de artă pentru artă, în care se strecoară șopîrlițe, aluzii la situația reală din comunism.

Personalitatea dominantă a publicației a fost Baranga, de la înființarea ziarului (1949) pînă la moartea lui Aurel (1979). Aurel Baranga, în perioada interbelică poet al avangardei (a colaborat la publicația cu cel mai impertinent titlu, Pula), a devenit, după 1945, un creator de umor după tiparele ideologiei comuniste. „Să ai pantaloni de tergal, să mergi la teatru cu o Dacia, să bei un Cico şi să vezi un spectacol cu o piesă de Aurel Baranga erau idealul multor români. Aurel Baranga propune «cazuri», imaginînd spectacole-şedinţe, la care să participe, fie şi tacit, spectatorii.“ (Alex Ștefănescu)

Bancurile și umorul subversiv

Nu în ziare trebuie căutat cu adevărat umorul în comunism, ci în bancuri, umorul subversiv, cu transmitere orală. Într‑una dintre antologii, a lui Călin Bogdan Ștefănescu (1991), întîlnim cîteva teme cu mult mai aproape de realitatea zilnică a anilor reci ai lui Ceaușescu.

Sigur, mulți se-ntreabă de ce astăzi nu mai avem bancuri. De ce Caragiale nu mai e să ne „biciuiască“. Dar să nu uităm. „Termenul de valabilitate“ al umorului este generația, comunitatea care îl performează, îl trăiește. Astăzi Caragiale o fi bun să ne caricaturizeze, dar el nu mai spune mare lucru generației pînă-n 38-41 de ani. Asta i se-ntîmplă Umorului.

Și apoi, nu-i nevoie de bancuri, de Caragiale chiar mereu. Am avut Cațavencu, avem acum Times New Roman ori, de ce nu, Las Fierbinți – satirici pentru epoca noastră, nu?

Doru Bușcu în interviurile din „Cațavencii și tribul lor“ are dreptate:

„Eu practicam un radicalism naiv. Și cred că toți credeam că lucrurile se pot schimba repede, credeam că știm în ce direcție trebuie făcută schimbarea, și vehemența noastră punea adrenalină în gesturi, în scris, în gîndire. Eram vii, spre deosebire de generația de acum. Tinerii noștri colegi sînt moleșiți de Internet, de lipsa proiectelor idealiste, de lămurirea principalelor probleme ale momentului, de instalarea unei societăți de consum. S-au tocit strigătele tinereții“.

Noi nu am încremenit în proiect?

Noi avem o scuză: am îmbătrînit. Ne-am vărsat porția de sînge pentru patrie. Pe de altă parte, vorba Ecleziastului, există vreme de bucurie, vreme de tihnă. Am mutat registrul. Dar, dacă mergi în tren, fără să te uiți pe fereastră, ai sentimentul că stai pe loc. Musca, din exemplul lui Galilei, nu realizează că, totuși, deși bîzîie local, ea se mișcă. Practic, ceea ce s-a născut din nerăbdarea noastră s-a consumat, fiindcă nerăbdarea noastră a fost mai concentrată decît epoca. Am avut o cadență a trăirii, ne-am izbit cu capul de geam, de mai multe ori, după care ne-am resemnat cu gîndul că lucrurile se schimbă mai lent, dar asta nu înseamnă că societatea nu s-a schimbat. Din nefericire, în viața fiecăruia din noi nu încape tot ceea ce ne‑am dori să încapă. După moartea noastră, vor veni alți nemulțumiți care vor regreta, poate, că noi nu am apucat schimbarea dorită de noi.

Eugen Istodor e jurnalist și doctor în sociologia umorului. Cea mai recentă carte publicată: Cațavencii și tribul lor. O etnografie a grupului incomod și de moravuri grele Cațavencu (1990-2006), Polirom, 2018.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.