Trei sute de pași

Iulian TĂNASE
Publicat în Dilema Veche nr. 851 din 30 iulie - 5 august 2020
Trei sute de pași jpeg

Sînt mai bine de douăzeci de ani de cînd locuiesc cu Paul Celan în cap. Singurătatea mea a devenit un meșter din București (Die Eisamkeit ist ein Meister aus Bukarest) datorită lui. N-aș pune neapărat semnul de egalitate între singurătate și moarte (și nici între București și Germania!), însă versul lui Celan „Moartea este un meșter din Germania“ (Der Tod ist ein Meister aus Deutsch­land) mi-a rămas multă vreme în cap. Încă e acolo, în cap, ca o fugă a morții (Todesfuge) care aleargă pe o cîmpie ușor accidentată, departe de ochii trecătorilor care țin în brațe lalele decapitate.

În ultima vreme l-am tot pomenit pe Celan. Mi-am amintit de o fază din copilărie. Tatăl meu încerca să ne țină, mie și surorii mele, lecții de parenting. Erau, în realitate, lecții de dresaj, în fine. Ni‑l dădea exemplu pe un vecin care avea trei fete. Dacă acel vecin le spunea fetelor sale că laptele e negru, fetele repetau că laptele e negru.

– Păi, laptele e alb, îi spuneam eu lui tata.

N-o scoteam deloc la capăt. Pe atunci nu știam, și sigur nici vecinul ăla nu știa, aceste versuri ale lui Celan: „Lapte negru al zorilor îl bem seara / îl bem la amiază și dimineața îl bem noaptea / îl bem și îl bem“.

Deci, în poeme, laptele poate fi și negru. Păcat că nu am aflat mai devreme.

– Dacă eu îți zic că laptele e negru, tu trebuie să zici că laptele e negru.

– Bine, tată, ai dreptate! Laptele zorilor, tată, pe care îl bem dimineața e negru, merg pe mîna lui Celan.

– Cine e Celan?

– Un vecin, poet, nu-l știi tu.

– Iar ești obraznic!

– Dar ăsta e adevărul… Uneori, adevărul e curată obrăznicie, îmi pare rău.

Anul trecut am ajuns pentru prima oară la Paris. Să fii poet și să vezi Parisul abia la patruzeci și cinci de ani nu știu dacă e o foarte mare realizare, dar așa s-a întîmplat. A fost o vacanță de o săptămînă pe care am primit-o în dar de la o femeie care mă iubea și pe care o iubeam. Ne cunoscuserăm cu aproape doi ani în urmă într-o casă frumoasă din Piața Victoriei, unde un prieten poet mă invitase să vorbesc despre Paul Celan în prezența cîtorva oameni interesați de subiect. Femeia aceea se afla în public. De acolo a pornit totul. Am ajuns la Paris avînd în cap Parisul lui Cortázar (cel din Șotron, mai ales), Parisul suprarealiștilor din tribul lui Breton și Parisul sinucigașilor Gherasim Luca și Paul Celan. Întîmplător, apartamentul în care am locuit în Paris era foarte aproape de Pont Mirabeau. De pe acest pod s-au aruncat în Sena Celan, în 1970, și Gherasim Luca, în 1994. Sena a hrănit poeții, dar și poeții au hrănit Sena.

Înainte de a ajunge pe Pont Mirabeau făcusem cîteva scurte investigații și așa am aflat că ultima adresă la care a locuit Paul Celan la Paris a fost Avenue Émile Zola, la numărul 6. Am numărat pașii de la intrarea în imobil (sau, mai degrabă, de la ieșirea, ultima a lui Celan, din acel imobil) și pînă pe Pont Mirabeau. Nu cunosc locul exact de unde s-a aruncat Celan, poate că nimeni nu îl cunoaște. Eu am numărat exact trei sute de pași. Nu i-am dat acestei cifre nici o semnificație, nici măcar nu știu dacă poate avea vreuna. Celan a ieșit din casă pe 20 aprilie 1970 și s-a aruncat de pe cel mai apropiat pod. N-a mai pierdut vremea. Sinuciderea sa a fost o chestiune care trebuia rezolvată urgent. Avea 49 de ani. Pentru el, moartea a fost un meșter din Franța, chiar din Paris. Pentru părinții săi, în schimb, moartea a fost un meșter din Germania. Iar el a scurtcircuitat profund și decisiv limba asasinilor părinților săi în care și-a scris poemele.

Germana mea nu e grozavă. Am studiat limba germană în școală, din gimnaziu pînă la facultate, am și dat Germană la bacalaureat (momentul meu de glorie în materie!), însă, între timp, am cam uitat-o, deși nu chiar de tot. Pot să îmi dau seama, cu originalul în față, de calitatea unei traduceri. Și, în mintea mea, Celan sună diferit de traducerile în română pe care le-am citit pînă acum. Într-o zi, poate că o să mă reîntorc la germană doar ca să îl traduc pe Celan, deși știu că e dificil. Celan a sfîșiat limba germană, a pus în ea o mare cantitate de suferință și oroare. M-am gîndit că, poate, el pur și simplu și-a dorit să asasineze limba asasinilor părinților săi, să o mortifice, să o transforme într‑o limbă obscură, absurdă. Poate că acesta a fost modul lui de a se răzbuna pentru moartea părinților săi. Dar ce poezie minunată s-a născut din acest act de răzbunare!

Ce am învățat, ca poet, de la Celan:

că frunzișul poate fi de piatră și crîngul de sulf;

că uneori ne zvîcnește un fulger în jurul gurii;

că trupul cuiva poate fi un vin fără seamăn, că inima poate fi o luntre în lanul de grîu;

că uimirile se schimbă pe întuneric, la fel și uitarea;

că la porțile visului se zbate un ochi singuratic;

că părul îți poate fi purtat de altcineva, că ochii pot fi purtați pe degete ca niște inele;

că poți fi decapitat odată cu lalelele;

că, în fîntîna ochilor (cuiva), spînzuratul își poate strangula funia;

că ne putem face jurăminte pe acoperișurile somnului fără vise;

că toamna își poate mînca frunza din palma ta sau a mea;

că, uneori, în oglindă e duminică;

că ne putem iubi ca mac și memorie și că putem dormi ca vinul în scoici;

că timpul poate fi biciuit pînă la sînge;

că poți îndoi limbile unui ceasornic (al melancoliei) ca pe nuiele;

că ceea ce visezi se poate cățăra pe tine în tăcere;

că un cuvînt pe care îl spui poate trăi mai departe la ferestre;

că pendulul iubirii oscilează între Mereu și Niciodată;

că respirația nopți îți poate fi cearșaf, că îți poți pieptăna sarea din gene;

că poți face schimb de salut cu întunericul;

că există un Amin care ne împiedică să vorbim;

că poți săruta timpul pe gură;

etc.

Pe Celan îl iubesc. N-o să afle niciodată.

Iulian Tănase este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Melciclopedia. Povestea Melcului Prinț (Editura Nemira, 2017).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.