Anxietatea socială, acel ghem pulsînd de frică de evaluare, de judecată sau de critică, poate fi domolit, dacă nu chiar îmblînzit, printr-un tratament administrat online. Asta e concluzia unui grup de cercetători şi psihologi asociaţi cu Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, care în ultimul an a studiat eficacitatea unei intervenţii virtuale de 9 săptămîni în vieţile a 76 de oameni care sufereau de diverse fobii sociale.

Rezultatele studiului iSofie, deşi preliminare, sînt încurajatoare. Dintre cei 36 de participanţi la prima rundă a studiului, aproximativ 20 au încheiat programul, înregistrînd o scădere semnificativă a simptomelor. Dacă, la începutul studiului, media de punctaj pe scara LSAS (Liebowitz Social Anxiety Scale) era 78 – anxietate socială severă –, la final media era de 44, aproape de anxietatea socială regăsită într-o bună parte a populaţiei.

„Programul funcţionează“ – spune Bogdan Tulbure, psihologul care a iniţiat proiectul ca parte a unei cercetări postdoctorale. „Raportat şi la alte studii, intervenţia a produs o stabilizare, dacă nu chiar o reducere a simptomatologiei.“

Tulbure a ales anxietatea socială pentru că are o prevalenţă ridicată în rîndul populaţiei. A suferi de fobie socială înseamnă să îţi fie frică să ţii un discurs în public, să fii evaluat, să-ţi exprimi opinia într-un grup sau chiar să mănînci în public. Deşi mulţi avem un disconfort în anumite momente sociale, diagnosticul de anxietate presupune o interferenţă mare cu viaţa cotidiană. „Dacă persoana respectivă are temeri că va fi evaluată negativ, sau că tuşeşte în public, sau că îi tremură mîna, dar totuşi ţine discursul, atunci nu poate fi diagnosticat“ – spune Tulbure. „Diagnosticul apare cînd îţi e atît de teamă că îţi va tremura mîna, încît nu te duci să ţii discursul, chiar dacă asta poate să însemne că pici examenul.“

„Persoanele cu anxietate pot avea performanţe bune“ – adaugă el – „dar consumă mult mai multă energie. Trebuie să facă şi sarcina şi trebuie să-şi managerieze şi anxietatea“. Dacă trebuie să ţină un discurs, un anxios nu va lucra doar la conţinut şi livrare, ci şi la modurile în care îşi poate ascunde tremuratul sau transpiraţia.

iSofie s-a născut după ce Tulbure a aflat de o reţea internaţională de cercetare în intervenţii online, ISRII. Intervenţiile online, o adiţie recentă la practica terapeutică, sînt folosite pentru că sînt accesibile ca preţ, flexibile ca timp – poţi merge cînd vrei – şi păstrează anonimatul celor care se tem de stigma asociată cu mersul la terapie. (Studiile efectuate pînă acum spun că nu există diferenţe majore între eficienţa terapiei faţă în faţă şi a celei online.)

Tulbure a contactat o universitate din Suedia care e printre liderii acestui domeniu şi le-a propus o colaborare. Suedezii au acceptat şi i-au pus la dispoziţie platforma lor de intervenţie pe anxietate socială, de la manual (pe care l-a tradus din suedeză cu Google Translate), pînă la serverul pe care s-o găzduiască. Studiul a fost anunţat la începutul anului, Tulbure fiind uimit că s-au înscris 500 de oameni. Vreo 300 au completat toate testele, aproximativ 180 de întrebări, iar dintre aceştia 120 au fost intervievaţi telefonic. Au rămas 76, împărţiţi aleatoriu în două grupe: una a beneficiat de intervenţie în vară, a doua acum, în toamnă.

Programul are 9 module, cîte unul pe săptămînă, din care participanţii aflau, printre altele, despre simptome, gîndire negativă, strategii de depăşire a momentelor de anxietate. Pentru că interacţiunea e esenţială în terapia online, un grup de masteranzi la psihologie ofereau feedback şi păstrau legătura cu participanţii.

Din săptămîna 5, participanţii trebuiau să iasă din confortul conferit de Internet şi să se expună – una dintre cele mai comune metode de tratament ale anxietăţii. După ce şi-au făcut un top al experienţelor sociale pe care le evitau (întîlniri cu persoane de sex opus, vorbit la telefon, contrazis un şef), participanţii încercau să facă două-trei expuneri pe săptămînă, despre care povesteau apoi pe platformă. Unii au renunţat în acest punct, dar – spune Tulbure – cu cît au stat în program mai mult, cu atît simptomele s-au redus mai semnificativ. În ultimul modul au învăţat cum să continue expunerile şi exerciţiile şi să prevină recidivele. (Toţi participanţii vor fi retestaţi în 2013.)

Scopul proiectului a fost ca, după 9 săptămîni, anxietatea să nu mai interfereze cu viaţa subiecţilor. „Unii şi-au propus să nu mai fie deloc anxioşi“ – spune Tulbure. „Asta nu se poate. Dar să nu se mai consume cît să-şi deterioreze performanţa e posibil.“

Colegii din Suedia au fost impresionaţi de rezultatele echipei din Cluj, şi Tulbure spune că şi a doua grupă pare să înregistreze progrese similare. Pe viitor îşi doreşte să facă intervenţii online şi în cazul atacurilor de panică. Şi-ar dori să construiască o variantă originală a platformei iSofie, dar pentru asta are nevoie de fonduri. Iar strîngerea de fonduri, mai ales pentru tratarea unei tulburări pe care mulţi încă n-o conştientizează, nu are cum să nu producă puţină anxietate. 

Foto: Cristian Bănică