Tehno-ologia

Laura-Nicoleta IVANCIU
Publicat în Dilema Veche nr. 768 din 8-15 noiembrie 2018
Tehno ologia jpeg

Am început facultatea în toamna lui 2003. Orașul mare, zgomotos, prăfos nu îmi părea de neînvins – doar venisem de multe ori înainte cu părinții mei, cu mașina, în excursii de o zi. Venisem și singură, cu trenul, pentru vizite la ortodont, pregătiri la matematică, pentru olimpiade sau pentru admitere. Și totuși, în toamna lui 2003, ceva părea diferit. Acum veneam ca să rămîn. Nu mai plecam acasă la sfîrșitul zilei. Acasă avea să își schimbe adresa. Am mers la facultate în prima zi împreună cu prietenul meu de atunci, eram colegi. Am găsit relativ ușor amfiteatrul în care urma să se țină festivitatea de deschidere. Ne-au vorbit mai multe persoane, acum știu că erau cadre didactice, dar nu mai știu ce ne-au spus. Nimeni nu filma, nimeni nu fotografia. Eram mîndri noi doi că aveam telefoane mobile cu clapetă și afișaj color, dar nici prin cap nu mi-a trecut că aș putea să fac poze la deschidere. Pentru ce? Doar am fost acolo, țin minte cum a fost. Îmi amintesc clar că după festivitate am trecut pe la avizier, să ne vedem orarul. Și l-am notat, cu pixul, pe o foaie.

În prima săptămînă, mi-am pierdut rapid senzația de stăpînire asupra orașului. Sălile indicate în orar erau în zone aflate la mare distanță una de celaltă, era de mers cu tramvaiul, autobuzul și/sau troleibuzul, nu știam numele stațiilor, dimineața era extrem de aglomerat și simțeam că mă apucă panica. Era un stres permanent: să ieșim din casă la timp ca să prindem autobuzul care vine la o jumătate de oră ca să ne ducă sus, în Observator, în autobuz era aglomerat și cald și unii oameni miroseau urît, alții doar a prea mult aftershave, și era panică-panică-panică. Dacă cumva nu reușim să coborîm? Dacă cumva ne duce la următoarea stație, naiba știe unde o fi ea? Tot traseul ni-l făceam examinînd rutele și orarele mijloacelor de transport afișate la chioșcurile de bilete.

Nu am avut Internet în apartamentul în care am stat, pînă în anul trei. Pur și simplu, viața și școala și învățatul pentru examene și iubirea se puteau face foarte bine fără Internet. Dar și cînd ni l-am pus, a venit cu totul. Pe mine m-a prins și m-a cuprins febra Yahoo Messenger (care anul acesta și-a închis ferestrele pentru totdeauna): mi se părea grozav felul în care puteam comunica în scris cu prietenele mele, fără să fac vreun zgomot, avantaj major față de telefon. În anul patru, în sesiunea de iarnă, înaintea unui examen deosebit de greu, ne-am pus toți colegii la avatar o caricatură a profului de la disciplina respectivă. Sentimentul de apartenență la grup l-am simțit pentru prima dată, foarte puternic, atunci. Părea că suferința pe care nu o înduri singur e mai ușoară, și măcar mai e cineva care trece prin același greu ca și tine, chiar dacă dovada e virtuală.

În ultimul an de facultate, am plecat la Madrid cu o bursă. Am mers la agenție, mi-am cumpărat biletul de avion cu ceva timp înainte de plecare. Mai ieșisem din țară, dar avea să fie prima călătorie cu avionul. Mama îmi povestea că mergea cu bunicul la București cu avionul, și tare îmi doream să încerc și eu senzația. Înainte de plecare, mi-am luat rămas bun de la prieteni și colegi, prin ieșiri în oraș, condimentate generos cu alcool și tutun – se fuma în localuri, se vorbea în localuri, nimeni nu stătea cu ochii în telefon. Ajunsă la Madrid, m-au lăsat mască măreția, organizarea și nivelul de tehnologizare pe care le întîlneam la fiecare pas. Să ai tu indicatoare peste tot prin oraș spre obiective, să ai tu panouri electronice care îți anunță următorul metrou, să ai tu cititor de cartelă de abonament în autobuz, în 2008, părea ireal de frumos, îmi gîdila apetența pentru organizare într-un mod extrem de plăcut. Am bătut Madridul la pas timp de trei luni, fără Google Maps, fără Internet pe telefon, doar cu harta de metrou la îndemînă, și m-am rătăcit doar o dată, în prima săptămînă, pentru cîteva minute. În continuare mă bucuram de minunea de mesagerie instant, prin care acum făceam și apeluri, cîteodată chiar și video, cu cei dragi de acasă.

De la inimă la emoji

Facebook a apărut în viața mea în 2009. Nu părea mare lucru pe atunci, aveam deja cont pe hi5, toată lumea avea. Era deja la modă să îți pui poze din locurile în care ai fost. Prima palmă pe care mi am luat-o prin Facebook a fost cînd am văzut acolo că un tip cu care eram și nu prea eram s-a marcat ca fiind „in a relationship“ cu o fată care nu eram eu. A durut rău treaba asta atunci, a declanșat în mine niște sentimente de neputință greu de descris, greu de adus aminte. Cînd mă gîndesc din nou la acel moment, cu mintea de acum, realizez că cel mai trist a fost că respectivul și-a luat drept paravan acest mediu virtual, preferîndu-l unei mărturisiri față în față.

Salt peste timp, înapoi în momentul prezent. Tehnologia mă înconjoară. Sigur că aveam și în 2008 televizor, telefon mobil și termostat la centrală (oare și el e considerat tehnologie modernă?). Dar acum am smart TV, smartphone cu multe aplicații la fel de smart, și desigur Internetul pare vital pentru funcționarea la parametri optimi. Nu îmi mai cumpăr biletul de avion de la agenție, ci de pe telefon. Am Google Maps ca să mă ajute să nu mă pierd. Pot să îmi pun toate cardurile de fidelitate de la toate magazinele pe telefon, ca să beneficiez de reduceri. Plătesc facturile prin aplicația mobilă de la bancă, pe care pur și simplu o iubesc, pentru că mă scutește de stat la cozi și de funcționari acri. Orice destinație de vacanță e la un click depărtare de degetele mele. Orice prieten sau cunoștință de care mi-e dor poate fi chemată printr-un mesaj sau un apel video. Pot să văd oricînd tot ce au mai făcut, zis, gîndit, citit, scris, mîncat, vizitat toate cele mai mult de 1800 de persoane, cărora Facebook le zice „Friends“. Și cîteodată, cînd sînt obosită fizic și psihic, mă copleșește o nevoie compulsivă de a răsfoi: canale de la televizor, viețile altora prin newsfeed, postări pe 9gag. Și mă ține vreo jumătate de oră, timp în care toate simțurile mi se duc acolo, și nu simt cum trece timpul, și nu simt că mi-a amorțit o mînă fiindcă am stat în poziții ciudate; dar simt ca și cum îmi lipsește ceva, și creierul meu crede că, dacă alerg cu degetele pe butoane sau pe ecran, îmi trece lipsa asta, care nu ține de ceva fizic, asta sigur pot să înțeleg.

Mă mîndresc că mi-a trecut, cel puțin pentru moment, nevoia de a posta des, de multe ori banalități. A fost o perioadă destul de lungă în care postam și parcă mă drogam cu fiecare like primit sau, mai nou, cu love, că nu dau 100 de like-uri pe un love de la cine trebuie. Lupta a fost grea, dar balaurul e mort deocamdată, și centrii plăcerii din creierul meu se hrănesc cu altfel de stimuli. Și, că tot am ajuns la love, desigur că am încercat și Tinder. Amuzant la început, tot mai sec și neinteresant după cîteva săptămîni, dezinstalat pe vecie. Încă cred că relațiile între oameni trebuie să fie din inimă, nu din algoritmi de împerechere, în toate sensurile posibile.

Pierd lupta cu tehnologia în fiecare zi. În laboratorul în care țin ore cu studenții mei, am instalat în urmă cu ceva timp o tablă smart, pe care poți scrie doar cu niște markere speciale. Încă mai dau rateuri cînd o utilizez, mai scriu aiurea, nu-mi ies desenele, dau comenzi pe butoane care nu fac ce aș vrea. Mă opresc, zic „Bravo, Laura!“, rîd de mine, rîd și studenții mei de mine, și știu că așa îi aduc mai aproape cu sufletul, nu cu tehnologia. Pierd lupta cu tehnologia cînd văd că unii studenții butonează telefonul pe sub bancă, în timpul orei. Nu mă supăr, încerc să îi înțeleg și să nu îi condamn. Vina, pînă la urmă, e a mea: dacă le-aș spune lucruri mai interesante, ar uita de telefon.

Un drag de-al meu îmi zice să nu îi mai pun pupici din semne de punctuație pe Messenger, că există galeria de emoji-uri și pot să aleg direct de acolo. Îi spun că prefer să îi scriu așa, semn cu semn, pentru că îmi par mai reali, ca atunci cînd cineva te pupă apăsat și se lipește de obrazul tău și scoate și un mic sunet de plăcere, care deocamdată nu e integrat în Facebook. 

Laura-Nicoleta Ivanciu este şef de lucrări, dr. ing. la Facultatea de Electronică, Telecomunicații şi Tehnologia Informației, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Insulele verzi ale Greciei ascunse din Arhipelagul Sporade în Marea Egee Colaj DMS
Sporadele, paradisul secret al Greciei: insulele autentice cu peisaje de vis, plaje sălbatice și fără aglomerație
Dacă frumusețea dramatică a insulelor Santorini și Mykonos este de necontestat, vara aceasta ar putea fi momentul ideal să descoperi o altă latură a Greciei insulare – una mai verde și mai puțin aglomerată.
alimente jpg
Alimente pentru un somn mai bun. Ce să mănânci înainte de culcare
Somnul de calitate este esențial pentru sănătate, regenerare și echilibru emoțional. Dacă ai probleme cu somnul, este posibil ca alimentația ta de seară să fie cauza.
Locul fostului combinat din vecinătatea castelului Corvinilor  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (10) JPG
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Un „palat - fantomă”, distrus de hoți și incendiat, iese la iveală după o perioadă îndelungată în care a stat ascuns, la câteva sute de metri de Castelul Corvinilor, printre ruinele jungla crescută în locul uzinelor demolate ale combinatului siderurgic din Hunedoara.
sex sex 0 jpeg
Cum să ai o viață sexuală împlinită, indiferent de vârstă. Sfaturi de la experți care dețin secretele fericirii și sănătății
De-a lungul vieții, numeroși factori – de la stres și probleme de sănătate la schimbări hormonale și dinamica relațiilor – pot influența intimitatea. Specialiștii explică modul în care satisfacția sexuală poate fi menținută indiferent de vârstă.
Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos / Mălina Norocea
Homofobia la români, scrisă în ADN. Un sociolog explică de ce nu suntem pregătiți să renunțăm la discriminare: "idei vândute ca adevăruri absolute"
La 15 martie începe tipărirea primelor cărți electronice de identitate, iar premierul Marcel Ciolacu a anunțat evenimentul printr-o serie de declarații care au încins spiritele în rândul comunității LGBTQ.
Vreme de primăvară  Foto Freepik (1) jpg
Temperaturile scad cu 20 de grade de la o zi la alta. Sfaturile medicilor pentru a ne proteja de capriciile vremii
România va trece în câteva zile de la vremea de început de vară la cea de iarnă, cu oscilații mari de temperaturi. O astfel de perioadă poate fi extrem dificilă pentru români, arată specialiștii, care oferă câteva sfaturi sfaturi simple celor afectați de capriciile primăverii.
Gogosi -dulciuri - tanara mananca desert FOTO SHUTTERSTOCK
Vă este greu să rezistați la dulciuri? Aceste 6 trucuri științifice vă vor reduce pofta de zahăr
Mai ales când ești stresat, tentațiile dulci devin aproape imposibil de evitat. Prăjiturile, ciocolata și deserturile ne fac cu ochiul la fiecare pas, iar autocontrolul cedează ușor. Chiar și așa, există metode prin care putem ține pofta de dulce sub control.
Primarul Petre Florin de la Crevedia FOTO Facebook jpg
Când va începe procesul primarului PSD din Crevedia, care a chinuit timp de 8 ani un bărbat cu retard, punându-l să muncească 16 ore zilnic
În această primăvară, la Tribunalul Dâmbovița va începe procesul lui Petre Florin, primarul din comuna Crevedia, judecat pentru trafic de persoane și supunere la muncă forțată după ce ar fi obligat timp de opt ani un bărbat cu retard să muncească până la epuizare la ferma sa.
rosii izbiceni olt martie 2025   foto arhiva gigi gherghita (1) jpeg
Roșiile din solariile oltenilor, produse de lux în piețe. La cât ar putea ajunge prețul de Paște
Primele roșii produse în solariile legumicultorilor olteni au ajuns în piețe. Comercianții le cumpără în cantități mici, pentru că nu mulți cumpărători își permit să plătească prețul. Producătorii spun însă că au cheltuit enorm să le producă și, din nou, nu ei fac cel mai mare profit.