Tăria opiniunilor de sub patrafirul biților

Publicat în Dilema Veche nr. 895 din 3 - 9 iunie 2021
Tăria opiniunilor de sub patrafirul biților jpeg

Pe la jumătatea anilor ’90, cînd Internetul abia trecuse de genunchiul broaștei, iar „digitalizare” încă era un cuvînt necunoscut pentru cei mai mulți, citeam tot felul de studii simandicoase despre cum vor evolua tehnologiile comunicării și cum se vor constitui „comunități online” în cadrul cărora oamenii își vor împărtăși (azi se zice „șerui”) ideile, opiniile, gusturile. Being Digital (1995), cartea în care Nicholas Negroponte descria – simplu, pe-nțeles, cu umor – modul în care digitalizarea ne va schimba viețile a fost un bestseller și a generat (alături de alte scrieri, desigur) o anume euforie a schimbării, un soi de optimism tehnologic molipsitor. Era vorba acolo, între altele, de niște „autostrăzi ale informației” și de ușurința de a comunica, de accesibilitatea minunatelor dispozitive care, nu-i așa, vor face viața umanității mai bună.

După 25 de ani, în plină epocă a rețelelor sociale, optimismul s-a mai ponderat. Sigur că tehnologiile digitale au făcut și fac mult bine, e indiscutabil. Dar realizarea practică a „comunităților online” a fost ceva între (elegant spus) „s-a deschis Cutia Pandorei” și (popular spus) „și-a băgat dracul coada”. Criticii lui Negroponte i-au reproșat de atunci că nu discută efectele negative ale digitalizării. Dar au făcut-o abstract și conceptual, ca între specialiști. Astăzi, miliarde de utilizatori (căci așa ne numim; și mă întreb dacă n-ar fi folositoare o discuție filozofică serioasă despre condiția umană, despre felul cum omul, bunioară, de-un paregzamplu, devine „consumator”, „utilizator” și ețetera) asistă și participă deopotrivă la spectacolul concret al unei umanități nițeluș cam nevricoase, care își mărturisește online, sub patrafirul biților, vrutele și nevrutele, știutele și neștiutele. Presupuse a fi locuri în care se schimbă idei, opinii și gusturi, comunitățile construite pe rețelele sociale ajung să scoată la iveală bătăile cu pumnul în masă ale unor persoane care s-au trezit invitate („fă-ți cont! din cîteva click-uri ai acces la...”) pe autostrada informațională; ceea ce în principiu e bine, căci autostrada e rapidă și confortabilă, dar cu condiția să nu mergi pe jos, eventual desculț. Facebook, de pildă, care este, deocamdată, rețeaua socială cu cel mai mare număr de clienți, a devenit locul în care poți da, la tot pasul, peste certitudini strigate ferm și bazate pe nimic. Să presupunem (exemplul e fictiv, dar verosimil) că cineva postează așa: „Mi-am cumpărat o perie cu coadă lungă, să-mi spăl balconul, că a venit vara și se depune praf. Cînd am ajuns acasă, am descoperit că pe spatele ei scrie «Made in Italy». Mai întîi mi-a dat prin cap că, uite, importăm pînă și mături; dar apoi m-am gîndit că e bine, sîntem în UE, comerțul e liber... Oricum, îmi fac treaba cu ea, frec balconul precum marinarul puntea J”. La un asemenea gînd (căci asta ne-ntreabă Facebook, „La ce te gîndești?”), sînt considerabile șanse să apară comentarii care să arate cam așa: „spor la treabă! J”; „și eu mi-am luat, erau și românești, dar mai scumpe”; „lasă că e bine, pe vremea lui Ceaușescu nu se găseau de nici unele”; „Ceaușescu era patriot și na vîndut țara străinilor; acum avem dictatura UE, ne bagă pe gît mărfurile lor ecspirate”; „ce, bă, îl regreți? ți-a expirat mătura? n-ai înțeles nimic”; „tu n-ai înțeles, bă; nu vezi că doamna e băsistă, îl regretă pe marinar, care nea vîndut la Brucsel?” (ha-ha, ha-ha...); „italienii fac produse de calitate și la preț bun, n-are rost să vă certați”; „nu se compară cu nemții”; „vezi să nu iei covidu de pe mătură :)))”; „nu există covid, l-au inventat ăștia ca să ne pună bodnițe” (like-like-like, ha-ha...); „totul e controlat de băieții de la butoane, nu vă e clar?”; „hai, dom’le, că doamna vorbea de o simplă perie...”; „băi, vaccinatule!”. Ș.a.m.d.

Ce-i mînă pe ei în luptă? De ce simt oamenii nevoia irepresibilă de a se băga în seamă și de a-și manifesta ritos niște certitudini scremute, formate prin amestecarea unor „știri” citite pe diagonală cu propriile convingeri și prejudecăți și exprimate prin clișee și stereotipuri care trădează precaritatea (ca să nu zic lipsa) gîndirii? Sigur, psihologii ne dau explicații și n-avem nici un motiv să nu-i credem. Cred însă – fără pretenția vreunei certitudini – că Facebook n-a făcut decît să scoată la iveală o sumedenie de inși (cu părerile și certitudinile lor cu tot) care existau și înainte de epoca digitală, dar n-aveau loc să se exprime. Mai mult decît atît, ei sînt (de)formați tocmai de proasta înțelegere a tipului uman construit de decenii bune în „civilizația imaginii” în care, cică, ne-am afla: trebuie să comunici mult, să fii sigur pe tine, să arăți lumii o față încrezătoare și puternică; nu „dă bine” să exprimi îndoieli și să ai dileme, că pari slab și dezorientat. Se comunică, așadar, în exces, iar instrumentele comunicării sînt la îndemîna unor persoane care n-au, de fapt, nimic de comunicat – nici substanță, nici argumente, ci doar păreri generate de emoții și nesiguranțe, mascate în certitudini și opțiuni „ferme”.

Din toate astea (mă rog, și din toate astea – căci nu putem contesta beneficiile și lucrurile interesante pe care le găsim pe rețelele sociale), Facebook a ajuns să aibă o capitalizare de sute de miliarde la bursă. Ceea ce pare chiar o certitudine, poate singura... Mă întreb însă – nesigur cum sînt – cît poate rezista monetizarea (parcă ăsta-i termenul, nu?) unei întreprinderi care se bazează pe întrebarea „La ce te gîndești?” pusă tuturor, inclusiv unor inși care, mdeh, n-au exercițiul gîndirii, ci doar tăria opiniunilor. Sau poate tocmai de-aia...

Mircea Vasilescu este profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.