Soluţia lui Amos Oz

Publicat în Dilema Veche nr. 567 din 24-30 decembrie 2014
Așteptarea e în ADN ul literaturii jpeg

Am fost dintotdeauna sigur că sînt un scriitor atît de egomaniac, încît n-o să scriu niciodată despre politică & politic. Însă vara lui 2012 a fost una dementă, într-atît de dementă încît pînă şi un abulic ca mine a reacţionat – în săptămîna suspendării, între 3 şi 7 iulie, am scris texte reactive, de atitudine, aproape zilnic, stăteam pînă spre dimineaţă pe fluxurile de ştiri, politica devenise dintr-o ordură un vortex halucinatoriu. Violenţa scenariului gîndit şi executat de USL îmi făcea rău fizic, a fost prima dată cînd m-am gîndit la plecarea din ţară. Pe lîngă spiritul primar agresiv al scenariului USL, era extrem de deprimant să vezi oameni, de regulă lucizi, aprobînd sau, în orice caz, diminuînd voioşi proporţiile reale ale dezastrului. A fost, de pildă, surprinzător să citesc, în acele zile, în Observator cultural un fragment din Gîndirea captivă a lui Czeslaw Milosz – anume, celebra parabolă Murti-Bing, urmată de o notiţă redacţională care explica peremptoriu că „Murti-Bingismul s-ar traduce la noi, probabil, prin băsescianism.“ Desigur, noi, „băsescienii“, eram cei care, în faţa useliştilor alarmaţi de demantelarea statului de drept, reacţionam aşa cum spune Milosz că o făceau Murti-Bingiştii: „Cel care lua pilule Murti-Bing se schimba complet, devenind senin şi fericit. Problemele cu care se confruntase pînă atunci i se prezentau brusc drept derizorii şi nesemnificative. Pe oamenii care continuau să le acorde atenţie îi privea cu un zîmbet de bunăvoinţă. (…) El trăia printre conaţionali ca un individ sănătos înconjurat de nişte nebuni. Tot mai mulţi oameni urmau cura cu tablete Murti-Bing, iar liniştea lor, dobîndită pe această cale, rămînea în contrast evident cu febrilitatea celor din jur.“

Aşadar, contrar celor crezute de mine, eu eram cel senin, iar Carmen Muşat & Ovidiu Şimonca scriau febril texte de protest şi trimiteau petiţie după petiţie Avocatului Poporului. Eu scriam fericit texte adulative despre „impecabilul Ponta“, iar Radu Călin Cristea & Alina Mugiu-Pippidi se dădeau de ceasul morţii să arate că plagiatul lui Ponta nu-i o bagatelă. („O bagatelă pentru un masacru“, mi se păruse că am scris undeva. Mi se păruse, fireşte.) Eu scriam texte senine şi zeflemitoare despre „loviturica de stat“ în Observator cultural, nu acelaşi Radu Călin Cristea. Ce să mai spui, Murti-Bingul acesta de rit nou probabil că avea efecte secundare pe care Milosz nu le putuse prevedea, acum şaizeci de ani. Iar RCC & AMP foloseau pilulele, mult mai performante, Antonescu – Ponta. Abia ele îţi pot arăta cît de febril ontologică este, de fapt, seninătatea celor care aprobă fărădelegea.

Eram uimit de recenta mea reactivitate & facondă politică – noţiunea însăşi de lectură politică mă oripila, cu doar una-două săptămîni în urmă. Uimirea aceasta m-a făcut să mă gîndesc însă mai atent la relaţia dintre scriitorul egomaniac şi politică. Şi mi-am dat seama că, de fapt, nu înţelesesem pînă atunci că tocmai marii izolaţi, individualităţile acute & solipsiste, sînt cei mai eficienţi purtători de sarcină politică – fiindcă polis-ul, suferind iremediabil de sindromul Stockholm, se îndrăgosteşte mai ales de cel care-l respinge. Îl iubeşte mai abitir pe cel care-l detestă. Aşa a fost posibilă instrumentalizarea politică a lui Nietzsche, de pildă. Sau a lui Eminescu, de ce nu. Şi tot de asta putuse „cădea“, la comentariul politic săptămînal, un mare solipsist halucinat precum Mircea Cărtărescu. Singurătatea lor enormă e jignitoare pentru massă – care se vrea sedusă, nu abandonată.

În orice caz, am constatat curînd – nu ştiu nici acum dacă cu uşurare sau cu regret – că nu sînt în stare să scriu şi poezie politică. Poezie de gherilă cu sistemul, adică. Fiindcă poezia cu sarcină politică reală e a marginalilor, a celor distruşi de sistem – iar nu poezia profitorilor & sicofanţilor sistemului, de gen Păunescu ori Vadim, cum ne-am obişnuit să credem. Poezia politică reală e antisistem, ca în statele totalitare sau în America Latină. Mi-am constatat repede infirmitatea asta, şi m-am consolat spunîndu-mi că, în fond, practic metoda lui Amos Oz: aceea de a avea două pixuri cu mină diferită, unul pentru articolele politice, celălalt pentru proza ficţională. El era fericit de această diviziune a muncii; pe mine mă cam întristează – fiindcă eu nu cred că poezia e ficţiune, & fiindcă ar trebui să pot fi la fel de reactiv la politic ca şi la biografic. Un poet adevărat ar trebui să aibă ambele claviaturi active. Eu nu le am. Pînă una-alta, mă mulţumesc şi cu soluţia de avarie Oz. E un compromis de nevoie cu care pot trăi. Însă n-aş putea trăi fără să am şi al doilea pix la îndemînă. Măcar ştiu cum stau. 

Radu Vancu este poet şi unul dintre coorganizatorii Festivalului Internaţional de Poezie de la Sibiu; lector univ. la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.