So rom san tu?

Ciprian NECULA
3 decembrie 2014
So rom san tu? jpeg

Din experienţa personală, atunci cînd la şcoală am fost pus să-mi desenez familia, realizarea desenului meu a durat mult mai mult, nu pentru că aş fi desenat mai lent sau pentru că aş fi fost mai nepriceput, ci pentru că familia mea era mult mai numeroasă. Pe lîngă mamă, tată, bunici, frate (ceea ce desenau în mod normal colegii mei), eu am mai adăugat şi veri primari, veri secundari, unchi, mătuşi etc. Percepţia familiei, aşa cum mi s-a format în copilărie, era în mod cert diferită de a colegilor mei, etnici români. Motivul nu era neapărat un mod conştient de a-mi induce sentimentul apartenenţei la o familie mai mare, ci faptul că, după demolările executate de regimul comunist, cu o mică „pilă”, tataia a reuşit să obţină, în acelaşi bloc, trei apartamente, pentru fiecare copil al său. Inclusiv termenul „acasă”, pentru mine, avea un alt sens. Cea mai mare parte a timpului mi-am petrecut-o la bunici (la etajul IV), alături de toată familia, unde luam masa zilnic şi socializam cu ceilalţi membri ai familiei mele, iar seara, cînd trebuia să dorm, mergeam două etaje mai sus.

Ulterior, în activismul civic şi în cercetarea de teren, imaginea rudeniei şi a neamului au căpătat şi alte dimensiuni pe care, deşi le trăiam, nu le descifram în acest mod înainte de profesionalizarea viziunii mele asupra comunităţilor de romi. Rudenia are un rol important în formarea indivizilor pentru un viitor atît profesional, cît şi moral. De exemplu, mamaia, atunci cînd nu era ocupată cu treburile casnice, obişnuia să ne spună basme şi pilde, insistînd pe concluziile morale ale respectivei povestiri. Pentru noi, nepoţii ei, era doar o povestire, pentru ea, în schimb, o datorie de perpetuare a unor norme pentru generaţia următoare. Deşi mergeam la şcoală, în primele clase ale liceului, tataia – fierar adaptat la condiţiile Capitalei, respectiv tinichigiu auto (la pensionare) – m-a racolat ca ajutor (ucenic), cum am spune acum part-time, după orele de şcoală. Astfel, la 14 ani am intrat, involuntar, într-un proces de ucenicie pe care, pentru că maestrul era tataia, îl percepeam ca fiind firesc, că-l ajut pe el şi că mai cîştig şi bani de buzunar. În schimb, pentru bunicul meu, era o misiune de transfer de know-how, o datorie de a perpetua o profesie pe care el o considera (şi era) o modalitate economică sigură. Şcoala, deşi mă încuraja să merg şi să performez, pentru el nu însemna garanţia succesului; era o instituţie în competiţie cu instituţia uceniciei, în care el era meşterul. Astfel, deşi am crescut în Bucureşti, departe de comunitate, prin familia extinsă am fost format în spiritul ei. Contactele mele cu neamul se produceau cu prilejul evenimentelor de trecere (nuntă, botez, înmormîntare etc). Prin neam înţelegeam persoanele cu care, deşi foarte îndepărtată, există totuşi o legătură biologică, un strămoş comun pe care îl puteam identifica şi/sau prin alianţă. Neamul, pentru familia mea extinsă, era cadrul de referinţă. Discuţii de tipul „dacă nu facem x, ne rîde neamul”, erau destul de frecvente. Astfel, nu toţi fierarii din România erau neam cu familia mea, dar aveau potenţial.

Nu aş putea spune că această experienţă este tipică romilor. Rudenia are relevanţă pentru individ dacă ea este valorizată şi practicată, iar în cazul meu a existat, ce-i drept, cu pile. Familia extinsă nu este o caracteristică „specifică” comunităţilor de romi, ci conjuncturală. Imaginea romantică a neamurilor de romi mari, familii extinse, relaţii de rudenie bazate pe unitate sînt mituri contemporane despre această populaţie eterogenă.

Într-un articol anterior, „The Cost of Roma Slavery” (2012), am identificat o serie de efecte pe care robia le-a produs în viaţa romilor de azi. Unul dintre acestea este tocmai diversitatea grupurilor de romi şi a practicilor culturale ale acestora, ca efect al împărţirii robilor în grupuri ocupaţionale, cu contacte sporadice între ei pe parcursul unei jumătăţi de mileniu. Din acest motiv, cei mai mulţi dintre romii contemporani se autoidentifică, în primul rînd, prin apel la neamul din care provin, indiferent de etichetele pe care le primesc din exteriorul comunităţii respective. „So rom san tu?” este o întrebare frecventă, atunci cînd doi romi se întîlnesc. Răspunsul, de cele mai multe ori, este legat de categoria ocupaţională cu care neamul respectiv de romi se identifică (fierar, ursar, căldărar, spoitor, argintar, florar, rudar etc). Acest tip de identificare nu presupune, neapărat, cunoaşterea meşteşugului, ci asumarea setului de valori asociate unui neam, un dialect specific şi o serie de practici culturale. Astfel, etnicitatea romilor este mai degrabă o cupolă pentru mai multe grupuri de persoane, cu practici culturale şi valori diferite, iar neamul reprezintă un factor important de identitate, un criteriu de diferenţiere faţă de alte neamuri de romi şi de neromi, o frontieră identitară, cum ar putea să spună Barth (1969), care le oferă protecţie în relaţie cu alteritatea, şi recunoaştere în grup.

Dacă ar fi să generalizez, neamurile romilor există într-o măsură egală cu existenţa altor neamuri. Diferenţa constă în faptul că alte neamuri, la un moment dat, s-au unit şi au format grupuri mai mari de persoane şi, ulterior, naţiunile contemporane. Astfel, a apărut cultura oficială a poporului x, limba standardizată unică vorbită de y, valorile naţionale ale z, lăsînd în urmă diversitatea relaţiilor de rudenie în favoarea naţiunii. Romii au pierdut acest start, după cum consideră sociologul Nicolae Gheorghe (declaraţie 5 august 2013): „Ne-am născut prea tîrziu pentru naţiunea-stat şi prea devreme pentru ceea ce urmează.” Deci, romii au ratat (nu au avut) şansa istorică de secol XIX, să-şi uniformizeze culturile, dialectele limbii romani şi să aibă un crez comun pentru a deveni naţiune; sînt împrăştiaţi peste tot în lume, în special în Europa, ca parte a altor naţiuni civice. Şi, totuşi, fără o naţiune, romii au existat secole întregi, şi-au păstrat o parte din caracteristicile etnice şi sînt indentificaţi ca atare. Ce-i face pe romi atît de puternici încît să reziste tuturor provocărilor pe care le-au întîmpinat (sclavie, excluziune socială, marginalizare, deportări, genocid etc). Cu singuranţă, nu este vreun stat, vreo armată sau vreo biserică, ci un complex de relaţii de rudenie, diversitatea religiilor, culturilor, economiilor, societăţilor, limbilor vorbite, cetăţeniilor etc. Probabil, modelul naţiunii transnaţionale rome ar putea deveni un model pentru viitorul Europei fără graniţe, o Europă în care gnozodiversitatea ar putea fi principiul interacţiunilor umane.

Ciprian Necula este este dr. în sociologie, activist pentru drepturile omului, fondatorul Romano ButiQ şi al Muzeului Culturii Romilor. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.