Domnule Prim-Ministru,

Doresc să-mi exprim prin aceste rînduri adeziunea faţă de Horia-Roman Patapievici şi actuala echipă a ICR şi să-mi exprim îngrijorarea faţă de modul abuziv şi total nejustificat prin care aţi decis să interveniţi şi să modificaţi administrarea acestui Institut. Mă alătur numeroşilor artişti şi intelectuali care contestă schimbarea statutului printr-o Ordonanţă de Urgenţă, un semnal de alarmă ce pune în pericol cultura însăşi şi autonomia activităţii artistice. Trecerea în subordinea Senatului, deci politizarea culturii, este un act de agresiune ce disturge tot ce actuala echipă ICR a reuşit să obţină cu un succes considerabil: stabilirea unui dialog creativ între cultura română şi lume, o deschidere spre universalitate şi recunoaşterea în Occident a valorilor adevărate ale acestei ţări.

Scriu direct din experienţă personală: am răspuns în mai multe rînduri la invitaţia lui Horia Patapievici şi a Corinei Şuteu (ICR New York) să conduc ateliere de creaţie cu studenţi, actori, regizori, artişti plastici, muzicieni care au colaborat în zone extrem de variate, de la satele româneşti (unde am lucrat pe subiectul Brâncuşi la şi lîngă Hobiţa, sau la Ipoteşti, cu un studiu teatral „Eminescu“) pînă la New York, unde am prezentat Spovedania la Tanacu, acelaşi subiect care recent l-a inspirat şi pe Cristian Mungiu pentru filmul premiat la Cannes. Aceste acţiuni au avut cu preponderenţă un scop educaţional, căci peste 100 de tineri au profitat, în mai multe rînduri, de un antrenament tehnic de înaltă clasă şi au fost provocaţi să îşi extindă bagajul de cunoştinţe, destul de redus în şcolile româneşti de teatru şi, spre bucuria tuturor, să simtă că au progresat. Cu o generozitate şi o înţelegere fără precedent, Horia-Roman Patapievici a încurajat aceste acţiuni profund educative şi în mod natural trebuie să-mi exprim recunoştinţa, atît personal, cît şi în numele tuturor artiştilor români.

Vă solicit anularea imediată a Ordonanţei de Urgenţă privind organizarea ICR. Aşteptăm o declaraţie publică din partea Dumneavoastră.

Cu stimă,
Andrei ŞERBAN, regizor 

Foto: ICR, New York

Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 21 iunie 2012, la RFI România, cu Otilia Nuţu şi Mircea Vasilescu. Prin telefon a intervenit Cristi Puiu. Au fost difuzate fragmente înregistrate cu Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, şi senatorul Puiu Haşotti.