Rîsul, foehn-ul şi căţelul

Bogdan MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Rîsul, foehn ul şi căţelul jpeg

Petrec mult timp în baruri și cafenele. Acum, că e vară, la terase. Sînt deseori absorbit de lucrurile care se petrec la mesele vecine, da’ uite că nu mi-a trecut pînă acum prin cap c-aș putea fi, la rîndul meu, ținta altor absorbiți. Să zicem că s-ar întîmpla chestia asta. Oare ce-ar spune un vecin atent (ba nu, mai bine o vecină) despre mine? O variantă fairplay ar suna așa:

A venit un tip cu un rucsac roșu. S-a învîrtit o vreme printre mese, pînă la urmă s-a așezat la una mai ferită. A comandat un cappuccino (deco) și o apă plată (la temperatura camerei). După ce le-a primit, a aprins (tacticos) o țigară. Apoi a scos (și mai tacticos) o carte din rucsac și s-a apucat să citească. Din cînd în cînd se uita cu coada ochiului la ceilalți clienți. Ba se distra, ba pufnea, ba mormăia nu știu ce. Credea că nu-l vede nimeni, deșteptul! Juma’ de oră numa’ asta a făcut, a scanat și a tras cu urechea în stînga și-n dreapta. După aia a închis cartea (cică citea!), a scos un laptop, s-a pus pe butonat și la revedere, nu și-a mai ridicat nasul de-acolo. Peste vreo două ore a dat cu pumnul în masă și a strigat: daaa, asta-i! Apoi a-nceput să facă giumbușlucuri. Era în formă, parcă voia să-i pupe pe toți.

Așa, ce voiam să spun? Gata, știu. Printre primele lucruri pe care le dezvăluim despre noi se află tabieturile. Că vrem, că nu vrem, prin ele le deschidem celorlalți o portiță către universul nostru. Iată, vecinul cel atent (pardon, vecina, rămîne cum am stabilit) mi-a aflat, fără prea mari eforturi, obiceiurile. Poate că nu i-au spus mare lucru, dar dacă, prin ceștiueucecircumstanțe, am ajunge să stăm la o poveste, ar ști cum să mă ia. Țigară & cafea (deco?!), citit, ochi & urechi, oho, cîte variante!

Tabieturi, așadar. Tabieturile mele. Portițele.

Unu. Baruri, cafenele, terase. Acolo scriu. Pînă acum, nu mi-a ieșit altundeva. Bagă-mă într-o cameră liniștită, dă mi un scaun din ăla meseriaș, ergonomic, dacă știe să facă masaj, cu-atît mai bine, și zi-mi gata, băiete, ai toate condițiile, scrie! N-o să fac nimic altceva decît să mă foiesc și să mă perpelesc. Scriu doar în oraș. Așa am început și, vaivaivai, nu mă pot dezobișnui! E o tîmpenie, recunosc. Dar, pînă una-alta, e o tîmpenie care funcționează. Uneori, textul iese cum îmi convine. Cînd se-ntîmplă asta, mă bucur. Uite, cam așa:

Am scris aproape o pagină într-o cafenea. Chestia asta mi-a dat aripi. Am dat din mîini. Am rîs bine. Am vorbit mai mult decît îmi stă în fire. M-am prostit. Atît de tare, încît am șutat cu sete într-o chestie rotundă și albă de la budă, mi s-a părut că e o minge de ping-pong. Ghinion, era un opritor de ușă.

Apropo, există un program care simulează zgomotele dintr-o cafenea. L-am încercat. O altă tîmpenie, care nici măcar n-a funcționat. 

Doi. Fumez. Sînt dependent, n-o s-o dau cotită. Beau cafea (cappuccino) pentru că țigara pe sec e nașpa.

Trei. Sînt atent la ce se petrece-n jurul meu. Oamenii sînt fascinanți. Uneori intru în vorbă cu necunoscuți. Sau ei cu mine. Tabieturile înlesnesc conversația. Apoi notez chestii. Cam așa:

Cafenea. Băuturică, mîncărică, glumițe, hihihi, hahaha ș.a.m.d. Intră o bătrînă. Ochi albaștri, capot, batic, o mie de riduri. Vede o masă nedebarasată, pornește spre ea, întinde mîna din mers, juma’ de limonadă, nu, n-are cum să-i scape. Ajunge odată cu chelnerița, mie, mie, zice, nu, vă rog, se ține tare fata, nu luați de pe mese, stați jos, vă fac eu o limonadă, haideți, stați, nu costă. Bătrîna își strînge mai bine capotul. Își aranjează baticul. Nu stau, n-am timp, spune și face cale-ntoarsă. Nu stau, n-am timp. Nu stau, n-am timp.

Sau așa:

Își dă jos șapca cu USA. Scoate o sticluță de vodcă din buzunar. Trage o dușcă. Uăi, da’ bună-i! Închide ochii. Îi deschide. Zice. Cum prindea el, cînd era mic, pui de cioară și le sucea gîtul. Cum îi fierbea și-i mînca. Uăi, da’ buni erau! Ce tot zbieri, mă, pacoste, că surzesc aicea! (plînge un copil). Lui i-a intrat odată un cui în talpă. Și ce dacă i-a intrat? N-a zbierat așa. Nici măcar n-a zis acasă, pe vremea aia nu umbla mă-ta atîta după curul tău. Trece brusc la altele – Ilici, huo, Țapu’, huo, Băse, huo, Neamțu, huo – și încă n-am văzut nimic, și dacă ar avea el putere… Scuipă. Trage o dușcă. Uăi, da’ bună-i! Își pune șapca cu USA. Fluieră. Un pechinez apare de după o mașină. Aici erai, mă? Zîmbește. Hai cu bunu’, hai acasă. Mai trage o dușcă. Cîinele îl privește blajin.

Apropo, am și eu un cîine care mă privește blajin. Ne privește, de fapt, și se strecoară și-și face loc între noi, și se-ntinde, și bfff, oftează (ăsta da tabiet!), în timp ce noi citim sau pălăvrăgim sau rîdem. Chiar, rîsul în doi o fi oare un tabiet? Dacă da, e cel mai plăcut, cel mai liniștitor, cel mai simpatic, celmaicel dintre toate! E un moment bun să spun Și-am încălecat pe-o șa, cred că n-o să se supere nimeni. Ei, nu chiar nimeni, cîțiva prieteni care cunosc tabietul meu cel mai vechi (folosirea uscătorului de păr pe post de aerotermă) mă vor lua probabil la unșpe metri, măă, da’ n-ai zis cum te încălzești cu ăla!

Hai, prieteni, e vară, cui îi pasă de foehn-uri și de aeroterme acum? 

Bogdan Munteanu este scriitor.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.