Primul site al unui partid politic a apărut în SUA în 1996. În 2000, Internetul era deja masiv utilizat în campania electorală americană. Partidele din România s-au adaptat într-un mandat şi au construit campanii online în 2004. În 2003, la sugestia strategului Joe Trippi, democratul Howard Dean a adunat online peste 25 de milioane de dolari (www.deanforamerica.com), iar netul a făcut ca un candidat pe care elita politică nu-l lua în serios să ajungă în doar şase luni între primii trei în cursa prezidenţială. Trippi a introdus sloganul "The Revolution Will Not Be Televised" tocmai pentru că a intenţionat să demonstreze că o campanie electorală se poate construi eficient şi fără ajutorul televiziunii. Ca ministru al Propagandei, Paul Joseph Goebbels a pus accent nu pe broşurile la modă, postere sau pe pliante, ci pe un mijloc nou în perioada interbelică - radioul. După nazişti, comuniştii au perfecţionat propaganda. "Omul nou" a fost construit cu ajutorul cinematografului şi al televiziunii. Demonstraţiile de pe stadioane, congresele Partidului Comunist, vizitele în fabrici şi uzine erau transmise la televizor. Coincidenţă sau nu, grupările politice extremiste din România lui 2006 intuiesc avantajele noilor mijloace de comunicare. Internetul e la el acasă la Partidul Noua Dreaptă, Partidul Noua Generaţie sau la România Mare. Pe site-ul Partidului Noua Dreaptă (www.nouadreapta.org) găsim, alături de fotografia Căpitanului, detalii de contact a celei mai apropiate filiale, cu telefon şi adresă de e-mail. Internautul poate semna o adeziune la Noua Dreaptă şi află uşor cum să sprijine financiar şi logistic organizaţia politică. La adresa de web png.ro, arhiva de documente include şi un montaj made by OTV cu salvatorul Gigi Becali pe care vizitatorul îl poate descărca în format avi. Filmul durează aproximativ 25 de minute şi redă reconstrucţia satului Vadu Roşca după potopul din 2005. Formularul de adeziune şi statutul PNG sînt incluse printre documentele online. Site-ul prezintă conducerea Partidului, dar contactul se poate face doar cu Secretariatul PNG, semn că managerii sînt ocupaţi, iar distanţa dintre alegători şi conducere este încă mare. Stîngăciile de pe site sînt de natură gramaticală şi apar la domeniul Ştiri, acolo unde citim despre bunul creştin Gigi care asistă la cîte o sfinţire, iar virgulele şi literele mari nu sînt tocmai la locul lor. Pe pagina electronică a revistei România Mare (www.romare.ro), ca de obicei, adversarii tribunului sînt făcuţi albie de porci. Fruntaşii PRM ştiu bine că nu există un CNA al World Wide Web, iar pentru injuriile şi calomniile de pe net nu rişti să fii interzis. Ceea ce nu există pe net este site-ul oficial al partidului, la adresa www.prm.org.ro, the page cannot be displayed. Limbajul vulgar, imaginile caricaturale sau discursul agresiv sînt specifice campaniei negative pe Internet folosită cu succes şi de Alianţa D.A. PNL - PD în 2004. Site-ul www. basescu.ro este activ şi astăzi, la aproape doi ani de la alegerile generale, în vreme ce pagina web a lui Adrian Năstase a dispărut la cîteva săptămîni după înfrîngerea electorală. Administratorii site-ului www.basescu.ro expun e-mailurile simpatizanţilor D.A. cu caricaturile injurioase, dar se declară a nu fi "responsabili de conţinutul vizualizărilor" specifice guerillei digitale. Pe site există şi un link către www.da.ro, dar pagina nu este funcţională, aşa cum pare acum şi Alianţa la guvernare. În schimb, pagina www.pnl.ro stă foarte bine, actualizată, cu date de contact, telefon, fax, adresă de mail şi de web pentru filiale din ţară. Liderii nu şi-au lăsat numerele de telefon personale, dar oricum există cîte un e-mail. Mai mult, pe site-ul www.pd.ro putem găsi şi o hartă pentru a identifica mai lesne adresa sediului central. Cel mai mare partid de opoziţie este şi mai mărinimos cu utilizatorii de net. Pe pagina psd.ro vizitatorul poate participa la sondaje de opinie, îşi poate lăsa adresa de e-mail pentru newsletter, iar pe forum se poate chat-ui live cu Mircea Geoană. Mult mai la stînga, socialiştii români (www.psr.ro) au şi ei site, dar nu a mai fost actualizat de la începutul anului, de cînd au susţinut probabil ultima lor conferinţă de presă. Din cei aproape 30 de membri ai Biroului Permanent, şi-au postat telefoanele pe site doar 9 conducători socialişti. Mult mai bine organizată şi adusă la zi este pagina Partidului Alianţa Socialistă http://pasro.ro/, ale cărui documente includ şi Plenara din iulie 2006, dar şi un forum care îl concurează pe cel al PSD-ului. Ca observaţie generală, partidele mici nu există pe web, cum nu există în viaţa politică. Partidul Pensionarilor este inexistent pe Internet. În aceeaşi situaţie sînt Partidul Forţa Democratică şi Partidul Ecologist Român, ale căror site-uri sînt de negăsit. Site-ul Uniunii Democrate Maghiare din România www.rmdsz.ro dezvăluie adresele de e-mail şi telefoanele la care poate fi contactată organizaţia, dar lipseşte comunicarea directă cu vizitatorul alegător, un minus al partidelor politice din România, în genere. Spre deosebire de modelele occidentale, site-urile partidelor româneşti postează cu precădere informaţii unidirecţionale: comunicate de presă prost actualizate, albume foto depăşite, informaţii perimate despre lideri. Cîteva site-uri sînt interactive, organizaţia de partid comunicînd prin newsletter sau forum. Rare sînt situaţiile cînd vizitatorii pot identifica adresa de e-mail prin care să ia legătura cu liderii de partide, cu membrii aleşi sau cu candidaţii. Senzaţia vizitatorului este că pagina de Internet este mai mult un fel de oficios electronic al partidului şi aproape deloc un canal de comunicare directă sau de întîlnire cu cei care înţeleg politicile în acelaşi fel. Ceea ce va să zică, în ciuda lui Joe Trippi, că, dacă se va întîmpla în 2006 în România, revoluţia va fi iarăşi televizată.___________________________ Antonio Momoc este asistent univ. drd. la Facultatea de Jurnalism, Universitatea Bucureşti.