Reinventarea compasiunii?

Publicat în Dilema Veche nr. 237 din 28 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cam o dată pe an, România experimentează inundaţii. Un val de compasiune se adaugă atunci mulţimii de jurnalişti şi politicieni care năpădesc satele inundate. Se organizează campanii de donaţii, unele televizate, sînt colectate ajutoare, sînt trimise la faţa locului alimente, îmbrăcăminte, corturi, materiale de construcţii. Unii dintre cei ce se implică sînt mînaţi de spirit civic şi solidaritate, alţii de compasiune, alţii o fac pentru a vedea lumea că o fac. Pot exista, evident, şi alte motivaţii. Indiferent de motivul ce le determină, toate aceste ajutoare sînt parte a modului în care societatea are grijă de ea însăşi. Cel mai adesea, opinia publică pare a declara compasiunea ca motor principal al sprijinirii celor aflaţi în nevoie. Funcţionează însă acelaşi principiu în afara situaţiilor de criză majoră? Sînt, de exemplu, ajutaţi sistematic cei aflaţi în nevoie cronică? Apare compasiunea oare doar atunci cînd gestul de solidaritate este televizat, fără a se regăsi într-o caritate permanentă? Răspunsurile categorice la astfel de întrebări sînt greu de găsit, iar generalizările sînt mai degrabă mincinoase. O scurtă privire asupra compasiunii poate aduce însă oarece lumină asupra chestiunii. INSTRUMENTE VECHI, DAR MEREU NOI În societăţile contemporane, ajutorarea celor aflaţi în nevoie este în bună măsură instituţionalizată. Ea se desfăşoară formal prin plata de impozite, o parte din acestea fiind ulterior redistribuite de autorităţi către cei aflaţi în nevoie. În trecut alte instanţe îndeplineau acelaşi rol, fie că era vorba de seniorul local, de obşte sau de biserici şi, mai tîrziu, de spitale. Tradiţia respectivă era mai bine împămîntenită în ţările catolice şi protestante, însă era prezentă şi la noi. Existau de asemenea forme de ajutorare care depăşeau cadrele formale şi care ţineau de solidaritatea socială, de întrajutorarea celor care se cunoşteau unii cu alţii, adică în interiorul întregii comunităţi. Acestea s-au transformat astăzi, o parte a solidarităţii sociale manifestîndu-se prin asociaţii caritabile, însă sînt relativ frecvente şi actele individuale de ajutorare a unor necunoscuţi săraci, fie aflaţi într-o nevoie acută - sinistraţii, de exemplu -, dar şi faţă de cei ce prezintă probleme cronicizate, precum cerşetorii. Întrajutorarea, caritatea sînt elemente acţionale ale aceluiaşi mix al redistribuirii resurselor către cei aflaţi în nevoie. În spatele lor stau în principal motivaţiile date de solidaritate şi compasiune. Limita dintre cele două este însă dificil, dacă nu imposibil de precizat. Este greu de spus în ce măsură sprijinirea unor sinistraţi vine din solidaritate sau din milă. Cel mai probabil motivele nu sînt exclusive, ci se îmbină în generarea unei acţiuni de ajutorare. La extrem, compasiunea presupune părerea de rău, regretul că alţi oameni au fost loviţi de nenorocire. Solidaritatea presupune percepţia acestei nenorociri ca fiind una proprie unui corp social căruia îi aparţii şi care, prin urmare, te afectează în mod direct. Diferenţa este dintre a fi spectator la dezastru şi a privi lucrurile din afara lor şi a fi parte a celor loviţi de nevoi, chiar dacă nu eşti afectat în mod direct. Distincţia este evident una care ţine mai degrabă de post-raţionalizare. Este greu să separi cele două componente, să evaluezi în ce măsură ele se combină în cazul fiecărui individ în parte. O posibilă cale de a evalua importanţa compasiunii în raport cu cea a solidarităţii în generarea acţiunilor de ajutorare este observarea inegalităţilor existente în societate. O societate puternic inegală, cu diferenţe mari între centru şi periferie, între categorii salariale, grupuri etnice, religioase sau de orice alt fel, va tinde să fie mai puţin solidară, mai puţin coezivă. Într-o astfel de societate rolul compasiunii va fi probabil mai mare decît cel al solidarităţii, iar acţiunile de întrajutorare vor apărea mai ales în situaţii extreme, precum dezastrele naturale. COMPASIUNE REALĂ SAU MARKETINGUL IMAGINII PUBLICE? De ce să dau? Aceasta este întrebarea ridicată adesea atunci cînd te confrunţi cu cerşetori, cu oameni săraci, suferinzi, cu cei afectaţi de un dezastru sau altul. Privind la alţii, etichetezi gesturile lor ca venind din milă, solidaritate, consum ostentativ, urmărirea unor interese de imagine, presiunea societăţii, nevoia de a compensa greşeli trecute etc. Motivele nu sînt exclusive, însă sînt etichetate adesea global, drept compasiune. Ce stă însă oare în spatele compasiunii? Este ea reală? Nu cumva e vorba de altceva? Sînt întrebări care apar mereu şi le observăm în discuţiile din spaţiul public. Auzim prietenii formulînd astfel de suspiciuni, cum că în spatele gestului nu-ştiu-cărui cunoscut stă de fapt nevoia de a fi văzut drept o persoană cu suflet mare, în fapt el urmărind doar interese meschine. Vedem în presă acuze voalate sau directe că inundaţiile, incendiile sau alte dezastre sînt un bun prilej pentru a cosmetiza imaginea publică prin băi de mulţime şi teledonuri. Este probabil ca multe dintre persoanele publice să îmbine compasiunea cu nevoile de marketing în participarea la acţiuni caritabile. Sînt suspiciuni fireşti într-o societate marcată de încredere redusă în oameni, în care pînă şi cei care se află în cercul de apropiaţi sînt priviţi cu suspiciune. Pe de altă parte, o societate a dublei morale ("una spun, alta fac" sau "spun cum se zice că e bine, fac cum cred eu că trebuie") este firesc să fie marcată de suspiciuni în ce priveşte motivaţia fiecărui gest. România este o astfel de societate. Încrederea în oameni este redusă, dubla morală a fost norma socială fundamentală supravieţuirii în timpul regimului comunist şi încă poate fi regăsită aproape pretutindeni. Este probabil ca multe dintre persoanele publice să îmbine compasiunea cu nevoile de marketing în participarea la acţiuni caritabile. În plus, în cazul celor cu o personalitate demonstrativă, compasiunea, deşi prezentă, lasă adesea mai mult spaţiu consumului ostentativ: "dau ca să vă arăt că am şi că sînt bun la suflet"! Indiferent de structura cauzelor care conduc către compasiunea declarată, aceasta există şi se manifestă public, mai ales în situaţii de criză, prin acţiuni de caritate. Norma socială în vigoare este în mod evident cea a ajutorării semenilor, şi o bună parte a societăţii o respectă. Acesta poate fi un element care marchează existenţa premiselor solidarităţii sociale. Rămîne însă de văzut care ar fi acea parte a societăţii care manifestă mai multă compasiune faţă de cei aflaţi în nevoie şi dacă ea este în realitate predispusă către solidaritate. Unul dintre stereotipurile adesea repetate în spaţiul public este legat de faptul că doar "oamenii simpli" îşi păstrează cu adevărat umanitatea, fiind între altele şi cei care se implică în ajutorarea celor aflaţi în nevoie. Abordarea mi se pare păguboasă prin ierarhizarea implicită a societăţii în oameni importanţi şi restul, de parcă nu toţi oamenii ar fi la fel de "simpli". Dincolo de aceasta, să notăm că stereotipul în sine este unul care nu se prea verifică în realitate. Aşa cum spuneam, solidaritatea şi compasiunea sînt vizibile mai ales prin manifestările lor, prin acţiunile de întrajutorare, de caritate. În orice societate, iar România este departe de a face excepţie de la regulă, cei care se implică mai frecvent în astfel de acţiuni sînt cei care au cu ce ajuta, cu alte cuvinte cei care dispun de resurse materiale şi financiare, cei care dispun de timp, cei care se află în poziţia în care pot mobiliza resursele celorlalţi. Practic, între cei care manifestă compasiune faţă de ceilalţi nu sînt neapărat săraci, bogaţi, şefi sau subordonaţi. Regăsim oameni care îşi ajută semenii în toate categoriile, în mod egal, însă contribuţia fiecăruia este condiţionată de resursele disponibile pentru a putea ajuta. COMPASIUNEA LA ROMÂNII DE AZI România este departe de a fi o societate perfectă. Majoritatea populaţiei se autopercepe a fi într-o nevoie cronică, cauzată de autodefinirea ca aflîndu-se dacă nu în sărăcie, atunci la marginea ei. În aceste condiţii, pentru fiecare în parte este mai degrabă firesc să fie compătimit şi ajutat, decît să se implice în acţiuni de întrajutorare. În momentele de dezastru lucrurile se schimbă, atunci devenind evident că alţii sînt mai amărîţi decît ceilalţi, fiind afectaţi de urgie. Altfel însă sîntem unul dintre principalii furnizori europeni de cerşetori, care stau la colţ de stradă cu mîna întinsă, solicitînd ajutorul şi compasiunea trecătorilor. Nu este nimic nou în astfel de comportamente, iar o privire atentă poate vedea similitudini între Anglia descrisă de Dickens în Oliver Twist şi România din Filantropica lui Nae Caranfil. Prezenţa cerşetorilor nu este un efect al milostiveniei trecătorilor, ci unul al sărăciei şi slabei capacităţi redistributorii la nivelul societăţii. Ultima jumătate de secol a adus în Europa idei noi despre întrajutorare, care contribuie în mod subtil la reinventarea compasiunii şi deturnarea ei către solidaritate. Este vorba mai ales de prevenirea situaţiilor de criză şi de schimbarea tipului de ajutor adresat celor aflaţi în nevoie. Implicarea societăţii tinde să fie din ce în ce mai mult non-financiară, de creştere a capacităţii celor aflaţi în situaţii de risc să evite apariţia acestor riscuri, să fie capabili să se ajute singuri, să se integreze în societate, în reţele extinse de întrajutorare. Astfel de reţele străbat societatea, crescîndu-i nivelul de solidaritate. Cei afectaţi de nevoi sînt în fapt membri ai aceluiaşi corp social, astfel că sensul compasiunii este un pic modificat. A-ţi fi milă de cineva începe a însemna să îţi fie milă de tine însuţi. Nenorocirile nu sînt lucruri care privesc străini aflaţi în aceeaşi societate cu tine, ci sînt intrinseci propriei vieţi. Compasiunea există, însă este dublată de o părere de rău care te include în cercul celor loviţi de dezastru. Este posibil ca România să tindă către acelaşi tip de raport compasiune-solidaritate către care par a se îndrepta alte ţări europene. Aceasta însă este greu de crezut că se va realiza într-o societate marcată de inegalităţi mari de venit, care pot afecta solidaritatea socială. Iar România pare a fi optat momentan pentru creşterea continuă a inegalităţilor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

architects envision world s longest 948302618 webp
Planul nebunesc pentru cel mai lung zgârie-nori din lume. Explicația din spatele formei sale neobișnuite
Au fost dezvăluite planuri ce pot părea nebunești pentru a construi cel mai lung zgârie-nori, o clădire neobișnuită în formă de U care ar trece dincolo de „limita cerurilor”.
image png
Teo Trandafir și Ilinca Vandici, băgate la block pe Instagram de Adelina Pestrițu: „Dar noi i-am zis frumos...”
Adelina Pestrițu le-a dat uitării pe fostele colege de televiziune Ilinca Vandici și Teo Trandafir. Recent, în cadrul emisiunii pe care o moderează: „Follow Us!”, cele două au dezbătut un subiect extrem de controversat care o aduce în lumină pe Adelina Pestrițu.
Nicolae Ciuca si a prezentat demisia  Foto Inquam Photos   Octav Ganea (5) jpg
Portret de candidat. De la Nasiria la Cotroceni. Cum a ajuns Nicolae Ciucă reprezentantul PNL la prezidențiale
Nicolae Ciucă, fost prim-ministru și general în rezervă, este un candidat cu viziuni conservatoare, care afirmǎ cǎ susține valorile tradiționale. Cariera sa a fost marcată de controverse legate de teza de doctorat și de activitatea din Armatǎ.
Vladimir Putin Gettyimages 1 jpg
Presa occidentală susține că patru țări din Europa urmează să fie invadate de Rusia. Hari Bucur-Marcu e sceptic: „Putin nu are nicio șansă”
Patru țări din Europa ar fi pe lista lui Putin urmând a fi invadate, după ce va termina cu Ucraina, titrează o publicație din SUA. Analistul militar Hari Bucur-Marcu se arată sceptic și precizează că, de fapt, Putin caută o ocazie de a face pace, iar Trump nu va aduce dezastrul în Ucraina.
casa din care se auzeau zgomotele jpg
O femeie a auzit săptămâni întregi zgomote ciudate sub podeaua casei, apoi a chemat Poliția. Incredibil ce au găsit oamenii legii
Timp de câteva săptămâni, o femeie în vârstă din El Sereno, California, s-a plâns familiei că auzea sunete stranii venind de sub casa sa, în special noaptea târziu.
Untitled jpg
Proiectul unicat în România - alternativa tradițională la supermaketuri. Ce sunt piețele mobile și cum au ajuns orășenii să mănânce ca la țară
Piața mobilă, un proiect unicat din județul Botoșani, a salvat mii de fermieri de la faliment și totodată oferă zilnic hrană proaspătă populației. O asociație de ciobani din nordul Moldovei a cumpărat rulote special dotate din care pot vinde produse tradiționale în cartierele orașului.
Calorifere la o unitate şcolară din Galaţi FOTO C Crângan
Elevii din Focșani învață cu gecile pe ei. Director de liceu: „În clase avem 16 grade”. Cine este de vină și cum se va rezolva problema
Peste 11.000 de elevi din 21 de școli din Focșani, județul Vrancea, învață în frig. În timp ce copiii vin la școală cu o haină în plus pe ei, angajații unităților de învățământ încălzesc sălile cu calorifere electrice, radiatoare sau aparate de aer condiționat.
Insomnie jpg
Fructul bogat în vitamina C care combate insomnia și ajută la reducerea stresului și anxietății. Cum, cât și când să consumi acest fruct pentru efecte optime
Pentru mulți dintre noi, somnul de calitate a devenit un lux greu de atins, iar remediile naturale pentru îmbunătățirea odihnei și combaterea insomniei sunt tot mai căutate.
alergare_shutterstock 520228162 jpg
Cinci sfaturi utile ce te pot ajuta să te menții în formă iarna
Pe măsură ce nopțile devin mai lungi și frigul se intensifică, e ușor să fim tentați să renunțăm la exercițiile în aer liber. Totuși, experții spun că putem folosi temperaturile scăzute în avantajul nostru, ba chiar să ne îmbunătățim forma fizică.