Rasismul oamenilor buni

Publicat în Dilema Veche nr. 852 din 6 - 12 august 2020
Rasismul oamenilor buni jpeg

Nici un univers nu este la fel de fascinant precum psihicul uman. Dar frumusețea și complexitatea lui ies la iveală abia atunci cînd individul este observat în relație cu un altul, chiar dacă acesta este real sau imaginat. Comportamentul, gîndurile, emoțiile și atitudinile noastre se modifică și se adaptează continuu la ceilalți. Astfel au reușit să supraviețuiască toate generațiile dinainte de noi. Mai mult decît atît, ne naștem, ne descoperim pe noi înșine și ne construim identitatea în relații diferite, din ce în ce mai multe și mai semnificative. În variate momente ale vieții noastre, absența celorlalți echivalează cu suferința, tulburarea psihică și chiar moartea. Drept urmare, nu e de mirare că ne definim în funcție de cei de care depindem, de „tribul” nostru.

În 1979, cînd au publicat teoria identității sociale, Tajfel și Turner au demontat cîteva idei fundamentale cu profunde implicații psihologice, sociale și morale. În loc de „eul real” care echivalează cu „adevărata față” a unei persoane, cei doi cercetători sociali și echipa lor au demonstrat faptul că ne construim identitatea în funcție de grupurile din care facem parte în mod  real sau ca nivel de referință. Sîntem români, tineri, profesori, iubitori ai muzicii clasice, membri ai familiei Vasilescu etc. Acest fenomen contribuie la funcționarea grupurilor umane, facilitează întrajutorarea, comportamentele pro-sociale, transmiterea transgenerațională a valorilor și, în ultimă instanță, supraviețuirea tribului, a societății, a speciei. Pentru a ne putea forma o identitate socială, creierul nostru a trebuit să învețe să funcționeze de așa manieră încît identificarea cu grupul să fie nu numai posibilă, dar și preferabilă, ușoară. Astfel, cînd ne identificăm ca parte a unui grup, mintea noastră va crea categoria grupului, alcătuit din oameni care au o caracteristică esențială: sînt mai buni decît ceilalți, care nu fac parte din grup. Prejudecata devine astfel o consecință naturală a formării grupului și a aderării noastre la el. Pe de o parte, favorizarea membrilor grupului se însoțește de ostilitate față de cei din afara lui, ceea ce conduce la întărirea legăturii cu grupul. În felul acesta, ne putem apăra unii pe ceilalți și rămînem coezivi. Pe de altă parte, iluzia de superioritate a propriului grup, alături de eroarea omogenității outgroup-ului, ne permite dezvoltarea unei stime de sine suficient de înaltă încît să putem trăi confortabil cu noi înșine. Cu cît este mai evidentă superioritatea grupului, cu atît mai dezirabilă devine apartenența la el.

Fie că sîntem dispuși să recunoaștem sau nu, cu toții avem în software-ul nostru psihic măcar cîteva bucăți de cod care rulează operații de apartenență la grup și identificare socială și care creează, măcar la nivel interior, discriminare, prejudecată, marginalizare și, în unele cazuri, lipsă de empatie și dezumanizare. Cu toții sîntem, măcar puțin, rasiști, xenofobi, șovini. E modul eficient în care creierul nostru poate procesa multă informație socială și ne poate asigura adaptarea rapidă.

Există, desigur, și reversul medaliei. De partea cealaltă a identității noastre, cu toții avem nevoie să credem că sîntem oameni buni. Pentru a putea trăi cu noi înșine, întreținem inconștient iluzia superiorității noastre morale. Ne considerăm oameni complecși, cu valori și cu atitudini nuanțate, adevărate „TARDIS-uri” psihologice, mult mai mari pe dinăuntru decît pe dinafară. Aceeași descriere nu se potrivește celor din afara grupurilor noastre. Pentru ei este rezervată iluzia omogenității: toți sînt la fel.

Dincolo de eforturile reale de a face bine și de a-l respecta pe celălalt, oricine ar fi el, există momente în care sîntem nevoiți să ne confruntăm cu propriile inconsecvențe, cu prejudecățile și erorile cognitive care susțin edificiul nostru interior. Uneori, confruntarea este dureroasă și ne forțează să recunoaștem deschis că ceea ce am făcut sau am spus a rănit și a adus suferință unor oameni a căror poveste nu ne-am străduit să o aflăm sau să o înțelegem. Alteori, avem ocazia să facem un exercițiu de conștientizare în această direcție. Situații precum fenomenul Black Lives Matter din Statele Unite, care a devenit relevant pentru tot globul, oferă un prilej numai potrivit pentru a avea o conversație cu rasistul din noi înșine. Pentru a fi cu adevărat utilă, această conversație trebuie să depășească nivelul obișnuit la care operăm, cel al marjei de eroare morală (ca să-l parafrazez pe Dan Ariely). Nu e suficient să ne întrebăm cît de rasiști putem fi și încă să rămînem oameni buni. Istoria ne-a învățat că oamenii buni pot fi promotori bine intenționați și complet orbi ai discriminării, xenofobiei și rasismului. Toate războaiele, eugenia, istoria sclavilor de pretutindeni sînt exemple grăitoare, care strigă la noi din paginile manualelor de istorie.

O conversație sănătoasă, onestă intelectual și emoțional va recunoaște din start că dacă rămînem la umbra privilegiului este foarte ușor să negăm existența durerii și a suferințelor celor care încă trăiesc de partea nenorocoasă a discriminării. Dacă n-am fost nevoiți niciodată să pierdem un loc de muncă sau o șansă la educație datorită culorii pielii sau cromozomului X, e foarte greu să înțelegem ce înseamnă să te lupți la deal (eventual și cu o mînă la spate) pentru locul tău în viață. Am muncit, desigur, am depus eforturi mari, am fost dezamăgiți, ne-am luptat cu eșecul și am strîns recolta binemeritată a eforturilor noastre. Tocmai pentru că avem această experiență putem intui cît de greu și nedrept este să adaugi un strat de discriminare peste dificultățile inevitabile ale vieții.

Pe de altă parte, învinuirea, reproșul și acuzațiile publice nu sînt o modalitate eficientă de echilibrare a balanței. Încercînd să-i rușinăm pe cei care sînt explicit rasiști, nu facem decît să sufocăm empatia, acea coardă a sufletului care i-ar fi putut lega de cei defavorizați. Or tocmai aici este cheia problemei cu care ne confruntăm: dacă mintea noastră a fost învățată să supraviețuiască discriminîndu-i pe cei care nu fac parte din tribul nostru, atunci avem nevoie să o învățăm că trăiește în Marele Sat Global, unde facem parte cu toții din același neam. Ceea ce ne-a ajutat să ajungem pînă aici, să supraviețuim și să ne dezvoltăm bazîndu-ne pe grupul de apartenență, acum nu ne mai face bine, ci dimpotrivă, ne sabotează. Rasismul, xenofobia și șovinismul au devenit toxice în contextul globalizării și au nevoie de un antidot sintetizat din empatie, umanism, conștientizare, onestitate intelectuală și înțelegere a vulnerabilității noastre individuale și de grup.

Curajul de a participa la această conversație dureros de onestă presupune că nu voi putea niciodată să spun: eu nu sînt rasist. Sînt rasist, dar mă tratez… cu o doză sănătoasă de conștientizare a umanității din mine.

Zenobia Niculiță este psiholog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.