Radu BELLU: "În tren mi-am petrecut o treime din viaţă" - interviu

Publicat în Dilema Veche nr. 471 din 21-27 februarie 2013
Radu BELLU: "În tren mi am petrecut o treime din viaţă"   interviu jpeg

A absolvit Facultatea de Transporturi, a fost şef la patru gări (Tîrgu Secuiesc, Suburbiu, Predeal şi Sfîntu Gheorghe), după care a lucrat în proiectare şi în serviciul tehnic al CFR. Radu Bellu lucrează acum la divizia de patrimoniu a CFR Braşov. A scris 54 de volume despre trenuri şi istoria Căilor Ferate la noi (printre care Istoria ilustrată a Căilor ferate forestiere din România, Mică monografie a Căilor ferate din România, Catastrofe şi sabotaje feroviare în România etc.)

Cînd au apărut primele trenuri la noi? De unde erau importate?

Calea ferată română se aseamănă mult cu cea engleză, care a fost prima din lume, în 1830. A fost o linie a cărbunelui. Aşa a început şi calea ferată românească, la 20 august 1854, tot cu o linie a cărbunelui, pe ruta Oraviţa-Baziaş, deşi în multe documente apare Bucureşti-Giurgiu ca fiind prima cale ferată română. Aceasta a fost într-adevăr prima linie, însă din Principatele Române Unite. Locomotivele şi vagoanele erau de producţie austriacă. După doi ani de teste, în 1856, linia Oraviţa-Baziaş a început să fie folosită şi pentru transportul de călători. Austriecii erau foarte prudenţi, nu voiau să rişte nici un fel de accident. În zona Dobrogei, prima linie de cale ferată a fost Constanţa-Cernavodă, în anul 1860.

Cunoaşteţi mărturii ale primilor călători cu trenul? Există astfel de documente?

Primul român care a călătorit cu trenul a fost Petrache Poenaru, omul care a inventat stiloul cu rezervor. El a povestit că a călătorit cu 16 „căruţe“, aşa numea vagoanele, şi că i-a fost foarte frică de viteză. Un lucru amuzant astăzi, mai ales că atunci trenurile nu aveau viteză mare. Circulau întotdeauna cu un călăreţ cu steag înaintea lor, deci este clar ce viteză puteau să aibă. La vremea aceea însă, viteza însemna cu totul altceva.

Un alt lucru interesant este un dosar cu reclamaţii de la Giurgiu. Foarte mulţi căruţaşi se plîngeau că le-a fost luată pîinea de la gură. Cea mai interesantă plîngere era aceea legată de zgomot. Oamenii au făcut reclamaţie pînă la domnitor că vacile lor au rămas sterpe, iar găinile nu au mai ouat, deoarece erau speriate de gălăgia pe care o făceau trenurile. De aici şi vorba „latră cîinii în Giurgiu“.

Care erau primele trasee? Ce oraşe legau?

Primul traseu a fost cel al cărbunelui Oraviţa-Baziaş. În Transilvania şi Banat, calea ferată s-a dezvoltat enorm pînă la 1918. Erau 64 de companii, 4583 de kilometri de cale ferată normală şi 813 kilometri de cale ferată îngustă. În Banat, prima linie a fost Jimbolia-Timişoara, înfiinţară în noiembrie 1857, iar în Transilvania Borş-Oradea, înfiinţată în aprilie 1858.

În Principatele Române au fost opt concesionări şi s-a construit coloana vertebrală a căii ferate. A fost cea făcută de Strusberg, Bucureşti-Ploieşti-Buzău, şi apoi Galaţi-Brăila-Tecuci. La final, cînd s-au făcut verificările, lipseau din traseu 21 de kilometri, deşi în acte erau trecuţi. Chiar şi aşa, statul român a plătit toată lucrarea. Strusberg s-a mutat apoi la ruşi, dar acolo nu i-a ţinut figura. A fost închis şi a murit în temniţă. În Moldova, Offenhem a construit ruta Cernăuţi-Roman. Şi aici au fost probleme, deoarece s-a descoperit că această companie ţinea contabilitate dublă. A fost mare control, a intrat statul român peste ei şi a sigilat toate documentele. Practica furtului la lucrări nu este deloc una modernă.

Cine-şi putea permite pe-atunci o călătorie cu trenul?

Oamenii de rînd în nici un caz nu-şi permiteau. Un bilet pe o rută scurtă era echivalentul a două perechi de găini. Cu trenul mergeau avocaţii, medicii şi profesorii, dar şi mulţi studenţi, deoarece aceştia învăţau la Paris sau în Germania. Cu căruţa ar fi făcut două săptămîni pînă acolo şi de aceea alegeau să meargă cu trenul.

Cît dura o călătorie cu trenul de la Iaşi la Bucureşti, de pildă?

De exemplu, în anul 1922 era expresul Bucureşti–Iaşi. Pleca din Bucureşti la 14,20 şi ajungea la Iaşi la 23,20. Deci făcea nouă ore.

Cum s-a dezvoltat reţeaua de căi ferate în România?

Pînă în anul 1918 s-au construit legături directe cu Viena şi Budapesta. La 1 iunie 1873 era gata ruta Oradea-Cluj-Braşov. Apoi a început construcţia liniilor laterale, Vînători-Odorhei, Copşa Mică-Sibiu, Blaj- Praid, iar apoi Cluj-Dej, şi în final pînă la Satu Mare.

În Banat, erau comunităţi bogate şi s-a creat cel mai des păienjeniş de cale ferată din România. În 1883 s-a dezvoltat zona Cîmpina-Telega, Bucureşti-Slănic şi Aiud-Tîrgu Ocna. A fost interes economic deoarece se exploata multă sare. A urmat apoi Buzău- Nehoiaşu, o rută folosită pentru exploatarea de lemn şi de piatră. Cert este că în anul 1938 România avea o reţea feroviară modernă.

Ce rol au jucat trenurile în cele două războaie mondiale?

Au jucat un rol crucial, deoarece transport auto nu prea exista, iar avioanele erau de mici dimensiuni. A fost principalul mijloc de transport al trupelor şi al logisticii militare. Era şi singurul mijloc de transport al statului român.

Avem trenuri sau trasee care ar putea deveni obiective de interes pentru turişti străini?

În 1992 am înfiinţat prima linie cu trenuri de epocă în Regionala Braşov. Erau 50 de trenuri pe sezon care mergeau în Mureş şi Sibiu. A funcţionat pînă în 1998. Ar putea fi multe rute turistice, avem un traseu feroviar turistic superior multor ţări europene. Se fac eforturi susţinute pentru revigorarea turismului feroviar.

De unde vine pasiunea dvs. pentru trenuri?

Bunicul meu era îndrăgostit de trenuri. A vrut să scape de recrutarea în armată, deoarece atunci stagiul militar dura şapte ani. El era din Săcele şi a trecut Predealul prin zăpadă de jumătate de metru. A reuşit să ajungă la Ploieşti, unde a fost prins şi condamnat la moarte prin spînzurare. Viaţa i-a fost cruţată şi a fost trimis la Chitila, la primul batalion de Căi Ferate. Tot acolo am făcut şi eu armata. Bunicul a căpătat o pasiune pentru trenuri şi a rămas să lucreze apoi la Calea Ferată. Pe mine m-a îndrăgit cel mai mult dintre toţi nepoţii. Cînd pleca pe linie, mă lua cu el. Aveam 3-4 ani şi eram coada lui. Am copilărit practic în gară, ştiam toate locomotivele. De aceea am ales Facultatea de Transporturi şi o carieră tot la Calea Ferată.

Cînd aţi înfiinţat Muzeul de locomotive cu aburi de la Sibiu şi de ce?

Muzeul l-am înfiinţat în 1991, cînd au început să se vîndă locomotivele cu abur la fier vechi. Acestea au fost casate după 1980 şi înlocuite cu cele Diesel şi electrice. Au fost casate vreo 700-800 de locomotive. Em au reuşit să adun 40 şi aşa s-a născut, în 1994, Muzeul de la Sibiu.

Cîte muzee legate de trenuri există în România?

Muzeu strict al Căii Ferate nu există. Este cel de la Sibiu, mai este cel din Gara Sinaia, înfiinţat în 2005, un muzel al plăcilor feroviare, şi mai este Muzeul Uzinelor Reşiţa, unde sînt expuse 16 locomotive produse de fabrica de acolo. Acum lucrăm la înfiinţarea unui Muzel Naţional, la Braşov, în Gara Bartolomeu. Traficul în această gară a scăzut mult şi astfel gara ar putea deveni un muzeu activ. Avem şi sprijinul autorităţilor locale.

Salvaţi locomotive. De ce trebuie ele salvate?

Locomotivele, vagoanele, gările sînt componente ale culturii feroviare. Trebuie conservate, păstrate. Sînt singura dovadă a capacităţii noastre de a construi. Sînt, practic, documente, dar nu pe hîrtie.

Aţi publicat 54 de lucrări despre trenuri, CFR, locomotive etc. V-a rămas ceva neacoperit? Aţi scris despre tot? Care sînt sursele dvs. de informare?

Calea Ferată este o sursă inepuizabilă şi toate aceste lucrări ale mele sînt jaloane pentru cei care vor urma şi vor cerceta istoria feroviară. Mă inspir din Arhivele de la Arad, Braşov sau Bacău.

Aţi călătorit vreodată cu avionul? Dacă ar fi să puneţi cap la cap orele petrecute în tren, cam cîte ar ieşi?

Nu am călătorit niciodată cu avionul, dar pot spune că în tren mi-am petrecut o treime din viaţă. Numai săptămîna trecută am făcut 800 de kilometri cu trenul, pînă la Iaşi şi înapoi. La Bucureşti merg cel puţin de două ori pe săptămînă.

Mai are şanse de revigorare calea ferată din România?

După 1918 au fost distruşi 11.000 de kilometri de cale ferată. Totul s-a reconstruit în 20 de ani, în condiţii în care oamenii mureau de foame. Eu am o vorbă: calea ferată este un organism viu. A trecut prin trei războaie şi a fost esenţială, indiferent de valurile care s-au făcut de-a lungul anilor. Trebuie să intervină o schimbare, nu vreau să spun ce, dar se va întîmpla în maxim un an şi calea ferată îşi va dovedi valoarea.

a consemnat Simona SUCIU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O problemă a unghiilor ar putea fi un semn mai puțin cunoscut al cancerului
Anumite modificări ale unghiilor ar putea fi un semn al problemelor grave de sănătate, inclusiv cancer și artrită reumatoidă. Avertismentul vine din partea dr. Amir Khan, de la ITV. Acesta a recomandat o programare la medic, în cazul în care observăm semnele.
image
Cei mai mari poluatori cu plastic din lume, dezvăluiți de un studiu. Ce companii binecunoscute otrăvesc planeta
Conform rezultatelor unui studiu publicat miercuri, 56 de multinaționale sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din poluarea cu plastic la nivel mondial, iar cinci dintre ele sunt responsabile pentru un sfert din această poluare
image
BBC: Ucraina a folosit rachete cu rază lungă de acțiune, livrate în secret de SUA
Ucraina a început să folosească rachete balistice cu rază lungă de acțiune împotriva forțelor rusești. Faptul că armele au fost furnizate în secret de SUA a fost confirmat de către oficialii americani.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.