Puţinele drepturi ale victimelor

Camelia PROCA
Publicat în Dilema Veche nr. 563 din 27 noiembrie - 3 decembrie 2014
Puţinele drepturi ale victimelor jpeg

Problema violenţei începe de la definirea incorectă a fenomenului. În România, legea foloseşte sintagma de „violenţă în familie“, care descrie doar o parte a problemei mai largi. În legislaţia europeană, se foloseşte termenul de violenţă de gen, care cuprinde violenţa domestică, dar şi forme de violenţă din partea unui agresor din afara familiei (hărţuire sexuală la locul de muncă, agresiune sexuală, viol), inclusiv în cupluri de tineri, care nu au stabilit relaţii similare familiei. Pentru a putea dezvolta politici eficiente de prevenire şi combatere, ar trebui ca ele să aibă la bază o definire şi o înţelegere corectă a problemei, iar principala cauză a violenţei de gen, atît în România, cît şi în lume, are legătură cu inegalitatea dintre femei şi bărbaţi şi cu prejudecăţile care asociază masculinitatea cu agresivitatea şi dominarea, iar feminitatea – cu un trup frumos, accesibil oricînd. Atîta timp cît vorbim doar despre violenţă în familie şi credem că e cauzată de lipsa educaţiei şi de alcoolism, toate măsurile pe care le gîndim vor rata sursa problemei.

Aplicarea legii este influenţată de prejudecăţi. O problemă şi mai delicată priveşte atitudinea autorităţilor (inclusiv a poliţiei şi a judecătorilor) faţă de victimele violenţei de gen, care afectează negativ aplicarea legii. Cazurile lor sînt, de multe ori, considerate minore, amînate, ca şi cum, acolo unde e vorba de bătaie, viol, hărţuire, se speră că părţile se vor împăca sau cel puţin că îşi vor continua conflictul tot în privat şi departe de autorităţi. Blamarea victimei este extrem de frecventă, chiar printre cei care trebuie să ofere ajutor, iar acest fapt conduce la dublă victimizare şi la un efect opus celui menit legii. Am fost martori la situaţii în care o femeie care venise la poliţie să reclame o situaţie de violenţă din partea soţului a fost ironizată şi trimisă să cumpere hîrtia pentru redactarea plîngerii de la xeroxul de peste drum. Mama unei fete violate de un taximetrist ne-a povestit că poliţistul care le-a însoţit pe ea şi pe fiica ei la locul faptei, pentru reconstituire, făcea glume pe seama fetei, iar cînd mama a protestat, poliţistul a spus că încearcă să mai destindă atmosfera. O victimă ne-a povestit că la procesul de divorţ în care ea acuza soţul de violenţă, judecătoarea a întrebat-o dacă nu cumva violenţele erau întemeiate, manifestînd o atitudine similară agresorilor care cred că, dacă au motive întemeiate, au tot dreptul să lovească. Oricum, cele mai multe victime nu apelează la ajutor din cauza temerii că nu vor primi protecţie eficientă, a ruşinii, a sentimentului de culpabilitate (de ce li se întîmplă asta tocmai lor?), a lipsei de încredere. Cînd se loveşte de dublă victimizare, persoana în cauză pierde şi puţina încredere care a determinat-o să raporteze violenţa. În general, doar 5% din atacurile violente asupra femeilor sînt raportate la Poliţie şi mai puţin de 1% sînt pedepsite. În ce priveşte violenţa sexuală, victimele sînt adesea fete minore. Conform organizaţiei UN Women, una din două fete vor fi victimele unei forme de abuz sexual înainte de a împlini 18 ani. În plus, ceea ce nu este înţeles de toţi cei responsabili să aplice legea este că în actele de agresiune între persoane apropiate, victimele, chiar şi adulte, au un grad de vulnerabilitate ridicat – sînt dependente de agresor, sînt cunoscute agresorului (cel care te agresează îţi ştie rutina zilnică, ştie unde să te găsească oricînd). Peste 90% dintre agresori sînt bărbaţi, 82% dintre abuzatori sînt cunoscuţi ai victimei, iar 19% sînt chiar rude. Toate acestea sînt motive ca victima să fie uşor de manipulat pentru a-şi retrage plîngerea. Deficienţa principală a codului nostru penal este că investigarea cazului încetează odată cu retragerea plîngerii victimei şi că autorităţile nu se autosesizează pentru a continua cercetările în cazuri cu risc crescut (de altfel, nici nu se face o evaluare profesionistă a riscului de repetare a violenţei).

Puţinele drepturi pe care victimele le au în România rămîn pe hîrtie. În ce priveşte aplicarea ordinului de protecţie, deşi legea prevede şi emiterea „de urgenţă“, în aceeaşi zi, un studiu naţional realizat anul trecut de organizaţia Transcena şi de alte opt ONG-uri din ţară a relevat că durata medie pentru emiterea ordinului este de două săptămîni. Victimele nu sînt nici informate, potrivit legii. Conform unui studiu realizat la judecătoria Timişoara de Asociaţia pentru Promovarea Femeii în România, în 97,8% dintre dosarele de violenţă monitorizate (inclusiv violenţă în familie) instanţa nu pune în vedere părţii vătămate că poate să-şi angajeze apărător din oficiu şi că poate beneficia de asistenţă juridică gratuită în condiţiile în care Legea 211/2004 şi Legea 678/2001 prevăd obligativitatea informării victimelor în acest sens. Persoana vătămată se constituie parte civilă şi primeşte daune în numai jumătate dintre cazurile de abuz sexual (57,14%). Dintre neregulile identificate în urma monitorizării judecării acestor cauze mai trebuie menţionate nesoluţionarea cauzelor într-un timp rezonabil şi individualizarea greşită a pedepselor. Conform cazurilor înregistrate la centrul pilot de suport pentru victimele violenţei sexuale de la A.L.E.G., audierea victimelor de viol la poliţie nu are loc întotdeauna în prezenţa unui psiholog (cum prevede Legea 211/2004) care să informeze cu privire la efectele frecvente ale traumei emoţionale, cum ar fi faptul că victima unui viol nu-şi aminteşte toate detaliile incidentului, iar în consecinţă tendinţa poliţiştilor este să o discrediteze. De asemenea, victima nu este întotdeauna îndrumată pentru a i se asigura asistenţa medicală, prevăzută de lege. 

Deşi Legea 217 prevede servicii de asistenţă pentru victimele violenţei în familie şi centre pentru agresori, finanţate prin Consiliile Locale, în puţine localităţi din ţară există adăposturi şi centre de informare şi consiliere pentru victimele violenţei, iar centrele pentru agresori se pot număra pe degetele de la o mînă. Existenţa serviciilor într-o localitate depinde în mare parte de prezenţa unor ONG-uri cu experienţă, cu specialişti formaţi din perspectiva drepturilor femeii prin proiecte şi colaborări externe în ultimii 15-20 de ani. Acestea sînt entităţi neguvernamentale care se autofinanţează şi multe nu beneficiază de nici un sprijin din fonduri publice. Pentru violenţa sexuală, lipsa serviciilor este şi mai dramatică, pentru că lipseşte pînă şi cadrul legal pentru servicii precum centrele de criză pentru viol, pentru care standardul Consiliului Europei este de un loc la 100.000 de mii de locuitori. Deocamdată trei iniţiative au devenit cunoscute în acest sens, centrul pilot de la A.L.E.G. în Sibiu, care oferă şi consiliere online, şi asistenţă juridică (finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, prin Fondul ONG în România), asociaţia Artemis din Cluj-Napoca şi un grup informal de femei din Bucureşti care organizează ateliere de sprijin după viol. Prin Proiectul „«Rupem tăcerea despre violenţa sexuală»: întărirea capacităţii ONG-urilor de a integra violenţa sexuală pe agenda publică“, A.L.E.G. organizează consultări tematice pentru ONG-uri pentru a dezvolta abilităţi de lucru specializate pe tema violenţei sexuale, inclusiv un centru de resurse online pe violentaimpotrivafemeilor.ro. 

Cu toate acestea, marile finanţări prin fonduri europene, cu bugete de milioane de euro, care s-au lansat în ultima vreme pentru proiecte de prevenire şi combatere a violenţei în familie şi traficului de persoane, se adresează cu precădere autorităţilor publice – în care predomină încă tendinţele de blamare a victimelor – fără a implica ONG-urile ca parteneri eligibili. Cum se va dezvolta sistemul de intervenţie şi monitorizare fără implicarea organizaţiilor active în domeniu, cele care au deservit victimele în ultimii 10-15 ani, în ciuda dificultăţilor în finanţarea serviciilor? Cum vor realiza „universităţile publice din domeniul militar“ formarea de specialişti care să înţeleagă corect cauzele violenţei de gen ce ţin de dominaţie şi control? La presiunea ratificării Convenţiei de la Istanbul, prevenirea şi combaterea violenţei de gen în România par să se prefigureze în sfîrşit ca o prioritate căreia i se alocă fonduri, dar oare în sprijinul victimelor, sau al autorităţilor care adesea le re-victimizează? 

Camelia Proca este directoarea Asociaţiei pentru Libertate şi Egalitate de Gen (A.L.E.G.) din Sibiu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.