Proiectul cultural ceauşist şi tezele din iulie 1971

Caterina PREDA
Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
Proiectul cultural ceauşist şi tezele din iulie 1971 jpeg

Regimul lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989) a fost marcat de intervenția directă a liderului în spațiul cultural românesc. Acest lucru a fost vizibil încă de la început prin încercarea de atragere de partea sa a intelectualilor și a artiștilor (vezi întîlnirile acestuia cu artiștii încă din 1965) și apoi prin impunerea, mai clar după 1971, a unei poziții ideologice, naționaliste în arte și promovarea culturii de mase înțeleasă mai ales în spiritul susținerii formelor festiviste de expresie, precum folclorul ideologizat sau muzica ușoară.

Cultul personalității prin toate formele artistice s-a aliat formal cu promovarea simbolurilor naționale în a căror descendență se autositua Ceaușescu. Continuînd linia aparent naționalistă deschisă de Gheorghiu-Dej, deși formal dependent în continuare de URSS, Ceaușescu a mizat pe stimularea și simularea independenței în politica externă, dar și intern, prin promovarea unei arte de inspirație națională și protocronistă.

Tezele din iulie 1971 (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea ac­ti­vi­tății politico-ideologice de educare marxist-leninistă a membrilor de Partid, a tuturor oamenilor municii) includeau un program în 17 puncte pentru ameliorarea din punct de vedere ideologic și cultural e­du­cațional a nivelului cetățenilor. Acestea cereau afirmarea orientării politice clare și promovarea caracterului militant socialist al artei și al literaturii, precum și a programelor de radio și de televiziune, a activităților editoriale, a repertoriilor teatrelor, operei și ale spectacolelor de balet. Producțiile inspirate din realitățile românești deveneau centrul preocupărilor artistice și trebuiau să ajute la dezvoltarea societății multilateral-dezvoltate descrise în Programul celui de-al X-lea Congres al PCR (1969). Scopul măsurilor era unul de mobilizare ideologică, semnalîndu-se îndepărtarea intelectualilor de adevăratele principii care trebuiau să ghideze și acțiunea culturală. De fapt, se menționa nevoia ca intelectualii să se distanțeze de ideile prezente în artele occidentale și să se concentreze pe realitățile românești pe care să le privească prin lentilele ideologiei.

Așa cum arată Alice Mocănescu într-un studiu dedicat impactului tezelor din iulie 1971 în cadrul Uniunii Artiștilor Plastici, influența acestora a fost studiată din mai multe perspective, una dintre acestea fiind promovarea naționalismului de către regim. Valorile naționale și istoria națională trebuiau să devină principalele surse de inspirație ale artiștilor, conducînd la exacerbarea excepționalismului național în toate producțiile culturale și la un exagerat, deși doar mimat, cult al personalității lui Nicolae Ceaușescu. Protrocronismul, un termen lansat de Edgar Papu în 1974, nu desemna o practică complet nouă și nici exclusiv românească, așa cum a remarcat Lucia Dragomir în studiul dedicat Uniunii Scriitorilor din România. Katherine Verdery observa că protocronismul încuraja criticii și istoricii literari să caute evoluții în cultura românească, ce anticipau evenimente din cultura occidentală. Protocronismul servea ceaușismului pentru că permitea plasarea liderului comunist în filiația marilor figuri culturale și istorice naționale.

Mișcarea de amatori și cultura de mase au devenit elemente centrale ale programului oficial și au inclus festivaluri, școli și universități populare de artă. În acest sens s-au situat și principalele programe culturale susținute de stat după 1971, Cenaclul „Flacăra“ (1973-1985), organizat în jurul personalității lui Adrian Păunescu, și „Cîntarea României“ (1976-1989), festival multianual care a implicat și uniunile de creație. Constatînd limitele efectelor dorite în 1971, Ceaușescu relua în 1983, prin tezele de la Mangalia, nevoia de producții culturale ideologizate.

E interesant de remarcat viziunea utilitaristă care transpare din luările de poziție pe care le-a avut Ceaușescu în această perioadă, atunci cînd afirma că statul susținea producțiile artistice, însă doar pe cele care exprimau poziția ideologică a regimului. De altfel, începînd cu 1974 și, mai clar, din 1978, autofinanțarea a fost parțial sau total introdusă pentru produsele culturale. Modelul cultural consacrat în comunism a fost la prima vedere dominat de hipercentralizare etatizată, dar și de suprapunerea unor sarcini și dispersia unor roluri între mai multe instituții subordonate statului la nivel central sau regional, local. Ca urmare a enunțării tezelor din iulie, Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă era transformat în Consiliul Culturii și Educației Socialiste și dezvolta apoi aparent o recentralizare a sarcinilor culturale în raport cu artiștii în anii 1980, cînd uniunilor de creație li se limita influența.

Modelul cultural impus de Ceaușescu era deci unul naționalist, etatist, dar utilitarist, marcat de centralizare etatizată, dar și de suprapunerea sarcinilor asumate de diferitele instituții.

Caterina Preda este lector la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, specialistă în artă și politică. Coordonează un proiect de cercetare despre Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Foto: adevarul.ro

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei femei care și-a luat casă în cel mai scump oraș din țară. „Am empatie doar pentru animale, de ce aș avea pentru oameni”
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
image
Întrebarea care îi macină pe bărbați: care e lungimea corectă a pantalonilor. Adina Buzatu: „Nu s-a purtat niciodată gleznuța la vedere”
Alegerea lungimii potrivite a pantalonilor este esențială pentru un aspect elegant și confortabil, dar contează și locul în care mergi. Mai mult, spune Adina Buzatu, „gleznuța la vedere” nu a fost niciodată la modă.
image
Situație stranie la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru vorbește despre „retragerea” din televiziunea condusă de tatăl său VIDEO
„Retragere” neașteptată de la Realitatea Plus, canalul de știri condus de familia omului de afaceri Maricel Păcuraru. Protagonista este chiar fiica omului de afaceri, Alexandra Păcuraru, care, până recent, era prezentatoare la acest post de televiziune.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.