Cursuri online gratuite pentru orice materie sau abilitate practică, canale de YouTube dedicate subiectelor științifice, baze de date doldora de articole științifice accesibile în orice moment cercetătorilor de pe întreaga planetă, blog-uri și publicații pentru omul de știință (naturală sau umanistă) din fiecare dintre noi. Această enumerare ne indică, la prima vedere, că democratizarea accesului la informație înlesnită de ubicuitatea conexiunilor la Internet a avut efecte exclusiv pozitive cînd vine vorba de deschiderea publicului larg, dar și a celui specializat, la rezultatele cercetărilor științifice și la educație în general. Avem, practic, răspunsul la orice întrebare de natură științifică în buzunar. Atîta vreme cît smartphone-ul are semnal, bineînțeles. 

Cu toate acestea, și aici, precum și-n alte sfere ale vieții, Internetul este o sabie cu două tăișuri. Dată fiind dificultatea înregimentării unor bune standarde de calitate a informației și ușurința cu care se formează monopoluri de distribuție în online, această democratizare nu dă roadele la care am fi putut spera. Acest lucru este vizibil dacă privim ascensiunea politică a partidelor populiste sau a mișcărilor antivaccinare din ultimii ani. O analiză mai atentă a exemplelor de mai sus ne va arăta că nu toate efectele lor sînt în fapt pozitive.

Chiar și cu tot binele pe care-l fac, cursurile online nu au mijloacele necesare pentru a garanta că informația a fost bine însușită de către cei ce beneficiază de ele sau că „studenții“ lor vor participa și la restul cursurilor necesare pentru aprofundarea corespunzătoare a materiei în cauză. O diplomă obținută pe Coursera nu asigură, încă, expertiza reală într-un domeniu.

Pentru orice clip de pe YouTube în care sînt popularizate noțiuni fundamentale de fizică cuantică, biologie evoluționistă sau sînt analizate cu atenție evenimente istorice importante, există zeci de producții video artizanale ce promovează varii pseudoștiințe ca modele relevante de înțelegere „alternativă“ a mediului înconjurător sau stupide teorii ale conspirației și mistificări ale adevărurilor istorice.

Deși bazele de date digitalizate care înmagazinează secole de cercetare științifică sînt, de obicei, la cîteva click-uri distanță de orice amator de cunoaștere, monopolul cîtorva edituri importante în acest domeniu ridică granițe monetare insurmontabile de către cercetători independenți sau de către cercetători din universități sau laboratoare cu bugete mici (de exemplu, cercetătorii din țări în curs de dezvoltare, precum România). De multe ori, aceștia sînt nevoiți să apeleze la site-uri precum SciHub ca să pirateze articolele indispensabile în munca lor de zi cu zi. „Descarcă acest articol pentru doar 40 de euro“ este, probabil, o expresie prezentă în multe coșmaruri ale cercetătorilor din lumea largă.

Publicațiile web de popularizare a științei (fie că vorbim de blog-uri, fie de reviste mai serioase), deși multe, nu sînt, din păcate, și cele mai accesate. Publicul tinde și pe Internet către tabloide și articole despre „cercetătorii britanici“, iar această propensiune către senzațional tinde să aibă două efecte perverse. În primul rînd, publicațiile generaliste vor evita subiectele științifice deoarece acestea nu generează îndeajuns de multe click-uri. În al doilea rînd, în căutarea de audiență, publicațiile specializate tind să senzaționalizeze articolele care ar trebui să prezinte pe înțelesul tutoror rezultatele cercetărilor științifice. Mai rău, această tabloidizare pune presiuni și pe cercetătorii înșiși de a produce rezultate cît mai spectaculoase pentru a se asigura că vor fi publicați (rata de acceptare în jurnalele științifice a articolelor ce reiau experimente deja făcute – un mijloc fundamental de verificare în orice știință – a scăzut îngrijorător în ultimii ani în favoarea „noului“ cu orice preț).

Mai trebuie să și vrei

Putem, deci, discerne o anomie ce apare odată cu democratizarea digitală a educației, dată de diversitatea poate prea mare a surselor posibile de informare. Nu toate resursele educaționale disponibile pe net sînt de calitate, iar responsabilitatea dificilă de a le diferenția cade pe umerii celor care aleg să se educe în online. Să fie vina Internetului sau vina noastră pentru aceste efecte secundare negative? Un studiu recent al unor cercetători de la prestigioasa Massachusetts Institute of Technology pe utilizatorii Twitter pare să indice că nu sîntem simple victime ale celor ce propagă falsități pe Internet, ci participanți activi în acest viciu al spațiului virtual: pe Twitter, informațiile false tind să se propage mult mai ușor decît informațiile adevărate – o știre falsă are cu 70% mai multe șanse să fie împărtășită de către utilizatorii Twitter decît una adevărată și ajunge sub ochii a 1500 de oameni de șase ori mai repede. Aceasta nu înseamnă că democratizarea accesului la educație prin Internet e un fenomen negativ – faptul că pot viziona un curs de introducere în fizica fluidelor de la Universitatea din Oxford în timp ce aștept metroul la Grozăvești este fără îndoială una dintre minunile lumii contemporane. Mai avem însă un drum lung de parcurs pînă cînd vom putea asigura accesul tuturor la o educație de calitate. Internetul doar deschide acest drum. 

Mihail-Valentin Cernea este doctor al Facultății de Filozofie, Universitatea din București, în domeniul filozofiei științei. Activează și în cadrul Asociației Române de Filozofie Practică.