Postcomunismul ca simptom

Boyan MANCHEV
Publicat în Dilema Veche nr. 198 din 25 Noi 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Noţiunea de condiţie postcomunistă, introdusă de Boris Groys, desemnează, se pare, perioada care a început printr-o euforie inimaginabilă şi o energie politică totodată constitutivă şi creativă, acum mai puţin de douăzeci de ani, şi care se încheie astăzi prin scepticismul, dezgustul şi normalizarea dubioasă, însoţite de o resemnare generalizată. Victoria, incontestabilă la prima vedere, a valorilor democraţiei şi pieţei libere se manifestă tot mai mult ca o victorie incertă. Ea a deschis cutia Pandorei din care au ieşit instinctele şi practicile (a)sociale respingătoare din punctul de vedere al oricărui ipotetic ideal umanist. În acest text mă voi mulţumi să propun trei teze de pornire prin care să putem gîndi condiţia postcomunistă: 1. Condiţia postcomunistă nu este o noţiune descriptivă care ar desemna situaţia societăţilor din "ţările estice" după căderea comunismului. Condiţia postcomunistă este un termen care desemnează starea lumii actuale. După douăzeci de ani, putem, prin experienţa noastră de fiecare zi, să depunem mărturie despre această situaţie - sfîrşitul războiului rece a lăsat în suspensie utopia unei alternative politice radicale. Prăbuşirea "blocului comunist", care a lăsat loc pretinsei situaţii post-politice a liberalizării progresive a lumii, denumite melancolic "globalizare", a transformat profund structura conflictului politic. Agonismul politic (Chantal Mouffe), care propune un conflict al deciziilor, s-a transformat progresiv într-un antagonism apolitic, chiar antipolitic. Ipoteza noastră este că această transformare este efectul aproprierii economice a vidului inapropriabil dintre singularităţi - şi, prin urmare, ea este efectul reducţiei bogăţiei de forme de viaţă la imperativul per-formant al capitalului. 2. Condiţia postcomunistă fiind condiţia lumii actuale, nu mai trebuie să examinăm situaţia societăţilor postcomuniste, după o logică a excepţiei, ci după o logică a simptomului. Societăţile postcomuniste nu sînt excepţia de la o presupusă ordine normală şi normativă (cu alte cuvinte, nu e cazul să reintroducem în reflecţia asupra postcomunismului instrumente conceptuale precum opoziţiile dintre centrul dezvoltat ("Vestul") şi periferia subdezvoltată, ontologic inferioară modelului ideal-occidental ("Estul"); astăzi, asemenea opoziţii sînt desuete, de nu chiar reacţionare). Societăţile postcomuniste sînt, dimpotrivă, simptomul stării actuale a lumii. Ele manifestă, într-o manieră brutală, realităţile ei obscure: populisme, xenofobii, violenţă, intoleranţă, nedreptate socială, reducere a spaţiului bunurilor publice, toate elemente ale noii barbarii "post-politice". 3. Postcomunismul este considerat a fi, pe bună dreptate, o tranziţie. Dar nu e vorba de tranziţia către democraţie - trebuie să uităm această mediocră figură retorică. Ci e vorba, la urma urmei, de tranziţia de la o formă de societate brutală şi nedreaptă către o altă formă de societate brutală şi nedreaptă. Această nouă "societate" sau, mai degrabă, acest nou regim care a îndepărtat principiile politice (şi anume conflictul ideilor în vederea unei forme mai bune de viaţă comună) pentru că le resimte ca periculoase, se simulează ca democraţie, dar, în realitate, nu este decît o oligarhie economico-mediatică mascată ca democraţie. O oligarhie economică, în fond, care a trădat orice valoare politică, a pervertit puterea politică a poporului şi a deturnat-o împotriva lui însuşi, transformînd politicul în marfă şi reducîndu-l la reflexele de masă. Trăim, astfel, în nişte societăţi care au redus politicul la economic, libertatea la consum, sfera bunurilor publice la sfera intereselor private, justiţia la inegalitatea generalizată sub numele de "legi ale pieţei". Trăim, aşadar, eşecul posibilităţii critice a unei a treia căi, între reabilitarea retrogradă a comunismului şi apologia oarbă a "valorilor" neoliberale care şterg orice idee de justiţie şi, odată cu ea, principiile societăţii moderne de la Lumini încoace. Trăim, fără îndoială, într-o perioadă melancolică - o perioadă postrevoluţionară: nu perioada de după sfîrşitul comunismului, nu asta e esenţial, ci perioada de după sfîrşitul speranţei şi al elanului "revoluţionar" declanşat odată cu căderea comunismului, al elanului către o formă mai bună de viaţă comună. Astăzi, această speranţă este trădată, înşelată, frustrată. Dar o ştim prea bine, speranţa moare ultima. Ea va supravieţui acestor timpuri de disperare şi orgiei bestiale a lumpen-capitalismului postcomunist. Avem nevoie, mai mult ca oricînd, de speranţă şi imaginaţie politică. traducere de Alex. Cistelecan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.