PCR – Pile, Cunoştinţe şi Relaţii

Publicat în Dilema Veche nr. 704 din 17-23 august 2017
PCR – Pile, Cunoştinţe şi Relaţii jpeg

Dacă azi nepotismul, pilele și șpa-ga sînt blamate public, subiecte cotidiene ambalate în discursuri înflăcărate despre corupția la nivel înalt, discursuri care provoacă masive demonstrații de stradă, ce se întîmpla înainte de Revoluție? Cum erau văzute pilele într-un sistem corupt? Erau ele la fel de abitir atacate sau deveniseră, de fapt, în acel sistem nedemocratic, singurele cîrje? Am făcut, așadar, o mică incursiune în timp și am plecat de la două întrebări: „Cum îți făceai pile și pentru ce anume le foloseai în comunism?“

Am ajuns cu întrebările în tolbă în Rotonda șahiștilor din Cișmigiu – o veritabilă cămară cu conserve pline cu amintiri. Nu mi-a fost greu să intru în vorbă cu trei domni, mucaliți și toți puși pe tacla.

„De PCR ai auzit?“ Răspund, cu jumătate de gură, căci îmi dau seama că este o chichiță la mijloc: „…adică Partidul Comunist Român?“ și provoc celor trei un hohot de rîs. Căci dacă PCR-ul oficial era acronimul partidului, cel neoficial era pentru sistemul underground cu ajutorul căruia puteai supraviețui în acea perioadă: PCR era, așadar, acronimul pentru „Pile, Cunoștințe, Relații“.

Pe vremuri nu exista să iei un kil de portocale fără s-o cunoști pe Miți de la aprozar. Și ca s-o cunoști pe Miți de la aprozar, trebuia să-i faci un favor. Așadar, de ce avea nevoie Miți? Îți spunea marea ei dorință, iar tu puneai o vorbă bună ca să-i muți copilul de la clasa C (aia de loaze) la clasa A (unde erau geniile). Că puștiul merita, rezon, doar că n-a avut noroc. Ca s-o ajuți, însă, trebuia să duci un pachet de Kent la tovarășa secretară, care vorbea cu tovarășa profesoară, căreia îi livra copii la meditații ca să facă un ban în plus. După ce puneai lucrurile în mișcare, iar puștiul figura cu mîndrie la clasa A, îți luai o grijă de pe suflet: știai că, de fiecare dată cînd se vor băgă portocale la aprozar, Miți va piti o plăsuță și pentru tine.

Îi întreb cam care era tariful care ungea rotițele. Mi se povestește că de multe ori rotițele mici erau activate mai degrabă de produse decît de bani. Căci, chiar dacă aveai bani, nu prea aveai ce face cu ei. Rafturile magazinelor erau goale, în străinătate nu puteai pleca. Dar exista totuși o „valută“ valabilă pentru micile tranzacții.

Pe primul loc stăteau țigările. Pachetul de Kent nu era refuzat nici măcar de nefumători, pentru că toți cunoșteau valoarea acestei monede universal valabile. Dacă nu-l fumai, îi puneai în sertar pentru cînd aveai nevoie de un mic ajutor. Și cam așa călătorea, uneori luni de zile, un pachet de Kent, din casă în casă, pînă cînd ajungea să fie fumat. De obicei dădeai Kentul la doctori. Tot monede valutare în PCR erau și deodorantele Rexona sau săpunurile Lux pe care femeile nu le prea consumau, ci le puneau prin dulapuri, ca să parfumeze hainele, pînă le venea sorocul ca să fie dăruite pentru un favor. Cafeaua, ciocolata erau și ele bune, dar fiind perisabile, nu le puteai ține „în visterie“ cu anii. Dacă erai de la țară și nu aveai de unde să faci rost de valuta urbană, aduceai ce aveai prin curte: de la carne, de porc, mai ales, ouă sau brînză la țuică sau vin. Dar și astea erau mai greu de tranzacționat.

Îi întreb pe cei trei de poveștile lor. Cui, ce au dat și pentru ce?

Unul dintre cei trei a fost instalator. Îmi povestește că pe vremuri a făcut o antenă pentru un ștab, ca să prindă bulgarii. Nu știe ce funcție avea exact ștabul, dar era unul mare în partid. Avea TV color și aparat video, dar voia și ăsta, ca tot omul, cîteva ore de TV în plus. Că și pe atunci, îmi spune, bulgarii erau înaintea noastră. Noi aveam două ore de TV, ei program plin, cu filme, desene animate și divertisment. Și, după ce i-a instalat antena, ștabul, drept mulțumire, i-a pus pile la Casa de Comenzi – care era un serviciu pentru nomenclaturiști, exclusiv. Și doar dacă știai pe unul din ăștia care să ți pună o vorbă bună aveai, ca muritor de rînd, acces la Comandă. Ce era Comanda? În primul rînd, era impropriu numit „comandă“, pentru că nu tu cereai, ci așteptai să vezi ce „ți se aduce“. Îți venea o dată pe lună un coș cu merinde, acoperit cu o pătură groasă, ca să nu vadă vecinii ce e înăuntru. Și plăteai cam dublu mîncarea pe care nu o găseai în magazine. Lăsai și destul bacșiș pentru omul care venea cu coșul, pentru că voiai să fii sigur că te ține minte de client. Dar aveai pe urmă cam toată luna carne – care venea în blocuri congelate –, cafea, dulciuri, uneori picau și banane și chiar țigări.

Alt șahist îmi povestește de pilele pe care le avea nevastă-sa la farmacie. Nevasta era croitoreasă, lucra la Apaca și avea mereu cliente dornice de un costum mai șic. Pentru că în magazine hainele erau puține și cam toate la fel. Era, totuși, epoca uniformei. Printre clientele soției era și o farmacistă căreia îi lucra bluze sau taioare, cu tipare pe care farmacista i le aducea din revistele străine, pe care le mai primea de la soră-sa din Germania. Croitoreasa i le făcea, dar nu-i lua bani. Trocul erau unul simplu: soția mai pitea materiale de pe la fabrică, îi lucra farmacistei, iar farmacista îi dădea, în fiecare lună, vată medicinală și hîrtie igienică. Că și astea erau făcute parcă din aur. Și nevasta dădea și ea cîte un pachet de vată la școală la fiu-său, la profesoara de sport care era zbir cu copilul, dar se îmblînzea pe loc la vederea unui pachet de vată.

Grozăvie era și dacă erai din provincie și voiai să te muți la București – îmi povestește al treilea. Capitala era, adică, un oraș închis – cei din provincie nu se puteau muta aici decît dacă se căsătoreau sau dacă erau luați în spațiu de către un bucureștean get-beget. Cu căsătoria era mai greu, că pe urmă trebuia să divorțezi etc. etc., dar erau destul de mulți bucureșteni dispuși la figura cu luatul în spațiu, bineînțeles pe bani sau, dacă erai de la țară și aveai niscaiva avantaje, adică mai aduceai niște carne sau legume, se aranja și așa. Deși nici luatul în spațiu nu era floare la ureche. Pentru că te trezeai pe neașteptate cu sectoristul care descindea la domiciliu ca să verifice dacă e pe bune sau făcătură – că erau în joc acte și declarații pe propria răspundere. De multe ori aranjai cu sectoristul, dar pentru orice eventualitate trebuia să te ai bine și cu vecinii – căci erau luați la întrebări pentru anchetă. Unii mințeau cu drag, ziceau sectoristului că da, dom’le, provincialul stă aici – că așa aveau și ei sentimentul că „o mai trag nițel sistemului“, dar pe alții trebuia să-i încălzești. Nu-ți spuneau în față să cotizezi cu ceva, dar îi știai așa, după caracter, că trebuie îndulciți, ba cu o cafeluță, ba cu o țuică. Uneori, însă, mergea doar cu o vorbă bună.

Erau vremuri grele. Și depistez, în spatele rîsului celor trei, nu nostalgie, ci obidă pentru toate miș-mașurile pe care trebuia să le facă, umilințele pe care trebuia să le îndure chiar și pentru o sticlă de lapte în plus sau un kilogram de portocale. Contextul pentru țopăiala comică era, de fapt, unul tragic. Sistemul te îndobitocise într-atît încît prima grijă a oamenilor devenise nu libertatea, ci mai ales mîncarea. Întrebarea existențialistă a românilor de dinainte de ’89 era, de fapt: „Ce mîncăm noi mîine?“

Vremurile alea s-au dus, metehnele nu prea. Școliți de nevoie să se zbată și să și creeze o plasă de siguranță împletită dintr-un arsenal de abilități de a se descurca, de a-și face „cunoștințe“ bune pentru orice, știința pilei a intrat cumva în ADN-ul nostru. Azi nu mai ai nevoie să ți faci pile pentru mîncare, însă apelezi de multe ori, cu seninătate, la „cineva“ care cunoaște pe „altcineva“ care îți poate rezolva o treabă mai rapid sau îți poate pune o vorbă pentru un job mai bun. Ai principii în ceea ce privește șpaga, dar, la o adică, dacă cineva drag ajunge în spital, nu știi cui să dai mai repede. Chiar dacă nimerești peste oameni care își fac meseria și care nu îți cer nimic, te simți mai liniștit și mai sigur dacă aceștia îți primesc „micile atenții“.

Deși comunismul a căzut, sistemul PCR funcționează. Cu toate acestea, ar fi bine să nu uităm că uneori șpaga și intervențiile chiar ucid.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.