Paradoxul Crăciunului american. La români

Publicat în Dilema Veche nr. 872 din 23 decembrie 2020 - 6 ianuarie 2021
Paradoxul Crăciunului american  La români jpeg

…pentru că, vorba lui Creangă, nu știu alții cum sînt, dar eu, cînd îmi amintesc de Crăciunurile din România, înclin să cred că ale noastre, româno-americane, sînt mai românești decît cele ale românilor de-acasă. Fără a avea statistici, bazîndu-mă doar pe experiența personală de trăitor în America, de mai bine de douăzeci de ani, mă hazardez să afirm ca românii, ca mai toți imigranții, de altfel, se împart în două categorii mari și late: cei care, odată ajunși în Lumea Nouă, vor să-și reducă la strictul necesar relația cu lumea din care au plecat și cei care, dimpotrivă, încep să iubească lumea lăsată în urmă mai mult decît o făceau în țară fiind. Psihologic vorbind, de înțeles și unii, și ceilalți.

Pentru cei plecați, relația cu România e o relație maternă, nu una paternă. După cum scriam acum vreo zece ani tot în Dilema (veche încă de-atunci), iubirea de țară nu e „patriotismul” de acasă. E „matriotism”. Etimologic vorbind – și, dacă e să-i credem pe alde Hegel sau Heidegger, limba „îl vorbește pe om”, nu invers –, „patriotism” vine de la „pater” = tată. De unde și formulările anglo-saxone „fatherland” sau „Vaterland”. Patria e „pămîntul tatălui”. Pentru noi, însă, ca și pentru francezi sau italieni, patria e o mamă, cu tricolorul în mînă, eventual și cu un sîn dezvăluit discret. Oricum, de genul feminin. Patriotismul nostru e mai degrabă „matriotism”. Lăsînd orice intrepretări freudiene deoparte, în pîntec pentru nouă luni, cordon ombilical ș.a.m.d., relațiile cu mama sînt deosebite de cele cu tata. Urmînd imaginarul colectiv, tatăl este (sau era) mai tot timpul plecat; mama, tot timpul acasă, cu tine. Prin urmare, de tată ești despărțit oricum, dar despărțirea de mamă e întotdeauna mai traumatică, fie c-o realizezi, fie că nu. E „la bal sau la spital”. Fie pleci trîntind ușa, fără a te mai uita în urmă, fie pleci uitîndu-te întotdeauna peste umăr, idealizîndu-ți copilăria. Pentru prima categorie, Christmas e X-mas. Pentru a doua, Christmas e Crăciun.

Nu știu alții cum sînt, dar noi, ca mulți alți români ajunși în America (din întîmplare, în cazul nostru), am picat în a doua categorie. În a doua categorie, cei care nu erau bisericoși au început să meargă la biserică, „scuzîndu-se” că o fac pentru a întîlni alți români și pentru a mai afla una-alta. Pentru noii veniți, schimbul de informații este crucial. Dar „scuza nu ține”. Nu de asta merg oamenii la biserică (în vremuri non-pandemice). Nu te apuci de făcut cozonaci și sarmale, și nu te apuci să vopsești, bunăoară, ouăle de Paște cu coji de ceapă roșie (ceva ce n-ai făcut în viața ta cînd erai acasă) pentru că îți folosește la ceva. Adică îți folosește, dar nu cum îți folosește să afli de unde să cumperi ceva mai ieftin, ci cum îți folosește, bunăoară, să citești Patericul. Utilitatea, cum spunea John Stuart Mill, e, la urma urmei, o chestiune de opinie.

E util să îți petreci cîteva ore meșterind dintr-o coadă de mătură, carton, sclipici etc. o „Stea” cu icoana-n centru, pentru a-ți putea duce copiii „cu Steaua sus răsare ca o taină mare” din casă (de român) în casă (de român)? Sau e mai util ca-n timpul ăsta să-i înveți programare pe computer? Vă las să răspundeți singuri. Cîtă lume din România își mai învață copiii să „meargă cu Steaua”, să își facă, la propriu, nu la figurat, un „plugușor” sau o „sorcova-vesela” din crengi de brad și să meargă cu ele din poartă-n poartă? Cîți copii mai știu azi să colinde și chiar merg să o facă? Cîți mai știu pe dinafară Plugușorul (că e lung, iar memoria tot mai scurtă)?

Nici măcar pandemia nu ne-a luat pe nepregătite, ca pe românii de-acasă. Pentru românii-americani, distanțarea socială nu mai e o noutate. Cînd vine vorba despre colindat, plugușor, sau sorcovă, am învățat de multișor cum să le facem peste Ocean – mai întîi printr-un telefon (cu fir) împrejurul căruia ne adunam cu toții, mai apoi printr-unul mobil și, mai recent, prin Skype, WhatsApp, Zoom etc. De bună seamă, una e să colinzi față către față, și alta online, dar online e mai mult decît nimic. Ne mai consolăm cu rugăciunea „Să-mi dea Dumnezeu curajul de-a schimba ceea ce pot, puterea de-a accepta ce nu pot schimba și înțelepciunea de-a ști ce pot și ce nu”. Așa că mai facem și compromisuri. Nu mai împodobim bradul în Ajun, cum o făceam în copilărie, dar nici nu o facem încă de la Thanksgiving, cum o fac majoritatea americanilor. Dar nu, la români Moșul nu vine niciodată ca la americani, în dimineața de 25 decembrie, ci negreșit în Ajun, pe 24 – un „avantaj românesc” ce nu trebuie trecut cu vederea, mai cu seamă atunci cînd vine vorba despre zilele libere la cei care lucrează, precum cei din Sănătate, la foc continuu. Tot americanul vrea liber pe 25. Tot românul vrea pe 24. Așa că, după „negocieri”, și americanii, și românii pleacă acasă fericiți c-au obținut ceea ce-și doreau: care un X-mas, care un Christmas, care un Crăciun.

Și de-acum pînă-n vecie, mila Domnului să fie. Lăudați și cîntați și vă bucurați!

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.