O "tănăseală" continuă

Publicat în Dilema Veche nr. 516 din 31 decembrie 2013
O "tănăseală" continuă jpeg

Cineva mi-a spus: „Fii blîndă cu ea, e coperta discului ei.“ Într-adevăr, mă lansasem în zilele din urmă într-o tiradă menită să desfiinţeze, pentru mine şi pentru cei care mă ascultau, mitul Mariei Tănase. Una dintre multiplele mele încercări de a pune ordine în propria valorizare a muzicii şi de a asculta „cu adevărat“.  

Mi-era clar că am crescut cu discurile ei. Imaginea Mariei înregistrînd, îmbrăcată în ie, cu braţele încrucişate pe piept, gura întredeschisă şi senzaţia unei mişcări neîntrerupte, venite cumva din cîntec, îmi transmitea o feminitate puternică şi-mi spuneam că „aşa trebuie să arate orice femeie cînd înregistrează“, cînd face muzică. Mulţi ani am trăit chiar cu senzaţia că dragostea sună şi se desfăşoară ca-n „Cine iubeşte şi lasă“. Nu e un moft să spun toate acestea. Tonul profetic şi ameninţările din versuri, limbaj cu care nu mă întîlneam nicicum în viaţa mea reală (părinţi, şcoală, cartier), îmi spuneau că, atunci cînd va să fie, va apărea de undeva din auz vocea Mariei, care-mi va cînta, cu toată dogoarea, cuvintele menite să descrie şi să pecetluiască dramatica (neapărat!) poveste de iubire.

Peste timp, descoperindu-mi naivitatea din percepţie, presimţind o minciună extinsă pe parcursul cîtorva zeci de ani şi înfuriindu-mă, m-am dezis de glasul plin, de tărăgănările şi sunetele arcuite, de Maria, care pusese stăpînire parcă pe toată muzica românească. Îmi părea că este şi din vina ei faptul că îi găsesc amintirea prinsă între discursul propagandistic şi tabloidizarea specifică mass-mediei de consum larg din anii 2000.  

În plus, descoperisem o diferenţă fundamentală între cîntatul ei îndrăgit de publicul teatrelor de revistă şi al grădinilor Capitalei, şi glasurile femeilor din înregistrările lui Brăiloiu, care, contrar, tot în anii ’50, păruseră publicului de la Sorbona o barbarie. În tirada mea îndreptată împotriva Mariei, vorbeam de felul în care a manevrat folclorul şi spuneam că ea nu cîntă ca la sat, ci, mai degrabă, inventînd modul în care muzica putea să-şi găsească locul la oraş. „Gorjanul nu-nţelege ce cîntă bănăţeanul“, îmi spune un prieten, etnomuzicolog. Maria cînta de toate – doine, hore, învîrtite, lăutăreşti, cîntece de pahar din toate regiunile ţării, alegînd „ce e mai frumos“, fiind prima care-şi crea astfel repertoriul. Dar asta înseamnă şi că gustul ei se forma în concordanţă cu timpurile, cu cei care o sfătuiau, cu ambianţa Bucureştiului anilor ’30. Harry Brauner îşi aminteşte cum a-nvăţat-o să cînte cu acompaniament instrumental, realizînd astfel „compromisul alcătuirii cîntecului homofon pur melodic, cu acompaniamentul instrumental, corespunzînd cerinţelor urechii orăşenilor şi mai cu seamă patronilor.“ Maria şi-a lucrat vocea, a alungat asperităţile, a pus deoparte „imperfecţiunile“, a ieşit din anonimat. Cîntecul avea un nume, iar acesta era numele ei. De la acelaşi Harry Brauner, fetele veneau şi cereau lecţii „de Maria Tănase“.  

Peste timp, într-un Bucureşti care-şi caută îndîrjit identitatea, în care mai intelectual decît să respingi manelele este să scrii biografii pe Wikipedia, pentru Guţă, iar hip hop-ul se-nfiripă din sample de folclor, mă gîndesc din nou la rolul pe care Maria l-a jucat pe parcursul timpului. Le spun, aşadar, prietenilor mei că după Maria a urmat o „tănăseală“ continuă şi că, uneori, le e foarte greu cîntăreţelor să-şi mai găsească glasul, intonaţia, suflul propriu. Aud deseori, în concerte jazz sau în începutul de world music de la noi, omagii peste omagii aduse ei. Uneori, cîntecul folcloric este asociat atît de puternic cu personalitatea ei, încît influenţa nici nu mai e numită, ea există pur şi simplu în ideea popular vehiculată de folclor, tradiţie. Aceeaşi voce care mi-a cerut blîndeţe îmi răspunde, după o audiţie îndelungă a dublului CD scos de Casa Radio, „...dar era perfectă tipa“. Ca şi cum ceva s-ar fi limpezit înăuntrul meu, ca şi cum, în timpul acesta petrecut cu înregistrările ei, s-ar fi egalizat şi luptele mele interioare, din nou, am început să o ascult pe Maria.

Pe acest dublu CD, după aproape 30 de ani de cîntat, Maria are o manieră proprie de a face înregistrări, de a relaţiona cu orchestra care o acompaniază, de a instrumenta cîntecele. Faţă de înregistrările de început, acestea – cele din urmă – poartă amprenta devenirii ei de cîntăreaţă profesionistă. În înregistrarea din anii ’30, cu „Liţă-i albă peste tot“, Maria şi orchestra mai greşeau tempo-ul, se pripeau, nu ştiau, iar ea mai încurca înfloriturile de la refren; dar „Bun îi vinul ghiurghiuliu“, înregistrat în anii ’50, e excepţional în completarea instrumental-vocală a rolurilor, în dinamică şi în ceea ce înseamnă aşezarea subtilă a tempo-ului pe parcursul piesei.

Maria Tănase n-a devenit atît de celebră pe cît ar fi putut, cu vocea ei şi charisma, cu personalitatea cultivată în mediile intelectuale ale vremii sale. Dacă istoria ar fi fost de partea ei, poate şi România ar fi arătat altfel. E foarte posibil ca peste alţi 100 de ani, la nivel naţional, singura voce care să se păstreze simbol şi amintire din acele vremuri să fie Maria. 

Maria Balabaş e muziciană în grupul Avant’n’Gard şi jurnalistă la Radio România Cultural. Acest text a apărut în booklet-ul CD-ului dublu Maria Tănase. Cîntece populare. 1953-1961, Editura Casa Radio, 2013.

Ilustraţie realizată de Paul Hitter (paulhitter.blogspot.ro, facebook.com/paul.hitter.3

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.