O poveste adevărată

S.A.M.
Publicat în Dilema Veche nr. 328 din 27 mai - 2 iunie 2010
O poveste adevărată jpeg

Acum cîţiva ani, vestea că S.A.M. a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri m-a lăsat cu gura căscată. Am fost colegi de liceu şi parteneri de peripeţii montane. Îl cunoşteam de mult şi nu puteam să mă obişnuiesc cu gîndul că amicul meu era un infractor, că prietenul meu e după gratii. Am aflat destul de repede şi povestea condamnării, şi atunci m-am speriat: oare chiar este posibil să stai mai bine de doi ani la închisoare pentru cîteva pastile de ecstasy? În ce constă gravitatea faptei sale? Ce prejudiciu a adus şi, mai ales, cui a dăunat fapta lui? Iată-i povestea, istorisită chiar de el. (Matei MARTIN)

Prin noiembrie 2002, studiam arhitectura în anul IV. Pe atunci, eram un tînăr de 22 de ani care frecventa medii sociale educate şi, în cadrul lor, acest obicei de a te droga era văzut ca o modă. Doar anumite persoane aveau acces la droguri – oamenii interesanţi şi cu bani. Eu începusem de prin facultate. Consumam doar cînd şi cînd, de regulă în week-end, droguri de club şi droguri uşoare – ecstasy şi marijuana. Teoretic, pastilele se consumau numai la petreceri. Cum eram şi student, şi angajat la un birou de arhitectură, petrecerile nu erau prea dese, aşa că nu aveam parte decît rar de ecstasy. Nici marijuana nu consumam foarte des – oricum, datorită oboselii, principala stare pe care mi-o dădea era cea de somnolenţă... La un moment dat, m-am trezit într-o situaţie aiurea: aveam la mine mai multe pastile decît aş fi putut consuma într-un an. Cineva a vrut să scape de ele şi mi le-a pasat. Erau proaste, ieftine, şi, cum mi se încredinţaseră peste 30 de bucăţi, am dat din ele. Aşa am intrat în bucluc.

A doua zi, după ce am trecut, pentru scurt timp, pe la birou, mi-am anunţat nişte cunoştinţe că am pastile. Era în miezul zilei. M-am întors acasă, unde le ţineam, ca să le dau mai departe. Un amic a venit, a luat cîteva, mi-a dat banii şi a plecat. În următoarea secvenţă s-a spart uşa şi au năvălit poliţiştii. Vîndusem zece pastile de ecstasy. Valoarea: în jur de 200 de lei, în banii de-acum. Am nimerit într-un flagrant bine organizat, cu bani marcaţi şi urmărirea suspecţilor. Cînd au intrat în casă, mai aveam încă vreo 20 de pastile şi jumătate de gram de marijuana. Am încercat să le arunc pe geam, dar n-am mai apucat. Am reuşit, totuşi, să le ascund sub covor. Controlul corporal şi percheziţia au durat cel puţin o oră. Procurorul care se ocupa de caz – şi care a participat la percheziţie – a avut, cred, suficiente motive să-şi dea seama că nu-i o casă de traficant de droguri. Pe vremea aceea locuiam în casă cu părinţii, era un apartament împînzit cu biblioteci şi lucruri de familie. Pînă la urmă, le-au găsit. Atunci am recunoscut totul. Procurorul mi-a oferit Articolul 15, adică un fel de contract de colaborare cu Poliţia. Ar fi urmat să dau în vileag nume de traficanţi şi cazuri clare. Am refuzat. Oricum, nu cunoşteam detalii, nu aş fi avut cum să le dau, pe tavă, un traficant. Am fost condus la Parchet, unde au urmat declaraţiile şi întocmirea rechizitoriului.

Mama, sora şi bunica au aflat în aceeaşi zi şi au venit imediat. Reacţia mamei ar putea părea ciudată, dar mie mi s-a părut ok. Ea încerca să vadă partea bună a lucrurilor: se încuraja şi mă încuraja că uite, acum o să am mai mult timp să citesc.

Procesul a început prin februarie. Am pledat „vinovat“. Acuzaţia era „trafic de droguri de mare risc“. Pedeapsa aşteptată: între 10 şi 20 de ani. Nu ştiam prea bine legislaţia, dar am aflat pe parcurs că pedeapsa poate scădea sub zece ani, dacă se aplică circumstanţe atenuante. E vorba de efortul depus de condamnat pentru a înlătura pagubele produse de fapta sa; de calitatea omului înainte de săvîrşirea infracţiunii; de sinceritatea şi conduita în timpul procesului. În rechizitoriul întocmit de procuror au fost menţionate aceste ultime două circumstanţe. Nu a fost uşor, pentru că părinţii mei au fost nevoiţi să strîngă dovezi (recomandări) de la profesori şi de la angajator. Procesul a durat foarte puţin: s-a încheiat după doar două termene. Audiere şi pledoarii. Am primit o condamnare de trei ani – era minimum cît se putea da pentru acuzaţie.

Am ajuns la Jilava. După trei săptămîni de carantină, în care am stat toţi cei nou-veniţi într-o cameră separată, a urmat mutarea în camerele cu regim normal: 36 de paturi suprapuse. Erau circa 70 de deţinuţi în fiecare cameră. Mizerie, o lume pe care la început n-am înţeles-o. M-am adaptat greu, mi-a luat timp să înţeleg regulile. Era să iau bătaie pentru că, la masă, le-am urat unora „Poftă bună!“. Au interpretat-o ca pe o aluzie la faptul că nu m-au invitat la masă.

Prin luna mai am fost transferat la Rahova, unde condiţiile erau incomparabil mai bune. Automat, şi comportamentul deţinuţilor era mai civilizat. Locuiam într-o cameră de zece paturi şi cabină de WC. Chiar şi numai accesul la o zonă de intimitate era un lux! Am dat peste oameni de toate nivelurile şi condiţiile. Am cunoscut intelectuali condamnaţi pentru escrocherii şi animale închise pentru jafuri, violuri, omoruri. Consumatorii de droguri erau văzuţi foarte prost în închisoare, pentru că disperarea din timpul sevrajului îi determina să comită fapte extreme, ceea ce, într-un spaţiu închis, poate deveni periculos. Am văzut automutilări atroce, oameni care-şi înfigeau cuie în cap, care se tăiau pe corp, care-şi înfigeau biluţe de plastic în penis.

Nu ştiu dacă în închisori se consumă droguri. E foarte greu de spus ce e laudă şi ce e adevăr. Contează foarte mult în ce penitenciar eşti încarcerat, care sînt regulile, cine e directorul, cine şi cum efectuează controlul pachetelor. Am auzit de la gardieni că ar fi descoperit, într-un pachet de arahide, biluţe de droguri: erau ascunse chiar în alune, care au fost decojite subtil, golite de miez, umplute cu heroină şi lipite la loc.

La Rahova, educatorul secţiei, care, probabil, mi-a verificat dosarul şi a văzut că nu sînt periculos, m-a scos la înaintare. Mai întîi am scris o rubrică la gazeta penitenciarului. Apoi am ţinut un curs de şah. La un moment dat, mi-am deschis un atelier de machete – făceam vapoare şi case din ce se găsea: placaj, aracet, tifon.

După prima instanţă, cînd mi s-a dat pedeapsă de trei ani, Parchetul a cerut recurs, iar Curtea de Apel mi-a mărit sentinţa cu un an. A fost o lovitură destul de dură, dar n-aveam ce să fac. Am rămas cu pedeapsă definitivă de patru ani. Anul juridic se calcula de opt luni, aşa că aveam de executat doi ani şi opt luni. Pînă la urmă, am stat doi ani şi nouă luni, pentru că toată munca birocratică premergătoare eliberării mele a durat treizeci de zile.

A fost o perioadă foarte dificilă a vieţii mele. Gîndindu-mă la viitor şi neputînd să fac nimic, sufeream foarte mult. De la un moment dat, am refuzat să mă mai gîndesc ce se întîmpla în societate. Încercam să-mi ţin creierul cît mai ocupat cu problemele din noul mediu. Cît priveşte viziunea mamei mele despre închisoare ca loc în care poţi şi ai timp să citeşti... am citit foarte mult la început dar, ajuns în penitenciar, lucrurile s-au schimbat. Acolo nu prea poţi să citeşti pentru că oamenii din jur se plictisesc şi atunci nu te lasă în pace. În plus, lectura îmi provoca suferinţe legate de mediul exterior în care nu mă mai aflam...

Cu o lună înainte de eliberare, prin iulie 2005, am fost transferat la Satu Mare. În ziua Z au venit tata şi prietena mea să mă ia şi ne-am întors împreună în Bucureşti. Şi readaptarea la viaţa în libertate a fost dificilă. Ţin minte că zece minute de plimbare pe stradă mă oboseau cumplit. Eram obişnuit să am în jurul meu doar zece persoane, să le cunosc toate ticurile, să le citesc gîndurile. Acum trebuia să urmăresc zeci de oameni odată, să le ghicesc intenţiile.

Pot să spun că, obligat de împrejurări, m-am maturizat. De bine de rău, am cunoscut natura umană, acum ştiu la ce să mă aştept de la oameni. Am încercat să iau partea bună a lucrurilor. Pînă la urmă, am reuşit să-mi reiau şi să-mi termin studiile, m-am reangajat şi viaţa a reintrat cumva în normal.

Am încercat pe cît posibil să nu-mi creez singur frustrări, să nu mă consider nedreptăţit. E adevărat că în comparaţie cu legile din alte ţări, condamnarea mea poate fi privită drept prea aspră. În închisoare am avut ocazia să cunosc o grămadă de cazuri de oameni condamnaţi pentru fapte care în Europa occidentală ar fi sancţionate cel mult cu o mustrare. Am întîlnit, de pildă, un tînăr român emigrat în Franţa. A venit în România şi a fost prins, la graniţă, cu două grame de iarbă. A fost încadrat la „trafic internaţional de droguri“ şi a primit şapte ani. Droguri am mai consumat de cîteva ori. Dar a cam trecut vremea lor pentru mine. Am mai îmbătrînit, acum nu-mi mai stîrnesc nici plăcere, nici interes. E un capitol încheiat. Cunoscînd efectele consumului moderat de marijuana, dar văzînd şi efectele pe care le poate avea asupra altor oameni, nu pot să-mi definesc o poziţie pro sau contra consumului de droguri. Din punctul de vedere al legalizării drogurilor uşoare, sînt împotrivă. Sînt conştient de riscurile sociale imense pe care le implică consumul de stupefiante – de oricare fel. Pentru România de acum, legalizarea ar fi o pacoste. Nu, marijuana nu e genul de drog care produce stări de sevraj violente, însă consumul liber şi necontrolat ar produce tulburări sociale majore. Sînt de acord cu consumul privat şi responsabil, dar nu am încredere că oamenii înţeleg ce înseamnă responsabilitatea.

S.A.M. este arhitect.

a consemnat Matei MARTIN.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Un expert în dependență a dezvăluit care este semnul că cineva ar putea fi un alcoolic funcțional și poate fi observat cu ușurință.
image
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună. Avertismentul specialiștilor
Un nou „medicament-minune” pare să fi intrat în atenția oamenilor care vor să slăbească. Este vorba de un produs de mai puțin cinci euro care ar putea provoace o scădere în greutate de aproape 14 kilograme într-o lună.
image
Nou cutremur în industria IT. Gameloft a concediat toți angajații din Cluj-Napoca
Gameloft, unul dintre cei mai mari producători de jocuri video din lume, a anunțat că renunță la filiala din Cluj. Criza internațională din domeniul IT se simte din ce în ce mai mult și în România. în contextul în care lunile trecute, NTT Data a fost nevoită să recurgă la concedieri.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.