Mulţi reporteri, prea puţine reportaje

Publicat în Dilema Veche nr. 140 din 28 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Reportajul ne lipseşte tuturor - şi ziarişti, şi cititori -, în presa românească. Şi totuşi, nu e clar ce s-ar întîmpla dacă cei cîţiva redactori-şefi teferi la cap care există în Bucureşti ar începe, brusc, să ne ceară nouă, ziariştilor, să scriem poveşti lungi cu întîmplări atipice şi oameni interesanţi. Publicaţiile ca Flacăra, care promovează, încă de la primele numere, genul, au vîndut în ani de zile cam cît vinde Libertatea la Constanţa şi Cluj într-o zi. Nu trebuie să ne mirăm, deoarece în presa românească nu există consens în privinţa a ceea ce înseamnă "reportaj". Iar asta se poate vedea într-un scurt şi incomplet istoric. Ce-a fost întîi În primii ani de după 1990, reportajul se făcea în secţia de "Social", care era şi este oarecum o invenţie românească. Consta, de regulă, în descrieri mizerabil-exotice şi naraţiuni care arătau cît de rău era la noi şi că nu avem nici o şansă să ieşim din starea asta. Sau, în argoul cinic al profesiei: "Babe violate" şi "Mortul şi mireasa". "Reportajul" era visul oricărui "boschetar" (ziarist de crime şi violuri) care, din cînd în cînd, îşi putea etala ezitările gramaticale pe mai mult de un sfert de pagină. Asta, dacă baba violată se mărita cu nepotul de soră sau mortul învia. Oricum, pe vremea aceea nu se publicau "ştiri" şi "reportaje", "editoriale" şi "analize". Presa se făcea cu "materiale" şi "articole", care însemnau nişte paleşti de vreo trei pagini de "manuscris". Aşa se chema dactilograma, fiindcă uneori doamna Mimi, dactilografa ei, a dactilogramei, era cuprinsă de inspiraţie divină şi începea să bată nu cu degetele de la picioare, ci cu cele de la mîini. Cum se ştie, în iunie 1992, Ion Cristoiu a terminat cu "materialele" şi a cerut de la "boschetari" relatări scurte, de două paragrafe. El a păstrat însă ceva din optica reportajului în ziarul pe care l-a făcut, revoluţionarul şi scandalosul Eveniment al zilei. Multe din ştiri (sau invenţii) puteau fi încadrate la fapt divers; conţineau o anecdotă. Am amintit în altă parte găina prinsă fără bilet în autobuz şi toate celelalte. Reportajul a supravieţuit, deghizat în fabulaţiile din Evenimentul. Alte ziare, ca Ora, au inventat şi ele pagini gen "Uliţele oraşului", în care beţivii se încăierau în autobuze, iar aurolacii jefuiau bătrîne. Crima din Ferentari şi căsoiul din Cartierul Francez Către mandatul Constantinescu, viaţa a devenit mai tristă, iar "reportajul social" s-a transformat în "investigaţie" sau "anchetă". Cu doi sau trei ani înainte, moartea lui Ioan Luchian Mihalea constituise obiectul unei lungi serii de articole, în care abundau detaliile sordide. Prin ’96, metoda a fost aplicată cu succes de Lidia Popeangă şi Alexandru Racoviceanu la Evenimentul zilei, sau de secţia "24 de ore" de la Libertatea. Prin ziare se vedea cam ce vedeţi azi la Ştirile Pro TV de la ora 17: porcării de ultimă speţă întoarse pe toate feţele, cu un soi de calofilie inversă. Adjectivele împănau pagina, precum sclipiciul, tricoul fetelor de la discoteca sătească. Se făceau întreceri între monstrul din lacul Bicaz şi chinezul din valiză. Publicul citea, iar ziariştii de investigaţii aveau maşină la scară şi deconturi după pofta inimii. A urmat ofensiva trusturilor străine în România. Prin ’99, Libertatea, titlu aparţinînd trustului Ringier din 1993, a copiat Blick, echivalentul elveţian al ziarului german Bild. Succesul a fost instantaneu, spaţiul pentru crime şi violuri s-a restrîns şi pe ultima pagină au început să apară diferite curiozităţi, gen specialiştii finlandezi au constatat că secretul longevităţii e beţia inveterată sau puiul de găină cu patru picioare, de data asta cu poză de pe Reuters. Libertatea a mai preluat din formula Blick cele două pagini din mijloc, pe nume "Panorama", în care Elena Alexa, Sorin Golea şi Paul Badea relatau despre partida de poker a secolului (prin Ardeal, între nişte interlopi) sau despre succesele în muncă ale radiestezistului Pandele. Sîngele, viermii, buteliile care explodează, babele moarte au rămas, nu se ştie de ce, mai ales apanajul jurnalelor TV. Presa scrisă a devenit mai optimistă - sau cel puţin mai normală, aplicată/specifică. Au apărut rubricile cu tematică clară, precum "Acasă la..." din Unica. "Materialele" au început să se numească home story, backstage ("culise") sau making of (tot "culise", de la realizarea unui film, clip sau album), ceea ce dincolo de anglomanie denotă şi intenţii clare. Subiectele bine alese au devenit mai importante decît poveştile bine spuse, iar publicul le-a consumat nu fiindcă admira stilul reporterului, ci fiindcă era interesat de căsoiul Oanei Cuzino sau de bancurile lui Florin Călinescu din platoul Chestiunea zilei. Cu ţara-n gît în "Caravana Jurnalul" Aşa s-a ajuns în prezent, cînd reportajul e vizibil şi lizibil, în diferite ipostaze. Dincolo de materiale bine scrise, dar puţin citite din Flacăra sau Plai cu boi, Jurnalul naţional pare a fi cîştigat tiraj pe seama "Caravanei Jurnalul", unde echipa coordonată de Valentin Zaschievici produce texte caracterizate prin stil neted, gramatică, ortografie, despre termocentrala de şisturi bituminoase de la Aninoasa şi altele asemănătoare. Academia Caţavencu îşi asumă genul într-o rubrică remarcabilă, una din cele mai durabile şi mai bine scrise din revistă, "Reportaj cu ţara-n gît". Evenimentul zilei are o secţie de reporteri speciali coordonată de Călin Cosmaciuc, care acoperă prompt, clar şi de la faţa locului, evenimente ca uraganul Katrina sau conflictul dintre Israel şi Hamas. Cît despre reportajul TV, el aproape nu există, la fel cum emisiunile publicistice (altceva decît ştiri, talk-show-uri şi Surprize, surprize) bune se pot număra pe degetele de la o mînă. Sporadic, Observatorul include materiale din zona reportaj-anchetă, în spatele cărora stă Tudor Artenie. Bazar, de pe TVR 2, este un proiect turistic, girat de Sign Factor, firma lui Lucian Mîndruţă, şi pus pe roate de Răzvan Marc şi Ana-Maria Caia. Mai mic, mai simpatic, mai puţin relevant Incompleta şi poate nedreapta trecere în revistă de mai sus arată că reportajul lipseşte cu desăvîrşire în România, dar se ipostaziază sublim într-o serie întreagă de produse jurnalistice, caracterizate prin notele definitorii ale genului: subiectivitate sensibilă şi asumată, naraţiune, tehnica feature, adică atenţia îndreptată spre un eveniment mai puţin relevant ca ştire propriu-zisă, dar singular prin importanţa acordată de ziar şi modalitatea colorată/implicată de abordare. Este şi motivul pentru care avem atîţia reporteri, dar atît de puţine reportaje. Nu e însă cazul să ne jeluim. În toată lumea, ziarele se micşorează, iar pozele tipărite în ele se măresc. "Reportajul" nu mai are nimic de-a face cu ilizibila bibliografie propusă la facultăţile de jurnalism, constînd în divagaţiile lui Bogza sau lamentaţiile stîngiste ale lui Brunea-Fox. La fel cum Internetul determină o cultură a fragmentului, presa devine şi ea un bric-

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

conacul bratasanu   foto Fb aurelia grosu3 jpg
Conacul care i-a găzduit pe Nicolae Titulescu, Take Ionescu și Octavian Goga se prăbușește sub ochii autorităților. „Când zidurile plâng”
Istoricul Aurelia Grosu trage un nou semnal de alarmă, publicând fotografii care surprind starea jalnică a unuia dintre puținele conace rămase în picioare în Olt. A fost construit de filantropul căruia i se datorează debutul politic al marelui diplomat Nicolae Titulescu.
image png
Ce pun bulgăroaicele în pâine pentru a fi crocantă la exterior și moale ca un nor la interior. Ingredientul secret pentru un preparat ca la brutărie
Pâinea pregătită în stil bulgăresc se numără printre cele mai reușite produse de panificație. Deși multe gospodine obișnuiesc să prepare pâinea clasică din făină, sare, apă și drojdie în propria casă, există o variantă care o face mult mai gustoasă și mai pufoasă. Află din continuarea articolului in
architects envision world s longest 948302618 webp
Planul nebunesc pentru cel mai lung zgârie-nori din lume. Explicația din spatele formei sale neobișnuite
Au fost dezvăluite planuri ce pot părea nebunești pentru a construi cel mai lung zgârie-nori, o clădire neobișnuită în formă de U care ar trece dincolo de „limita cerurilor”.
image png
Teo Trandafir și Ilinca Vandici, băgate la block pe Instagram de Adelina Pestrițu: „Dar noi i-am zis frumos...”
Adelina Pestrițu le-a dat uitării pe fostele colege de televiziune Ilinca Vandici și Teo Trandafir. Recent, în cadrul emisiunii pe care o moderează: „Follow Us!”, cele două au dezbătut un subiect extrem de controversat care o aduce în lumină pe Adelina Pestrițu.
Nicolae Ciuca si a prezentat demisia  Foto Inquam Photos   Octav Ganea (5) jpg
Portret de candidat. De la Nasiria la Cotroceni. Cum a ajuns Nicolae Ciucă reprezentantul PNL la prezidențiale
Nicolae Ciucă, fost prim-ministru și general în rezervă, este un candidat cu viziuni conservatoare, care afirmǎ cǎ susține valorile tradiționale. Cariera sa a fost marcată de controverse legate de teza de doctorat și de activitatea din Armatǎ.
Vladimir Putin Gettyimages 1 jpg
Presa occidentală susține că patru țări din Europa urmează să fie invadate de Rusia. Hari Bucur-Marcu e sceptic: „Putin nu are nicio șansă”
Patru țări din Europa ar fi pe lista lui Putin urmând a fi invadate, după ce va termina cu Ucraina, titrează o publicație din SUA. Analistul militar Hari Bucur-Marcu se arată sceptic și precizează că, de fapt, Putin caută o ocazie de a face pace, iar Trump nu va aduce dezastrul în Ucraina.
casa din care se auzeau zgomotele jpg
O femeie a auzit săptămâni întregi zgomote ciudate sub podeaua casei, apoi a chemat Poliția. Incredibil ce au găsit oamenii legii
Timp de câteva săptămâni, o femeie în vârstă din El Sereno, California, s-a plâns familiei că auzea sunete stranii venind de sub casa sa, în special noaptea târziu.
Untitled jpg
Proiectul unicat în România - alternativa tradițională la supermaketuri. Ce sunt piețele mobile și cum au ajuns orășenii să mănânce ca la țară
Piața mobilă, un proiect unicat din județul Botoșani, a salvat mii de fermieri de la faliment și totodată oferă zilnic hrană proaspătă populației. O asociație de ciobani din nordul Moldovei a cumpărat rulote special dotate din care pot vinde produse tradiționale în cartierele orașului.
Calorifere la o unitate şcolară din Galaţi FOTO C Crângan
Elevii din Focșani învață cu gecile pe ei. Director de liceu: „În clase avem 16 grade”. Cine este de vină și cum se va rezolva problema
Peste 11.000 de elevi din 21 de școli din Focșani, județul Vrancea, învață în frig. În timp ce copiii vin la școală cu o haină în plus pe ei, angajații unităților de învățământ încălzesc sălile cu calorifere electrice, radiatoare sau aparate de aer condiționat.