Multe ştiri, yak, yak, yak
„You talk too much, baby
You talk too much
You yak, yak, yak
You yak too much“
John Lee Hooker
Pînă în urmă cu aproximativ un secol, societatea s-ar fi putut încă descurca, cred, fără ajutorul cuvintelor. Mă gîndesc la filmul mut, care era încă inteligibil, chiar dacă, uneori, simţea nevoia inserării unor „cartoane“ cu cîteva propoziţii scrise. Dar esenţa mesajului trecea oricum. Asta ca să nu mai vorbim că pe scenele bucureştene, teatrul de operă s-a jucat multă vreme în „versiunea originală“.
Coordonatele definitorii ale contemporaneităţii – televiziunea, telefonia mobilă, Internetul şi reţelele de socializare – sînt intrinsec dependente de cuvînt. Versiunile lor „mute“ ar fi nişte caricaturi. Una peste alta, nu ştiu dacă vorbim mai mult decît acum un secol, dar e limpede că o facem mai des prin interpuşi.
Desigur, comunicarea e, de milenii, mediată de cuvînt. Dar a suferit metamorfoze. Scrisorile aveau valoare utilitară relativă, dat fiind intervalul scurs între momentul scrierii şi cel al citirii. Dar aveau meritul de a da ocazia transmiterii unui conţinut cu substanţă – dovadă valoarea perenă a epistolarelor rezultate din corespondenţa unor personaje ilustre. Mă îndoiesc că cineva ar putea obţine valoare adăugată din miliardele de statusuri disponibile azi în reţelele de socializare (cu excepţia notabilă a amicului Sorin Psatta, inventatorul memorialisticii pe Facebook). Cel mult, o spumoasă satiră – Caragiale şi-ar fi reformulat fără probleme Telegramele în SMS-uri. Biblioteca, această bancă depozitară de valori culturale cu dobîndă garantată, este abandonată în prezent în favoarea lui Google, sursă a confuziilor de tot felul (dar mai ales a valorilor). Responsabilitatea asigurată de angajamentul scris se pierde odată cu „like-urile“ şi „join-urile“ care nu strîng, în piaţa publică, mai mult de cîteva zeci de cetăţeni angajaţi (aici avem de-a face şi cu specificul mioritic, care amplifică – dacă e permisă exprimarea – pasivitatea).
Aparent, comunicarea e azi mai eficientă – se petrece în timp real, nu mai există bariere de spaţiu. Poţi răspunde la SMS-uri în timp ce Lear moare pe scenă, poţi schimba e-mail-uri de afaceri de pe plajă, poţi da replica unui conferenţiar ce-şi ţine prelegerea pe alt continent. Problema e, ce rămîne? De cele mai multe ori, mai nimic, în afara unor eventuale emoţii.
În spaţiul public, hărmălaia este mult mai mare decît în cel privat. Destructurarea informaţiei produsă de mediile electronice s-a suprapus democratizării presei. În comunism, mediile de comunicare fiind în totalitate sub controlul statului, informaţia difuzată era imposibil de pus la îndoială. Dacă în ziar se scria că în luna următoare se va ieftini untul, puteai fi sigur că aşa avea să se întîmple; dacă era criticat un ministru, toată lumea ştia că destinul său este pecetluit. Singurele surprize puteau apărea din rubricile sportive – poate de asta, cei mai influenţi comentatori politici de azi şi-au început cariera scriind despre fotbal.
Televiziunile de ştiri sînt, în prezent, mai degrabă televiziuni de discuţii. Absenţa breaking news-urilor este un eveniment, în condiţiile în care ştirile sînt mai ales despre ce a spus, decît despre ce a făcut cineva. Or, de spus, oamenii spun vrute şi nevrute, fără a face economie.
Vă amintiţi, probabil, că în urmă cu trei ani, prim-ministrul de atunci ne anunţa că, pentru combaterea evaziunii fiscale, urmează ca de la 1 septembrie, cumpărătorii de bunuri şi servicii să primească de la stat o parte din banii cheltuiţi, în schimbul bonurilor fiscale. A trecut septembrie 2010, a trecut şi 2011... Vecinul meu, pensionar care ştie că dacă „a spus la televizor“ nu se poate să nu se întîmple, a strîns de atunci cîţiva saci cu bonuri, pe care acum îi depozitează pe palierul blocului. Ştiindu-mă om informat, mă tot roagă, cînd mă vede, să aflu unde poate să-i ducă, să-şi primească bănişorii. La fel de probabil, vă amintiţi şi de promisiunile că pînă într-o lună ne vom depune electronic toate declaraţiile fiscale şi la fel ne vom plăti dările. Cît despre termenele anunţate pentru finalizarea nu ştiu căror autostrăzi, astea nici măcar nu mai sînt breaking news. Lista e lungă, sînt sigur că fiecare dintre dumneavoastră o poate completa. Problema este că, după ce s-a publicat ştirea, nimeni nu mai e interesat să-i afle continuarea. Ştirea şi-a făcut datoria, a ţinut ecranul ocupat cîteva ore, comentatorii şi-au dat cu părerea, după care poate să dispară. Vin alte breaking news-uri, avem treabă cu ele.
De curiozitate, am făcut un mic experiment (cu ajutorul lui Google, evident). Am luat un interval de trei zile, exact acum doi ani (3-6 iunie 2011), şi m-am uitat care au fost principalele ştiri din mass-media românească.
Cea mai importantă (după frecvenţa cu care apărea) era ştirea că exporturile de castraveţi către Cehia şi Germania au fost oprite din cauza bacteriei E-coli şi nici piaţa internă nu mai primeşte toată marfa pentru că a scăzut cererea. O parte a pierderilor ar putea fi acoperite de Comisia Europeană, dacă instituţia va da curs solicitării Ministerului Agriculturii. Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, declara că legumele din România nu sînt responsabile de transmiterea bacteriei care a făcut ravagii în Europa şi îi îndemna pe cetăţeni să mănînce liniştiţi castraveţi autohtoni. A trecut povestea cu castraveţii, a venit aia cu carnea de cal, apoi cu ouăle, apoi cu curcanii... După un an şi jumătate, un alt ministru avea să anunţe că s-au primit drept despăgubiri 3,7 milioane de euro de la Comisia Europeană, pe care urmau să-i încaseze cei şase producători români păgubiţi.
Altă ştire era că DNA a făcut percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, sigilînd biroul preşedintelui instituţiei, Liviu Rusu, şi al vicepreşedintelui Luca Iancu. Interesat de soarta celor doi, am putut afla, după o ştire publicată în februarie 2013, că sînt cercetaţi pentru corupţie şi deturnare de fonduri. Probabil, prin 2021 vor fi condamnaţi cu suspendare, dar nimeni nu va înţelege pentru ce.
Mai departe. Contractele semnate de preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, pesedistul Liviu Dragnea, cu firma lui „de casă“, ar putea duce la pierderea unor finanţări de 743 de milioane de euro din bani de la UE. Un audit al Comisiei Europene a scos la iveală nereguli care ar putea duce la întreruperea plăţilor pe axa 2 a Programului Operaţional Regional pentru România. Între timp, ştim că finanţarea respectivă a fost oprită, guvernanţii foşti şi actuali îşi pasează vinovăţia, iar domnul din debutul ştirii desenează viitoarele regiuni ale ţării.
Am mai aflat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va finanţa două proiecte foarte importante pentru judeţul Covasna – reabilitarea Cetăţii Dacice din Valea Zînelor şi reabilitarea Hotelului Bodoc din Sfîntu Gheorghe. Cetatea din Valea Zînelor e şi azi aşa cum au lăsat-o dacii (ceva mai deteriorată) iar despre hotelul din Bodoc, proprietate a lui Ion Niculae, se ştie că au fost ceva discuţii să fie cumpărat de către autorităţile locale, suspendate (definitiv) şase luni mai tîrziu. Oricum, nu se înţelege de ce trebuia MDRT să-i finanţeze reabilitarea.
Globe Trade Center (GTC) anunţa asocierea cu Ana Group, deţinut de omul de afaceri George Copos, în vederea dezvoltării unui turn de birouri în Bucureşti, cu o suprafaţă de circa 30.000 de metri pătraţi şi a cărui finalizare este stabilită pentru începutul anului 2013. Construcţia nu a fost începută niciodată.
În rest, premierul Emil Boc a mers, vineri dimineaţă, la Cotroceni, cu propunerea ca Sulfina Barbu să preia portofoliul Muncii, liderii PDL aşteptînd concluzia întîlnirii prim-ministrului cu preşedintele Traian Băsescu, iar anunţul oficial urma să fie făcut în jurul orei 13. Mai pe seară, Sebastian Lăzăroiu devenea ministru al Muncii. Crin Antonescu declara la Timişoara că „avem conducători sub nivelul de aspiraţie. Este o criză morală, de autoritate, de voinţă politică. Stă în mîna noastră să schimbăm soarta noastră şi a copiilor noştri“, dar se pare că, între timp, şi-a schimbat părerea. În interiorul PDL se discuta – nu se ştie de ce – adoptarea modelului polonez de voievodate, structuri-gigant care să înglobeze cîte 3-4 milioane de locuitori şi a căror autoritate să fie exercitată direct asupra comunelor, oraşelor şi municipiilor.
După cum se vede, ştiri am avut, avem şi vom avea din belşug. De văzut la ce ne foloseşte.
Mircea Kivu este sociolog.
