Misterioasele căi ale unui Cupid virtual

Publicat în Dilema Veche nr. 220 din 3 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sînt femeie, caut bărbat. Sau dacă sînt o femeie emancipată şi conştientă de valoarea mea, "bag" filtre de căutare şi-mi expun pretenţiile. Adică nu sînt doar o femeie care caută orice bărbat. Am standardele mele şi reduc bărbaţii în funcţie de înălţime, de vîrstă, de culoarea părului, a ochilor, căutînd, pînă la urmă, un Adonis cu studii superioare, eventual să "simţească" în armonie cu mine de la literatură la politică sau religie, de la Crazy Loop la Leonard Cohen şi, eventual, pînă la un cont în bancă. E valabil şi viceversa - bărbaţii punînd mai mult preţ pe imagine, cerînd, potrivit statisticilor, într-un procent mult mai mare, o poză în avans. Adică să vadă fata. Rece? Meschin? Iubire pervertită? Cupidon nu mai e ce-a fost odată? Nicidecum. Trăim însă un altfel de timp. Mai condensat. Dacă pe vremuri eram obişnuiţi cu ocheadele şi cu ritualul de "a face curte", acum SMS-urile, e-mail-urile, postările şi search-urile ne vin ca mănuşi turnate. Dacă pe vremuri, îmboldit de singurătate, dădeai anunţ la "Matrimoniale", aşteptînd cu înfrigurare venirea poştaşului, acum acest mod de a te cupla e total desuet - o fac doar neadaptaţii fără Internet. Azi, dacă eşti conectat şi dacă vrei o relaţie, căsătorie sau doar să trăncăneşti cu cineva, îţi postezi "profilul" pe net şi imediat te trezeşti năpădit de o avalanşă de propuneri, dintre care le cerni relaxat, de la birou sau din dormitor, pe cele mai picante. Internetul devine astfel peţitoarea perfectă, mai ales că, pentru a cunoaşte pe cineva, nu mai eşti obligat să te întîlneşti cu persoana respectivă faţă în faţă, prin restaurante sau cafenele, pierzînd şi timp, şi nervi, în discuţii care uneori se dovedesc a fi de complezenţă. Socializarea online te scoate dinlăuntrul tău, îţi dă "tupeu" şi mai ales şansa de a cunoaşte deodată mult mai mulţi peţitori, "utilizatori de matrimonial". Ceea ce pentru unii pare încă "neortodox" pentru că, pe de o parte, dispare fiorul destinului, pe de alta, care mai e moralitatea: în timp ce corespondezi cu Gigel poţi s-o faci şi cu Mitică şi, în timp ce-i faci ochi dulci lui Petrică, Vasilică te aşteaptă deja în sufragerie. De la flirturi, aşa-numiţii pen pal friends (amici de tastatură) la amici de studiu, treci la lucruri serioase, adică la intermedieri de căsătorii bazate pe amor mai mult sau mai puţin financiar. Într-o extremă există site-urile de matrimoniale "dedicate doamnelor şi domnişoarelor din România care-şi doresc o relaţie cu un bărbat din Vestul Europei, în scopul căsătoriei". Este gratuit? Da, cel puţin pentru doamnele şi domnişoarele din România, costurile de "întreţinere" ale acestor site-uri fiind plătite de bărbaţii Europei de Vest care doresc să "cunoască" fete din Est şi care plătesc uneori sume foarte mari, primind în schimb acces la mai multe facilităţi ale site-ului respectiv. De pildă, un membru silver poate coresponda doar prin intermediul site-ului, unul gold poate obţine pînă la adresa de e-mail a respectivei estice, ceea ce duce la o colaborare mult mai strînsă. Contrabalansînd acest soi de pragmatism, au apărut site-uri matrimoniale... creştine. "Cetatea creştină" este unul dintre ele, scopul declarat fiind intermedierea iubirii bazate pe principii morale. "Dorim să sprijinim întemeierea familiilor creştine. Este foarte important, mai ales pentru buna educaţie a copiilor, ca ambii soţi să fie creştini ortodocşi, preferabil practicanţi. Sînt tot mai puţine familii de acest fel, ceea ce este grav. Oferim acest serviciu gratuit. Acesta nu este un site matrimonial obişnuit. Scopul anunţurilor este unul singur: căsătoria între creştini." Aici criteriile de căutare sînt altele: "considerăm că diplomele, averea sau pasiunile mărunte, de zi cu zi, sînt mai puţin importante" - declară administratorii site-ului. Creează-ţi un profil - vîrstă, înăţime, greutate, religie, naţionalitate, fumător/nefumător, băutor/nebăutor, tipul de relaţie pe care ţi-o doreşti (simplă corespondenţă sau corespondenţă de studiu - care se poate metamorfoza în timp în prietenie sau căsătorie) - şi garantat vei primi oferte la eradicarea singurătăţii. Parafrazînd acum un cîntec de mahala: Cupid n-a murit, Cupid se transformă, putem spune că se adaptează sau face upgrade săgeţilor, mai greu de împlîntat în inimile din ce în ce mai impenetrabile ale unor oameni ocupaţi cu job-uri, istoviţi sentimental, dar mai conştienţi ca niciodată de posibilităţile lor, mai materialişti şi mai pragmatici, în sensul declinării puterii destinului, în favoarea liberului lor arbitru.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

image png
Un avion solar a reuşit să depăşească altitudinea de 9.500 de metri. A întâlnit în zbor un avion de linie
SolarStratos a revendicat miercuri titlul de "aeronava electrică şi solară cu echipaj uman care atinge cea mai mare înălţime din istorie", după un zbor efectuat marţi, care i-a permis să ajungă la o altitudine de 9.521 de metri. Zborul nu a fost încă validat de Federaţia Aeronautică Internaţională.
Carmen Brumă, suprinsă de fiul ei de 11 ani în vacanța din Tenerife
Unde au plecat în vacanță Carmen Brumă și Mircea Badea, împreună cu fiul lor: „Eu am ales” Ce activitate a făcut zi de zi, chiar dacă era în vacanță: „Este esențial pentru starea mea de bine”
Carmen Brumă (48 de ani) și familia ei, Mircea Badea, alături de fiul lor de 11 ani, Vlad, tocmai ce s-au întors dintr-o super vacanță în Tenerife.
ANAF FB ANAF jpg
Teste de integritate și bodycam-uri pentru inspectorii ANAF, Vamă și ONJN. Ministrul Finanțelor: „Cred că e o chestiune sănătoasă”
Funcționarii din ANAF, Autoritatea Vamală Română și Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN) vor fi supuși unor teste de integritate și vor purta camere video de tip bodycam în timpul controalelor, a anunțat miercuri, 13 august, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
corporatisti birou   foto Pixabay jpg
Cum vor fi impozitate multinaționalele. Precizări oficiale
Multinaționalele nu vor mai plăti impozitul pe cifra de afaceri, acesta fiind înlocuită cu o nouă taxă pe relația cu afiliații. „Avem 15 miliarde de lei, calculați pe 2024 în relația cu afiliații”, a argumentat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
test png
Testul de inteligență pe care aproape nimeni nu îl poate rezolva în doar cinci secunde. Unde se află animalul ascuns în imagine
Este un test de inteligență care, cel puțin la prima vedere, poate părea banal de simplu. La urma urmei, tot ce ni se cere să facem este să găsim ursul ascuns în această imagine în cel mult cinci secunde.
preoti salarii jpg
Preoții, călugărițele și călugării trebuie să scoată bani din bunzunar la internarea în spitale, începând cu 1 septembrie 2025
Preoții, călugării și călugărițele nu vor mai beneficia de calitatea de persoane asigurate în sistemul public de sănătate de la 1 septembrie 2025.
Siglă departamentul de stat al SUA foto shutterstock jpg
SUA constată „deteriorări ale situației drepturilor omului în Europa”, potrivit unui raport al Departamentului de Stat
Respectarea drepturilor omului s-a deteriorat în Europa, Brazilia și Africa de Sud, se arată în ultimul raport al Departamentului de stat al SUA, întocmit anual printr-un mandat al Congresului.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski se întâlnește cu Merz la Berlin, înainte de videoconferința cu Trump și liderii europeni
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va călători la Berlin miercuri, 13 august, pentru a se întâlni cu cancelarul german Friedrich Merz înainte de discuțiile cu liderii SUA și europeni, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției, Serhii Nikiforov.
image png
Fertilizarea naturală a solului după cultura de ceapă. Rețete tradiționale care dau roade și astăzi
După ce recolta de ceapă a fost strânsă, mulți grădinari consideră că parcela poate fi „lăsată în pace” până anul următor.