Mic îndreptar de furtişaguri din asfalt

Publicat în Dilema Veche nr. 329 din 3 - 9 iunie 2010
Mic îndreptar de furtişaguri din asfalt  jpeg

În România, discuţiile despre şpagă au devenit la fel de obişnuite ca bîrfele subţiri de cartier, dintre cei mai în vîrstă care, din lipsă de activitate, îi trec pe răboj pe vecinii de la parter pînă la ultimul etaj. Nimic nu mai miră. Şpagă la doctor, şpagă la secretariatul liceului, şpagă la inspectorul de la fisc, la cel de la inspecţia în construcţii şi la alte persoane ce îmbracă haina de funcţionar public numai pentru a se împrieteni cu această entitate – şpaga –, mereu aducătoare de venituri grase şi neimpozitate, oricărui om mai descurcăreţ, cum se spune în popor.

Unii spun că şpaga bine plasată aduce un anumit echilibru în sistem cînd nu determină o încălcare a legii, ci doar o grăbire a punerii ei în aplicare. Dezechilibrele apar însă cînd şpaga iese din acest sistem şi, mai mult decît atît, produce beneficii unui grup mic de oameni în detrimentul a sute de mii, dacă nu milioane. Un exemplu simplu îl constituie drumurile şi autostrăzile. O să fie cîrcotaşi printre cititori care vor întreba, pe bună dreptate, „care autostrăzi?“. Care sînt acelea? – mă întreb şi eu. În acest domeniu, termenul de şpagă nu mai poate fi cuantificat de foarte mult timp, pentru că a depăşit măsura bunului-simţ şi devansează orice imaginaţie. Aici, şpaga merge mînă în mînă cu furatul. Mecanismul e foarte simplu şi începe chiar de la licitaţia unei lucrări.

Licitaţia domnului X


Pînă să trecem la exemple clare, trebuie făcută o demonstraţie pentru o mai bună înţelegere a fenomenului. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), prin programele pe care le derulează – naţionale sau proiecte europene – hotărăşte reabilitarea unui drum de 40 km. Asta înseamnă refacerea patului drumului, turnarea de noi straturi de asfalt etc. – dar să nu intrăm în detalii. Mulţi, foarte mulţi bani. Se face o licitaţie care are la bază un caiet de sarcini. Domnul X deţine resurse financiare, utilaje şi o puternică flotă de maşini, unde mai pui că e prieten cu cineva din politică. Şi ce face? Dă o şpagă grasă şi face în aşa fel încît caietul de sarcini, unde sînt trecute condiţiile de participare a firmelor, să corespundă exact cu ceea ce deţine firma sa. La licitaţie participă patru firme, dar cîştigă cine trebuie. Domnul X, care a cîştigat licitaţia cu un preţ de dumping. În acest moment, trebuie să-şi recupereze şpaga grasă pentru cîştigarea contractului, să acopere lucrarea, dar să facă şi profit. Unul foarte mare. Ce face domnul X? Începe şantierul. În timpul lucrărilor, se ajunge la concluzia că, de fapt, e nevoie de mai multe materiale, de mai mult timp, că materialele sînt mai scumpe decît s-a prevăzut, că e nevoie de forţă mai mare de lucru. Totul – doar pe hîrtie. Se fac acte adiţionale, iar valoarea lucrării creşte. S-a recuperat şpaga. A mai rămas de scos profitul şi de făcut o lucrare.

Domnul X începe treaba

Oamenii care au primit şpagă nu se mai interesează atît de mult de lucrare şi nu verifică dacă se respectă caietul de sarcini (care, de altfel, a fost „aranjat“), se fură de ici, de colo, nisipul nu e la granulaţia care trebuie, stratul de asfalt are 5 cm, în loc de 7 cm, pe teren lucrează şase utilaje, în loc de zece, cum ar trebui, iar restul de patru sînt deja la o altă lucrare, cîştigată prin altă licitaţie. Şi pic din pic se face mare. Totul decurge de la sine şi toată lumea e fericită. Mecanismul funcţionează doar pentru o mînă de oameni şi în detrimentul a milioane. Milioane de şoferi care îşi rup maşinile în gropile de pe drumurile reabilitate de domnul X. Că tot veni vorba de reabilitare – aveţi idee cîţi kilometri de drumuri naţionale din cele peste 16.000 aflate în subordinea CNADNR au fost reabilitaţi din 1993 pînă în 2009? Doar 3800. Aveţi idee de ce nu se folosesc materiale de calitate pentru reparaţii? Pentru că ar rezista lucrarea prea mult timp şi nu ar mai fi nevoie de şpagă de dat la licitaţii pentru noi lucrări de modernizare şi întreţinere. Aveţi idee cît are de gînd CNADNR să cheltuiască pînă în 2011 pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor naţionale? Răspuns – 1,1 miliarde de euro.

Şi la Giurgiu s-a dat...

Un alt exemplu este cazul celebru de la Vama Giurgiu unde, acum un an, nişte angajaţi ai Direcţiei de Drumuri şi Poduri Bucureşti (DRDP) au fost prinşi în timpul serviciului de procurorii DIICOT cu cîte 8000 de euro la purtător – bani pentru care nu au avut nici o explicaţie. Cîteva luni mai tîrziu, explicaţia a venit. Chiar de la colegii acestora. Se pare că banii proveneau din şpăgi pe care aceştia le primeau în timpul orelor de muncă.

Vă întrebaţi cum se poate să obţii 8000 de euro într-o tură de 8 sau 12 ore? Foarte simplu – ar explica un angajat de la Drumuri. Mulţi dintre noi am trecut măcar o dată podul de la Giurgiu spre Russe, fapt pentru care a trebuit să plătim 25 de lei în cazul unui autoturism de clasă mică. Cu siguranţă unii dintre noi nu am primit bon fiscal. Ei bine, banii aceia s-au dus în buzunarul angajaţilor şi nu au intrat în evidenţa contabilă. Înmulţiţi valoarea aceasta cu cîteva mii de şoferi care nu au primit bonul. Suma?!

Într-o anchetă Realitatea TV, un angajat de la Giurgiu a mărturisit că adevăratele şpăgi sînt date de transportatorii de TIR-uri care nu plătesc trecerea de pod, care nu au rovignete sau care nu au documente pentru marfa transportată. Nu se dau amenzi, pentru că, uneori, şpaga ajunge între 1500-2000 de euro pentru, atenţie, o singură maşină.

Grav este că în mărturisirea angajaţilor de la Giurgiu s-a strecurat şi faptul că, se pare, banii care se produc acolo hrănesc mai ales gurile flămînde ale şefilor de la Bucureşti. Lucru consemnat chiar de un şef de la Compania de Autostrăzi care s-a arătat neputincios în faţa fenomenului – „Nu ştiu ce să mai facem“. Soluţia găsită de Companie nu a fost tocmai una aşteptată. Angajaţii suspectaţi de luare de mită au venit a doua zi la serviciu ca în fiecare altă zi. Nu au fost sancţionaţi în vreun fel, ba mai mult, au revenit la vechile obiceiuri, prin care se pare că produceau mii de euro, aşa cum au declarat procurorii care se ocupă de caz. Şefii de la CNADNR au susţinut că legea muncii nu le permite să-i sancţioneze în vreun fel pe cei vizaţi. Şi au scăpat de gura lumii. Simplu, nu?

La şefu’ se adună banii negri


Colectarea acestor sume de bani este supravegheată de şefi prin „avioane“ sau, cu alte cuvinte, prin spionii acestora. Într-o anchetă Realitatea TV, angajaţi de la mai multe Regionale de Drumuri din ţară au explicat că, de multe ori, şefii sînt cei care fac presiuni asupra subalternilor pentru a nu încasa amenzi, în favoarea banilor negri care se adună la centru.

Dar pentru că trăim vremuri moderne, nici şpaga nu se mai dă direct în drum. Vine în plic, la serviciu. „Cotizaţiile sînt în funcţie de firme, de numărul de maşini, de curse chiar; dacă omul circulă destul de mult pe respectivele drumuri, vă daţi seama că suma este destul de mare. Cotizaţiile pot fi pentru tot personalul, pentru un birou sau doar pentru o singură persoană, în funcţie de dînşii. Se poate ajunge la 10, 20, 50 de milioane“ – a explicat un angajat.

Iar dacă nu se ia şpagă, se face trafic de influenţă între angajaţii din instituţiile statului. Un poliţist are firmă de transport şi nu respectă legea drumurilor cu acordul drumarului, care la rîndul său încalcă „legea poliţienească“ cu acorul „organului“. „Sînt destui angajaţi ai Poliţiei care au firme de transport şi care trec fără să fie oprite. Se cunosc din timp, se ştiu maşinile astea – a mărturisit un drumar, care a mai adăugat – tu ştii cîtă poliţie, cîţi poliţişti au maşini? Vai de capul meu. Păi, să mă duc eu să dau o amendă la unul de la Poliţia economică, păi, mi-am tăiat craca de sub picioare!“

Toate aceste şpăgi au efecte asupra calităţii asfaltului din România şi dau răspunsul la două întrebări – de ce nu avem drumuri bune în România? şi de ce este nevoie ca şoselele din ţară să fie reparate după fiecare iarnă?

Românul nu are simţul şpăgii de bun-simţ

Lista exemplelor despre cum se ia mită este lungă. Un angajat de la DRDP Bucureşti a fost filmat cu camera ascunsă şi a acceptat o şpagă de 3500 de euro în schimbul unor documente de transport, care, legal, ar fi costat peste 100.000 de euro. Un alt angajat de la Vama Borş a falsificat documentele oficiale ale unui transportator străin, după care şi-a băgat în buzunar 900 de euro. Se pare că, la Vama Giurgiu, un băiat inteligent, priceput la calculatoare, a făcut un sistem prin care poate păcăli cîntarul pentru maşinile de mare tonaj. Mai exact, la intrarea în ţară, fiecare maşină de mare tonaj trebuie cîntărită şi, conform legii, nu are voie să depăşească 42 de tone masă totală. În cazul depăşirii, amenzile sînt de ordinul zecilor de mii de lei. Acest sistem inovator păcăleşte voit cîntarul, în aşa fel încît depăşirile de tonaj ale unor firme să nu fie descoperite.

Sau mai există o situaţie – patroni de balastiere de pe rîul Argeş povestesc cum angajaţi din Regionala Constanţa iau şpagă cîte 150 de euro lunar pentru fiecare maşină a unei firme care face transport de materiale de construcţii pe Autostrada Soarelui şi nu respectă legislaţia în vigoare.

Concluzia acestui text aparţine unui fost ministru al transporturilor şi unui director dintr-un departament al CNADNR. Din raţiuni lesne de înţeles nu o să le dăm numele. Primul – „Ca să ai drumuri şi autostrăzi în ţara asta, ar trebui ca instituţiile statului să-şi facă treaba şi să nu se mai încaseze şpăgi grase la acordarea unor contracte şi în timpul derulării lor.“ Al doilea – „Dacă există 15 contracte, fură, nene, la 3 din ele dacă nu poţi fi cinstit, dar restul fă-le brici. Or, la noi, dacă nu se taie «chitanţă» (n.r. adică nu se dă şpagă) nu se încheie contractul.“

Andrei Ciurcanu este jurnalist şi realizează anchete şi reportaje sociale pentru emisiunea Reporterii Realităţii a postului Realitatea TV.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.