Memorie și uitare

Sanda ROȘESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 847 din 2 - 8 iulie 2020
Memorie și uitare jpeg

Psihologia jungiană face o distincție între inconștientul personal și inconștientul colectiv. Acesta din urmă este, după Jung, un al doilea sistem psihic și reprezintă lumea instinctelor și a arhetipurilor. Reprezintă o memorie psihică colectivă moștenită și impersonală, prezentă în fiecare individ. Ea cumulează toate epocile și mentalitățile istoriei omenești, toate regnurile și nu poate fi influențată de individ. După Jung, chiar dacă lumea senzorială a omului arhaic și cea a epocilor trecute nu ne mai sînt accesibile, acestea continuă să trăiască în adîncul sufletului nostru. Energia arhetipurilor lor e imensă și, dacă nu sînt recunoscute, năvălirea lor în conștient poate provoca psihoze individuale și colective. Arhetipurile apar în vise și în viziuni sub forma unor imagini care, dacă sînt înțelese și astfel descărcate de potențialul lor sacru-periculos, vor permite lărgirea conștiinței. Regăsim în Antichitate figura mitologică a Memoriei. Grecii au sacralizat-o făcînd din ea o zeiță, pe Mnemosyne. Mnemosyne i-a ajutat pe oameni să se diferențieze de animale și să se civilizeze.

Memoria era o titanidă, „fiica pămîntului și a cerului înstelat“ și, deopotrivă, mama celor nouă muze. Era o zeiță invocată atît de către barzi, care își începeau recitarea poemelor slăvind-o, cît și de sufletele morților, după cum ne spun Imnurile orfice către Mnemosyne. Cultul orfic i-a acordat Mnemosynei un loc special în Infern și o înaltă valoare lăuntrică, întrucît ea le permitea adepților săi să-și reamintească învățăturile primite la inițierea în misterii. Se spunea că cel ce bea din apa Mnemosynei poate să-și aducă aminte totul. Izvorul ei, „ce își prinde cursul din lacul Mnemosynei“, se afla în „casele bine construite ale lui Hades“, mereu alături de cel al lui Letho, Uitarea, lîngă care întotdeauna „stă înălțat un chiparos alb“. Imnurile orfice, înscrise pe tăblițe de aur și depuse în morminte, conțineau indicații pentru inițiatul în misterii, în vederea momentului în care îi va sosi ceasul. Defunctul era avertizat să nu bea cumva apă din fîntîna lui Letho, ci să spună: „Sînt Fiul Pămîntului și al Cerului Înstelat; sînt ars de sete și nu mai pot: dați-mi repede să beau din apa rece care vine din Lacul Amintirilor“ și, după ce va bea, va putea „merge pe Calea Sacră pe care merg și alți inițiați (mystai) în Gloria lui Dionysos“. Apa uitării o beau sufletele impure supuse reîncarnării, ca să-și uite viețile trecute. Alegînd apa amintirilor, sufletele inițiaților alegeau să nu-și uite originea divină, spre a trăi veșnic în lumea preafericită a zeilor.

Mnemosyne/Letho sînt cei doi poli ai aceluiași arhetip, cel al renașterii. Apele lor își au locul în lumea subpămînteană la intrarea în lumea morților. Lumea morților este inconștientul colectiv. Ca memorie a divinului, Mnemosyne veghea la trecerea naturală a sufletului din materie în psihic sau, altfel spus, de pe pămînt în cerul înstelat.

Asemenea simboluri arhetipale apar spontan şi în visele de azi. Étienne Perrot, unul dintre psihologii jungieni ai zilelor noastre, interpreta, în cartea sa Visele și viața, visul unui ascultător care devenea zeu bînd apa Evian astfel: „Chiar dacă sună a reclamă de publicitate, ca interpret al viselor pot spune că Evian este apa vieții! În vise, Evian este est-vie-en (este-viață-înlăuntru). Dăm inconştientului apa vieții şi această apă permite realizarea, actualizarea omului divin, a omului total din noi“.

În practicile de vindecare prin incubație din templele lui Esculap, unde, pe lîngă tratamentul corpului, era luat în seamă şi aspectul psihologic al bolii prin urmărirea viselor, se obișnuia să i se aducă un sacrificiu și Mnemosynei, pentru ca visele să nu fie uitate. Aceasta ar putea fi o indicație pentru persoanele care vin la analiză plîngîndu-se că nu-și amintesc visele. Sacrificiul care trebuie adus Mnemosynei ar însemna, în acest caz, sacrificarea unei atitudini prea extravertite și o întoarcere spre lumea lăuntrică. Aceluia care va face acest sacrificiu, Mnemosyne îi va fi călăuză.

Pentru Jung, visele sînt „natura care nu cuprinde nici o intenție de înșelăciune, ci spune cît poate de bine ceea ce are de spus – cu tenacitatea plantei care crește sau a animalului care-și caută de mîncare“. Jung a avut revelația inconștientului colectiv într-un vis din 1909, la întoarcerea, împreună cu Sigmund Freud, din Statele Unite, pe vapor. În acest vis – care nu i-a devenit limpede decît mai tîrziu și care a marcat și despărțirea sa de Freud –, Jung locuia într-o casă cu etaj. Camera de la etaj era luminoasă și mobilată în stil de secol XVIII. Pe măsură ce cobora, se făcea din ce în ce mai întuneric. Camera de la parter avea un aer medieval, pivnița avea ziduri din epoca romană, iar sub un chepeng, o scară conducea într-o peșteră unde se aflau rămășițe preistorice și care era, spune Jung, „o lume ce abia mai poate fi atinsă de conștiință“. Imaginea acestei case inaugurale oglindește principiul de bază al analizei jungiene: spre a regăsi lumina naturii și contactul cu energiile ancestrale, trebuie mai întîi să cobori în tenebre.

Sanda Roșescu este analistă jungiană și traducătoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei femei care și-a luat casă în cel mai scump oraș din țară. „Am empatie doar pentru animale, de ce aș avea pentru oameni”
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
image
Întrebarea care îi macină pe bărbați: care e lungimea corectă a pantalonilor. Adina Buzatu: „Nu s-a purtat niciodată gleznuța la vedere”
Alegerea lungimii potrivite a pantalonilor este esențială pentru un aspect elegant și confortabil, dar contează și locul în care mergi. Mai mult, spune Adina Buzatu, „gleznuța la vedere” nu a fost niciodată la modă.
image
Situație stranie la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru vorbește despre „retragerea” din televiziunea condusă de tatăl său VIDEO
„Retragere” neașteptată de la Realitatea Plus, canalul de știri condus de familia omului de afaceri Maricel Păcuraru. Protagonista este chiar fiica omului de afaceri, Alexandra Păcuraru, care, până recent, era prezentatoare la acest post de televiziune.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.