Luxul de a scrie cărţi pentru copii

Alina MIRON
Publicat în Dilema Veche nr. 336 din 22-28 iulie 2010
Novateca jpeg

Adesea, colegii din presă îmi spun că autori de cărţi de poveşti nu prea există în România. Ei, ba există, cum să nu existe? Toţi oamenii care au condei mai fac şi asta din cînd în cînd. Adică, scriu poveşti. Sîntem mulţi, fără nici un dubiu. Dar sîntem o subspecie aparte, cu o durată scurtă de viaţă: publicăm poveşti un an, doi, ca şi cum am lua o gură de aer, şi apoi „sărim“ iar la alte genuri, care ne aduc mai multe satisfacţii.

Statutul de autor de cărţi pentru copii în România este unul ingrat. Cei mai mulţi colegi de breaslă oricum nu te consideră scriitor adevărat, iar majoritatea oamenilor (chiar şi cei care nu au nici o legătură cu scriitura, ci doar au compus în adolescenţă nişte poezii de dragoste) ştie cu siguranţă că „ar putea face şi ei asta dacă ar vrea“. Să scrie? Desigur, e perfect adevărat. Să scrie corect? Ceva cu cap şi coadă? Să ştie cui se adresează? Să publice? Să îşi facă timp ca să meargă la lansări, să-şi promoveze cărţile, să se autopromoveze, să depună eforturi sociale în toate direcţiile şi să îşi ceară drepturile de autor singuri?... Ah, deja se complică lucrurile. Păi, nu e vorba doar despre nişte amărîte de poveşti?

„Şi se cîştigă bine?“, mă întreabă uneori cîte unul care simte că genul e uşor de abordat pentru el. Încerc, atunci, să îi explic: scrisul e ca orice altă afacere. Nu e de ajuns doar să scrii pentru a fi scriitor. Şi nu e de ajuns să trînteşti din pix o poveste ca să şi devii cineva. Chiar dacă abordezi un gen literar aparent simplu. Ai imagine, charismă, forţă să te promovezi singur? Bani, haine frumoase, timp de pierdut? Abia după ce depui efort şi investeşti, vei cîştiga ceva mai bine. Ca în orice afacere. Editurile, şi nu doar în România, nu sînt case de ajutor social. Nu intri acolo cu hîrtiuţele pe care ai notat povestea spusă copilului tău cu o seară înainte, ca să ieşi din clădire triumfător, gata publicat şi eventual cu o armată de profesionişti după tine, care să te machieze, să te promoveze, să te laude la televizor şi în ziare şi să te ducă prin şcoli, ca să te arate ca pe un scriitor de poveşti ce eşti tu.

Pe mulţi îi sperie genul ăsta de discurs, însă, de fapt, sînt doar realistă. Pînă şi eu am renunţat de vreun an: nu-mi mai permit luxul de a scrie cărţi pentru copii. Am făcut-o de plăcere şi îmi ador cărţile, dar nu m-am gîndit nici o clipă la celebritate sau la banii pe care ar fi trebuit să îi cîştig. Şi bine am făcut. Pentru că cele mai valoroase lucruri cu care am rămas au fost dragostea copiilor, aprecierea părinţilor şi două premii.

Zîna Norilor şi girafa Nadiei

Spuneam că sînt mulţi scriitori români de poveşti, dar nu îi voi înşira aici. Îi veţi găsi în librării, dacă vă veţi opri ceva mai mult la zona de carte pentru copii. O să vă spun doar ce mi-a plăcut mie în ultimul an. Mi-a plăcut „Zîna Norilor“. E vorba de Andreea Mihaela Stan (n-o cunosc personal), care şi-a lansat o carte foarte frumoasă. Am citit-o cînd am fost în vizită la fetiţa unei prietene. „Zîna Norilor“ a ştiut să le ofere copiilor, pe lîngă carte şi jocuri, baghete magice, lansări în tot felul de spaţii, multă promovare, apariţii la TV. Evident, cartea e frumoasă, dar fără promovare, inclusiv pe Facebook, nu ştiu dacă aş fi auzit de ea.

Mi-a mai plăcut o tînără jurnalistă (ea zice că nu e jurnalistă, probabil cum zic eu că nu mai scriu poveşti), care a abordat o altă cale: publicarea online. Am dat peste ea din întîmplare, mi-a plăcut cum scrisese un articol pe hotcity şi i-am căutat blogul. Scrie şi mai şi desenează. Şi mai şi face animaţie din desenele ei. E la început, dar mie una mi se pare că are talent. Vă recomand, măcar ca experiment, s-o vizitaţi pe www.batcampii.ro/girafa-nadiei/

În cazul Nadiei, iată că aparentul anonimat al Internetului şi al blogurilor nu mai e chiar un anonimat. Şi îmi place ideea publicării pe bloguri. Cititorii cei mai mici sînt, de fapt, mult mai „conectaţi“. Ca autor, ei ar putea să te cunoască mai bine pe această cale. Şi, în fine, de ce să stai după alţii să te publice, cînd te poţi publica singur? Salvezi şi pădurea, sau poate te descoperă şi vreun vînător de talente...

Datorită Andreei Stan şi Nadiei mi-am schimbat viziunea legată de autorii români de poveşti şi poezii pentru copii. Cînd am intrat eu în lumea asta, cu patru ani în urmă, pentru Corint Junior a fost chiar o îndrăzneală să publice un scriitor român, în condiţii grafice cu adevărat bune. Editura a făcut practic o deschidere spre o mai bună calitate a cărţilor de poveşti să le zic aşa „autohtone“.

E drept, mai avem ceva drum pînă la standardele altor ţări. Am văzut cînd am fost la Tîrgul de Carte pentru copii de la Bologna, în 2008, invitată de Ministerul Culturii: sîntem mult în urmă. Dar creştem încet. E tot ce se poate face acum, mai ales în condiţiile economice de la noi şi cu mentalităţile noastre.

Alina Miron este jurnalistă şi autoare de cărţi pentru copii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.