Jurnal cu Darwin

Ca să nu uit. Aseară, la "Edgar’s", întîlnire cu Darwin, excentricul englez. Cină informală cu jurnaliştii. Ar fi fastidios să notez aici fiecare detaliu al înveselitoarei conferinţe de presă. Dintre toate nebuniile, a lui e poate cea mai fascinantă. Să notez mai întîi marea sa asemănare cu autoportretul lui Da Vinci la bătrîneţe. Cît timp stă liniştit, asemănarea e perfectă. Vorbeşte o engleză uimitoare, de Roger Moore sau de Linia maritimă Onedin. La-nceput a fost destins şi jovial. Ne-a povestit isprăvi din copilărie, pasiunea lui pentru tragerea gîndăceilor în ţeapă (indignare printre jurnaliste), vorbele înfuriate ale tatălui său: "În afară de vînătoare, cîini şi prinderea şobolanilor, nu te interesează nimic în viaţă; ai să fii o ruşine pentru familie şi pentru tine însuţi". Mare ilaritate. Cineva a amintit placa pe care Paul McCartney şi-a pus-o pe zid, la intrarea conacului său: "Mai lasă dracului chitara şi-apucă-te de treabă, că de pe urma ei o să mori de foame!". Semnat: taică-su. A urmat călătoria pe Beagle, Galápagos, ţestoasele, bla-bla-bla. Bătrînul nu prea ştie să sintetizeze, se încurcă în amănunte. Toţi aşteptau să-nceapă circul: las-o pe-asta, zi cum e cu maimuţele... Şi circul într-adevăr nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Te-ntrebi dacă el chiar crede în ideile alea sau vrea doar să facă bani cu ele. Uluitor cum alunecă de la argumente raţionale la prăpăstii insondabile. (Nu găsesc un pix ca lumea în toată casa. Continui cu verde.) Mai întîi, ne serveşte fără să clipească absurditatea cu speciile care evoluează unele din altele. Ne aduce eternul argument paleontologic: fosilele descoperite în diverse straturi geologice. Dacă le compari, se vede clar cum de-a lungul milioanelor de ani etc. etc. Un sofism afurisit de şmecher. Aici se scoală Fernando Vidal Olmos de la argentinianul La Nacion. Figură de păsăroi cinic, în negru din cap pînă-n picioare. Şubredă speculaţie, zice el cu un rînjet deplasat. Păi, dacă Dumnezeu este atotputernic, e mare brînză să risipească pe ici, pe colo cîteva fosile ca să ne ispitească şi să ne-ncurce? Punct ochit, punct lovit. Lumea aplaudă admirativ. Darwin pare puţin descumpănit, dar îşi revine repede. Are experienţă bătrînul. Din asta trăieşte: turnee peste turnee. Se-ngrămădeşte lumea ca la urs. Nu-l crede nimeni, dar toţi plătesc, e freak show. Ridică mîna şi o jurnalistă din Tlön, subţire şi uraniană: de unde a scos domnul Darwin milioane de ani? Lumea, se ştie, există doar de cîteva minute, dar noi avem grefată în creier o memorie falsă cuprinzînd toată aşa-zisa istorie. Darwin nici nu clipeşte de data asta. Îi face un compliment subtil domnişoarei şi turuie mai departe. Uneori aproape că te convinge, ca-n povestea din Hrabal: cică un elev susţinea cu atîta siguranţă că doi şi cu doi fac cinci, încît profesorul a dat fuga în cancelarie să verifice în manual. Ce poveste subtilă, fantastică, ce halima! Supravieţuieşte întotdeauna cel mai apt. Acesta se împerechează mai frecvent şi-şi trimite mai departe (cum?) caracterele avantajoase. La a nu ştiu cîta generaţie, populaţii întregi le adoptă. Ele se diferenţiază de restul speciei, devin întîi rase şi apoi specii diferite. La origine, plantele şi animalele au un strămoş comun. Toate sînt înrudite-ntre ele. Poezie curată, poezie naturală, din păcate atît de departe de adevăr. De fapt, totul e dezamăgitor de tern, Pămîntul e plat ca o scîndură (geologul Nichita Stănescu o spune limpede într-unul dintre studiile sale), deasupra sînt presărate stele pe care le poţi lua în palme ca pe nişte pui pufoşi de pasăre, luna are ochi cu gene lungi şi o gură zîmbitoare, iar soarele se ridică împurpurat din Hades, traversează cerul în diligenţa sa de foc şi se-ntoarce în întunecime. Tratatele ştiinţifice sînt aici remarcabil de convergente. Animalele au fost create deodată şi s-au adunat sub un copac, ca Adam să le dea nume. Pur adevăr, atestat de tradiţie, dar ce big pain in the ass! Uneori prefer lumea halucinată a visătorilor de teapa lui Darwin sau Freud (nu şi Einstein însă, căci totul are o limită...) 27 februarie Citesc din Alixăndria, istoria oficială a lui Alexandru Macedon. Se arată aici cum eroul "iese din lume şi intră-n pustie". Găseşte acolo femei sălbatice, care-l atacă cu pietre şi cu lemne. "Şi erau păroase ca porcii şi cu ochii ca stelele." Să merg mai departe cu Darwin (alaltăieri am picat cu nasu-n caiet de oboseală). Vorbea omul, dar şi mînca zdravăn, şi trăgea cutie după cutie de Guinness. În curînd se făcuse roşu-n obraji şi jovial ca un personaj din Dickens. Jurnalistele ciuguleau şi ele cîte ceva şi-l tot hărţuiau cu întrebări. Şicanele obişnuite, la care el dădea răspunsuri dinainte fabricate. Dacă un ins pierde o mînă, copilul lui de ce nu se naşte ciung? Nu spunea Darwin că moştenim caracterele dobîndite în timpul vieţii? Şi cum a evoluat ochiul, cînd e evident că nu vedem cu jumătate de ochi? Şi cum a ajuns orhideea să imite insecta femelă, astfel ca masculul s-o polenizeze? Şi cum a-ndrăznit să vorbească de ereditate fără să ştie nimic despre gene şi cromozomi? Un franţuz, Marcel nu mai ştiu cum, toarnă şi el gaz peste foc: e limpede că moştenim culoarea ochilor de la o bunică sau forma nasului de la tată. Dar cum moştenim felul de a ne trece visători degetele prin păr, de la un străbunic pe care nu l-am întîlnit niciodată, sau intonaţia autoironică a poemelor de la unchiul mort de mult, care recita şi el exact ca nepotul său mai tîrziu? Ca să lase teoriile astea obscure deoparte şi s-o spună pe cea dreaptă cu maimuţele, l-au distrat/distras în fel şi chip. Auzise oare distinsul savant (zîmbete în public) că la doar doi ani de cînd a publicat Originea omului şi selecţia sexuală, un june român ce studia la Berlin scrisese: "Zice Darwin, tata Darwin, / Cum că omul e-o maimuţă. / Am picior de maimuţoi, / Milly-nsă de pisicuţă". Cum se vede, tînărul îmblănit, care-şi ducea iubita nemţoaică la Sans-Souci, susţinea că aceasta descinde din feline. "That beats the devil!", izbucneşte în hohote gentlemanul din faţa noastră. Dar auzise vreodată domnul Darwin de patafizicianul Urmuz, care descria şi el un tub prin care se puteau zări "doi oameni cum coboară din maimuţă şi un şir infinit de bame uscate"? Aici, controversă: cum se traduce "bame" în engleză? 1 martie Din Alixăndria, dar ar putea fi la fel de bine din Star Trek: "goţi, magoţi, agar, axos, divis, xotin, xanarte, xasan, climand, taanii, xeanii, martatin, hohanii, agramantii, amflig, psoglov, faracii, iaraţii, sisochia, nichienii şi lescrătanii. Şi aşa se spunea, că vor ieşi acele limbi în zilele lui Antihrist şi se vor închina lui, şi vor fi mîncători de creştini, şi vor mînca copiii oamenilor, şi părinţii se vor uita cu ochii lor cum îi frig şi-i mînîncă". Veşnica poveste cu Darwin se-ntinde, văd, mai mult decît ar avea îndreptăţire. Alaltăieri m-a întrerupt G. ca să-mi propună să particip la o masă rotundă despre obscurantismul ştiinţific şi persecutarea timp de secole a bisericii în numele raţiunii. Sfinţii arşi pe rug sau dezmembraţi cu cămilele pentru curajul de a susţine că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Am refuzat, căci unde nu e loc de paradox, nu-i loc nici de controversă. De-asta mă tot duc să-i ascult pe obscurantişti, pînă le piere sămînţa pe lume. Măcar găseşti la ei un strop de poezie. Unul susţinea deunăzi că, în pîntecul matern, fătul trece prin toate etapele prin care-a trecut specia lui: ce odă, ce imn minunat, ce idee îndrăzneaţă şi înălţătoare! Deşi greşesc atît de flagrant, ereticii şi apostaţii sînt picanţi asemenea condimentelor, mintea noastră avidă de contradicţii nu poate fără ei... Prin urmare, după vreo oră de la-nceputul cinei, tata Darwin ajunge la momentul solemn în care nebunia lui înfloreşte ca o lalea neagră. Se ridică greoi şi majestuos, aproape răsturnînd masa, şi rage ca un leu: "Ladies and gentlemen, adevăr zic vouă, omul se trage din maimuţă!". Are încă şervetul la gît, privirea i-e rătăcită şi sfidătoare. Îmi vine-n minte Farinata, ridicîndu-se din mormîntul său de foc şi-mpungînd infernul cu pieptul. "Yes, yes, yes, I’ll be damned, omul se trage din maimuţă!" Jurnaliştii şi ceilalţi gură-cască se dau înapoi, deşi au fost de mult avertizaţi. Reportofoanele şi telefoanele mobile alunecă de pe mese odată cu paharele şi farfuriile murdare. Prin vitrină văd paramedicii cum se pregătesc să intervină. Dar nu e cazul de data asta, englezul a-mbătrînit şi-a obosit mult în ultima vreme, nu mai face praf cafenelele şi sălile de conferinţă, cum se-ntîmpla cu ani în urmă, spre deliciul tabloidelor. Oare mai crede cu adevărat în ideile lui? Fapt e că după strigătul său patetic pare că se trezeşte brusc la realitate. Se trînteşte la loc pe scaun şi rămîne cu ochii-n farfurie. În costumul său de tweed, cu caraghioasa lui lavalieră de culoarea fisticului, pare decupat dintr-un vechi şi-ngălbenit număr din La Revue des Deux Mondes. Jurnaliştii îl întărîtă, doar-doar o mai scoate vreo perlă, dar, ca şi cînd le-ar fi citit gîndurile, bătrînul şopti doar, abătut, în barbă: "Margaritas ante porcos", şi-apoi tăcu definitiv. Circul se încheiase. Deloc rău, de fapt, pentru nobilul escroc: s-au vîndut toate exemplarele de la stand din Originea speciilor şi, dac-ar fi fost de două ori mai multe, s-ar fi vîndut şi alea. S-a făcut coadă la autografe, moşul ce semăna cu bunul Dumnezeu a semnat cu o pană de gîscă, apoi cafeneaua s-a golit. Am ieşit sub fantastici nori bălţaţi, de primăvară, în aerul înmiresmat de pe Edgar Quinet. Cimpanzei în hăinuţe de cabaret mergeau spre Capşa braţ la braţ, urangutani cu plete roşii treceau pe Calea Victoriei în BMW-uri şi Audi-uri, iar un grup de lescrătani ieşiţi la picnic în faţa hotelului Majestic frigeau ceva indistinct de la distanţa la care mă aflam. Cînd dau colţul, în faţa mea apare luna. Mă ridic pe vîrfuri şi-i mîngîi spinarea elastică. Maşina mă aşteaptă întunecată şi tăcută pe o alee. Cînd îi deschid portierele cu telecomanda, îmi face tandru din ochi.