Conform dicţionarului, o divă înseamnă o cîntăreaţă sau o actriţă celebră, însă termenul vine din latină – diva-ae, unde înseamnă „zeiţă“. Pentru mine, cumva, termenul de divinitate e mai potrivit pentru cea despre care urmează să scriu: Anda Miranda Călugăreanu, pe numele ei întreg, mi-a guvernat viaţa la fiecare pas şi de asta găsesc că e mai potrivit să îi spun zeiţă decît divă (mai ales că astăzi acest cuvînt are şi conotaţii negative).

Era vara lui 1992, mai precis 15 august, şi îmi petreceam vacanţa la bunici, în Mehedinţi. Îmi aduc aminte foarte bine ziua. Începea Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, prezentau Ştefan Bănică Jr. şi Cristina Ţopescu şi toţi eram strînşi în faţa unui televizor cu lămpi care prindea mai bine sîrbii decît TVR-ul. Cei doi au intrat solemn în scenă, şi imediat după acordurile orchestrei şi înainte să înceapă concursul, au anunţat cu tristeţe că Anda a murit la doar 45 de ani. Pentru ai mei murise o mare actriţă, un om de televiziune. Pentru mine murise Oache din Maria Mirabela şi cea care prezenta Club Anda.

Şocat de subita dispariţie a Andei, am început să îmi pun tot felul de întrebări, dintre care una rămîne valabilă pînă azi: Cît de departe ar fi putut ajunge Anda dacă se năştea într-o ţară care îşi iubeşte mai mult artiştii adevăraţi? Mă puteţi acuza că-i desconsider pe „fanii“ români sau că, la fel ca majoritatea tinerilor, vorbesc doar de rău societatea noastră. Însă raţionamentul meu e bazat pe dovezi clare. Nu la mult timp după ce marea artistă a dispărut, au apărut articole de scandal despre căsătoria şi divorţul ei cu Dan Tufaru, şi tot felul de acuzaţii aduse Vasilicăi Tastaman (cea de-a doua soţie a lui Tufaru). Şi să nu uităm şi de recentele emisiuni cu Ioana Tufaru (fiica Andei) adusă la televizor doar ca „subiect exotic“. După toate astea, cum aş putea să cred că Anda va rămîne, pentru generaţiile următoare, ceea ce e pentru mine?

V-am spus că Anda mi-a guvernat cumva viaţa, şi nu e o exagerare. În vara în care a murit, aveam 11 ani şi, din fericire, TVR-ul a avut grijă ca la fiecare emisiune de divertisment să ne aducă aminte de ea. Şi cum un copil e uşor influenţabil, după ore întregi de Anda, Pittiş şi Tufaru... l-am descoperit pe Bocăneţ. M-am îndrăgostit de filmul de televiziune Scara, şi cum nimic nu e fără sens şi toate lucrurile duc undeva, în toamnă am început cursuri de actorie ca apoi, opt ani mai tîrziu, să intru la UNATC, la secţia regie teatru, unde pe holul de la etajul 1 era un afiş cu promoţia Andei Călugăreanu şi în centru o poză cu artista. E clar că afişul şi-a lăsat o amprentă în subconştientul meu pentru că la examenul de anul întîi am folosit ca ilustraţie muzicală melodia ei, „O portocală“. Urcam treptele facultăţii şi auzeam pe holuri studenţi fredonînd melodia pe care o auziseră în timpul repetiţiilor mele. Diva mea lăsase amprente... sonore. Din păcate, era prea tîrziu. Mulţi dintre ei nici nu ştiau cine cîntă, cu toate că vocea ei groasă le părea cunoscută, asta pentru că văzuseră şi ei, ca şi mine, măcar un revelion cu Anda. Şi sper că atunci cînd desfac o portocală, aud măcar o dată refrenul ei: „Într-o zi mi-ai dăruit... o portocală!“

Deşi mă consider un mare fan, nu am în casă decît un dublu CD lansat acum ceva vreme cu cîntecele ei de la Cenaclul Flacăra şi un disc de la Electrecord care sare prea des ca să îl mai pot asculta. Am căutat mereu materiale cu ea, dar nimeni nu s-a preocupat îndeajuns. Mulţi ani mai tîrziu şi cîteva pachete de ţigări date şpagă, am reuşit să fac rost şi de o înregistrare pe un VHS din TVR cu Scara lui Bocăneţ, pentru că mi-am dorit să am o dovadă palpabilă a fanatismului meu. Cînd TVR-ul a aniversat 50 ani cu o serie de emisiuni evocative, a avut şi cîteva care s-au concentrat pe divertisment. Iar cum România are şi oameni bine intenţionaţi, toate momentele au ajuns pe YouTube. Aşa că vă recomand să vedeţi una dintre primele înregistrări cu Anda – „Un tren alb“ şi apoi din link în link să urmăriţi momentele cu Pittiş şi Tufaru şi, dacă scăpaţi de obsesia cîntecului „Să învăţăm cuvinte“, treceţi la cupletele de mai tîrziu cu Toma, ba chiar şi la emisiunea Club Anda. Dupa ce o să fiţi fermecaţi de prezenţa şi prospeţimea Andei, de naturaleţea şi uşurinţa cu care transmitea fiecare sentiment, de vocea ei de Edith Piaf, întrebaţi-vă unde ar fi ajuns dacă se naştea în altă ţară, care ar fi ştiut să aprecieze mai mult o adevărată divă.

Radu Grigore este regizor.