De acord. Componenta etica, umanista, sunt foarte importante. O observatie ar fi ca in cadrul orelor de religie ar fi bine ca o parte importanta sa o reprezinta principiile etice crestine si nu alte frumuseti.

Și eu m-am mirat de intenția de a retrage respectivele discipline din bagajul minim al celor care trec prin sistemul nostru de stat, însă nu cred că obligativitatea lor în sine ne poate induce un simț etic superior. În fond, și cu ele în curriculum s-a ajuns ca părinții să poată considera o formă de protest ca aceasta ca fiind valabilă :”Proaspetele mămici, nemulţumite de posibilitatea micşorării indemnizaţiei pentru creşterea copilului vor să protesteze în faţa clădirii Ministerului Muncii, cu pancarte şi scutece folosite.” Dacă cei care au deja copii în ziua de azi consideră că un astfel de nivel abject al discursului, la propriu, fetid, poate servi cuiva drept pildă, mai au oare viitorii copii de la ce să se aștepte?
Deja statisticile privind cheltuielile românului mediu cu cărțile sunt halucinante, nu cred, sincer, că lovitura de grație o mai poate da dispariția disciplinelor umane. Cred că marile cărți nu mai ajung de multă vreme prin ghiozdane, sau prin servietele adulților, și nu neapărat asta ar fi de deplâns. Nici americanul mediu nu ar putea, la 45 de ani, să scrie o exegeză a lui Faust, fără ca asta să îl împiedice să fie printre cei mai fericiți de pe planetă. Asta dacă considerăm fericirea ca PIB/capita, ceea ce este de fapt o altă discuție. Eu cred că ”respectul pentru marile fapte, pentru marile creaţii, pentru eroi” a dispărut deja, aproape complet, odată cu pensionarea generațiilor care nu au trecut prin școala comunistă, și e puțin probabil să reapară înainte ca oamenii obișnuiți să nu aibă constant ca motto subliminal ”primum panem, deinde philosophari”.