Imagine distorsionată

Publicat în Dilema Veche nr. 510 din 21-27 noiembrie 2013
Imagine distorsionată png

În 1982, numărul convorbirilor telefonice cu străinătatea, pentru abonaţi, este restricţionat. Decretul nr. 98, din martie 1983, impune obligativitatea înregistrării maşinii de scris la Miliţie (cu o fişă însoţitoare privind caracterele folosite, tipul de literă etc.: „Persoanele fizice vor preda literele, cifrele şi semnele ortografice ale maşinilor de scris organelor locale de miliţie“), pentru ca decretul-lege nr. 408, din 26 decembrie 1985, să stipuleze pedeapsa penală pentru „infracţiunea“ privind omiterea raportării unei întîlniri, a unei conversaţii cu un cetăţean străin. Astfel de măsuri restrictive îngreunează considerabil contactele individuale cu lumea din afară, iar imaginea României în exterior devine din ce în ce mai voalată.

După 20 de ani  

„Sunday 24 March 2013. Am rezervat bilete în septembrie pentru martie următor. Bineînţeles, înainte de asta, aţi avut o Revoluţie! S-a răspîndit în toată lumea şi, evident, toate vacanţele au fost anulate. (Trebuie să spun că am răsuflat uşurată.) Totuşi, cu două săptămîni înainte de plecare, am aflat de la agentul nostru turistic că am putea merge în această vacanţă, totul era în ordine, dar o mulţime de poveşti triste se iveau din ţara voastră, mai ales despre tratamentul pe care l-aţi îndurat în timpul regimului comunist şi, bineînţeles, orfanii care fuseseră descoperiţi. Am fost rugaţi de către agenţii de turism să lăsăm săpun etc. în camerele de hotel, deoarece nu se găseşte, şi poate să luăm dulciuri şi ciocolată pentru copii. Fiind deci la curent cu toate astea, eram totuşi nepregătită pentru ce avea să urmeze. L-am întrebat pe ghidul nostru la ce era coada aia mare dintr-un magazin şi ne-a spus că tocmai se băgaseră izmene bărbăteşti!! Erau găuri de gloanţe în ziduri, eram absolut îngroziţi. Ai fost singura persoană cu care am putut comunica, datorită limbii, deci m-am decis că trebuie să încerc să intru în vorbă cu voi într-un fel oarecare, deoarece nu puteam să ne întoarcem acasă fără să ştim ce se întîmplase cu voi toţi. Luasem ciocolată şi ouă de Paşti, pe care le-am dat oamenilor din hol, care imediat le-au întins copiilor şi îi urmăream cum le înfulecau. (…)  

Mi-a fost foarte ruşine cînd ai vizitat ţara noastră, de felul cum ai fost tratată la aeroport. Sînt multe poveşti urîte în presa noastră, în acest moment, despre români şi bulgari care au sosit, de cînd cu Europa unită. Da, unii dintre cei care au venit nu sînt deloc cum trebuie. Dar nu contenesc să spun, oricui vrea să asculte, despre tine, despre familia voastră, despre oamenii din satul tău şi n-aş fi putut face asta dacă nu am fi venit atunci în România. Cînd le-am dat nepoatelor mele brăţările de la tine, care le-au plăcut foarte mult (sînt foarte moderne), Delilah, care are 12 ani, mi-a spus: «Gramma, cea mai bună prietenă a mea de la şcoală este româncă.» «Cum se descurcă cu limba?» am întrebat-o. «Bine, s-a născut aici, dar trebuie să vorbească româna acasă şi engleza la şcoală.» Se pare că sînt foarte bune prietene, ceea ce arată cît de mult au progresat lucrurile de cînd ne-am întîlnit prima oară. Am adăugat şi o poză cu cîinele, care are 15 ani. Am pus-o pentru că puloverul pe care-l port l-am cumpărat de lîngă Castelul lui Dracula, unde ne-am dus într-o excursie cu autocarul, dar n-am găsit nimic interesant acolo, aşa că m-am întors la autocar înaintea tuturor şi am văzut cîteva doamne (ladies) îmbrăcate în negru, care stăteau jos şi tricotau. Îmi place foarte mult să tricotez şi m-am uitat mai de aproape şi am văzut puloverul pe care-l port şi l-am cumpărat cu 5 lire! Nu-mi venea să cred, atîta muncă… şi ea mi-a cerut doar 3 lire. Ţine atît de cald şi se spală atît de bine, te asigur că a fost o achiziţie formidabilă iarna asta, şi e într-o stare la fel de bună ca atunci cînd l-am cumpărat.“

Semnatara scrisorii din care am extras acest lung citat se numeşte Audray Fry şi locuieşte în Great Glemham, Suffolk, UK.

După experienţa „revoluţionară“ postdecembristă, îşi asumă un adevărat rol de misionariat, încercînd să propage şi faţeta luminoasă a unei Românii pe care de atunci nu conteneşte să o caute, să o descopere şi să o înţeleagă. 

Un „incident“

În ianuarie 1993, am făcut parte, prin voia hazardului, dar şi a lui Petru Creţia, care făcuse echipă cu mine la Manuscriptum, în calitate de adjunct, dintr-un grup de patru-cinci intelectuali de marcă (evident, afilierea mea la acest grup a fost din capul locului o eroare), spre a participa la un seminar pe tema „Presa în Europa de Est“, ţinut la Oxford, parte a „Central & East European Project“. Deplasarea era sponzorizată de Fundaţia Soros, care delegase şi un reprezentant însoţitor al grupului plecat din Bucureşti. Cum eram la a doua ieşire din ţară, spre Vest, şi prima către ţinutul Albionului, am făcut toate demersurile legale şi posibile spre a rămîne zece zile în Anglia (faţă de cele trei cît durau lucrările simpozionului): viză pe şase luni (după interviu la ambasadă), rezervarea la un hotel lîngă Hyde Park, scrisoare-invitaţie de la nişte prieteni englezi (cunoscuţi pe pîrtie, la Poiana Braşov, în 1990; v. scrisoarea de mai sus). După aterizarea pe aeroportul Heathrow, cînd totul părea să urmeze cursul firesc al unui control de rutină, cu atît mai mult cu cît făceam parte dintr-un grup cu însoţitor, reprezentant al unei prestigioase fundaţii culturale ce-şi desfăşura activitatea în România, dar şi în multe alte ţări, m-am trezit blocată, în faţa „barierei“, de către reprezentanta aeroportului, căreia nici una dintre dovezile evident corecte ale demersului meu nu părea să-i tempereze vigilenţa iritat declamată, prin repetarea cu obstinaţie a aceleiaşi întrebări: Why 10 days instead of 3 as your colleagues? Ca să văd Londra. That’s not an argument. Ca să vizitez muzee. Not enough. Ca să-mi vizitez nişte buni prieteni englezi. Am scrisoarea şi invitaţie. This is not an argument. Prinsă în chingi, am deviat, sperînd să înmoi inima cerberului feminin, zîmbind caustic: „Vreau să-mi fac un control medical.“ Vorbise, necugetat, eul lăuntric, de curînd eliberat din detenţie la spitalul Filaret, datorată celor -6º/-8º din birourile noastre cu vedere spre Vest, dintr-o capitală noneuropeană, aflată atunci, încă, sub gheţuri siberiene. A urmat o furibundă tornadă în care iraţionalul blocase brusc orice timidă încercare de replică: „Aţi venit aici, la noi, cu bolile voastre din comunism? Să ne contaminaţi şi pe noi? You stay here till I’ll call the doctor.“ Nebunie în dezlănţuire sau delir oniric? Înainte de a fi abandonată ca un sac cu moloz de la recentele demolări ale zidului, apucasem totuşi să îngăim: „Vă rog să anunţaţi colegii că sînt reţinută, să mă aştepte.“ Am fost asigurată de acest lucru.

Şi iată-mă, concret, la zdup. Ceea ce-mi alimentase ani şi ani imaginaţia juvenilă devenise dintr-odată o hidoasă realitate, scuipîndu-mi printre dinţii hîrşiţi bucăţi din imaginea zdrenţuită de după Cortina de Fier. Monstrul metalifer nu a jalonat numai restricţii teritoriale şi nu doar a instituţionalizat ideologii, ci a impregnat conştiinţa colectivă, de ambele faţete, cu clişee, etichete, lozinci ştanţate la indigo pe chipul pe care nu-l recunoaştem a ne fi semen – este celălalt, altul, un oarecare tip care nu merită nici măcar atenţie. După aproximativ două ore de aşteptare, verdictul medical a fost OK, dar la rugămintea de a mi se elibera un Ausweis, de vreme ce trecusem cu bine prin furcile caudine, suma cerută a fost prohibitivă – 100 de lire sterline. Ne-am despărţit zîmbind cordial, doamna „grănicer“ îşi abandonase, între timp, masca gipsată şi, la mirarea mea că nu zăresc pe nimeni din grup, îmi răspunse radios: „Gone!“  

Gone…?! Încercam să găsesc o logică în această uluitoare derulare a evenimentelor, căci, în numai cîteva ore, devenisem un autentic paria, postură căreia, recunosc, nu eram chiar în cea mai bună dispoziţie de a-i face faţă.

Reversul se numeşte Gheorghe Crăciun. Ne-am cunoscut la lucrările simpozionului. A urmat un minunat tandem londonez de zece zile – am plănuit comentarea fotografiilor într-un jurnal la patru mîini, imaginile au rămas la el... apoi Paralela, cinci ani, dar mai presus de toate astea... imaginea luminoasă a normalităţii, recuperată în acelaşi loc unde totul părea o tristă ficţiune de minţi bolnave.  

Chip de lut

Preocupaţi, pînă la obsesie, de felul în care ne proiectăm propria imagine în străinătate, uităm că nouă ne aparţine, de fapt, decizia de a ne schimba fundamental modul cum ne percepem pe noi înşine. Numai după un îndelungat proces de purificare a propriei conştiinţe, a stilului de gîndire şi a modului de a relaţiona în raport cu ceilalţi, încercînd să ne privim chipul direct în oglindă, fără măşti artificiale, proprii sau de împrumut, vom putea să beneficiem de imaginea noastră reală şi, din acest punct încolo, să încercăm s-o corectăm şi să-i luminăm conturul. Schimbîndu-ne mentalitatea, printr-un riguros şi susţinut proces de voinţă, ne vom schimba propria imagine. Oricît am proiecta vina în afară, ea se află înlăuntrul nostru. Percepţia din exterior este propriul nostru „chip“. Depinde de noi cu ce linie şi în ce culori ne trasăm portretul. 

Foto: D. Fry, R. Mihăilă

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.