Hainele mici ale omenirii

Nic SÂRBU
Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
Hainele mici ale omenirii jpeg

Dacă îți arunci privirea pînă spre zorii civilizației și înainte de ei, este imposibil să nu te izbească impresia că, deși am plecat de pe o cîmpie întinsă, departe în zare, acum urcăm aproape vertical pe un versant care se pierde sus, în nori.

Mie îmi place să îi spun progres. Știu, discuția despre progres e complexă și are multe aspecte. O voi simplifica prin a vorbi doar de progresul științific. Care este aproape un pleonasm: progresul științific înseamnă creșterea continuă a capacității de a rezolva probleme prin aplicarea „metodei științifice“.

Deși sună pompos, „metoda științifică“ e doar o succesiune de cinci pași mari și lați (întrebare-ipoteză-predicție-ex­pe­ri­­ment-a­­na­liză) care duce la rezolvarea pro­ble­melor, însă numai pentru a scoate la lumină noi probleme, și mai grele. Și tot așa înainte.

Oamenii au aplicat metoda științifică încă din cele mai vechi timpuri, fără să aibă habar că așa i se spune. La început a fost observația. Adică experimentele erau făcute de natură, iar oamenii vedeau și încercau să reproducă ceea ce vedeau: chestiile ascuțite înțeapă mai bine decît cele boante. Să ne facem și noi sulițe! Animalele tremură mai puțin iarna. Păi, să le luăm blana și să o folosim noi! Trăsnetul aprinde copacul și prăjește mamutul. Deci să ne încălzim la foc și să facem grătare!

În cîteva sute de mii de ani, viața devenise nițel mai confortabilă. Apoi s-a întîmplat ceva absolut remarcabil: invenția agriculturii. Tot pe bază de observație-ipoteză-predicție. Brusc, omenirea s-a eliberat, exista acum suficientă mîncare încît unii dintre oameni au căpătat timp să ridice ochii din pămînt către stele. Și să învețe de acolo cînd e mai bine să-și planteze recoltele, care au devenit mai abundente. Sau, mai tîrziu, cum să navigheze mai ușor către porturile în care-și vindeau surplusul.

În cîteva mii de ani, de la primele predicții pentru agricultură bazate pe astronomie, s-a ajuns la unelte de fier, drumuri asfaltate, apeducte, circumna­vi­ga­ție și Isaac Newton. Care a văzut atît de departe pentru că, așa cum spunea chiar el, stătea pe umerii giganților de dinaintea lui.

În cîteva sute de ani, tot cu metoda științifică în minte, unii mai visători – sau doar mai leneși (Robert Henlein spunea că progresul este realizat de oameni leneși în căutarea unor căi mai ușoare de a face lucruri) – au inventat motorul cu aburi, trenul, telefonul, radioul, avionul…

În cîteva zeci de ani, am pășit pe Lună.

Nu mai pomenesc ce s-a întîmplat de atunci încoace: calculatoare, vaccinuri, sateliți, modificări genetice… Iar lista este extinsă, practic, zilnic. Între timp, în spatele pașilor tehnologici colosali, filozofia naturală a crescut în științe fizice cu puteri de predicție uriașe. Toate astea, enumerate foarte pe scurt, reprezintă fața roz a progresului științific.

Dacă doar așa ar arăta lucrurile, totul ar fi perfect. Însă drumul nu e deloc atît de drept și de lipsit de hopuri. Există ceea ce se cheamă „capcane ale progresului“. Sînt acele probleme mai grele care ies la lumină după rezolvarea celei curente. De exemplu, în epoca de piatră, tehnicile de vînătoare mai bune au dus la extincția animalelor vî­nate și, deci, la dispariția surselor de hrană. Soluția, agricultura, a creat și ea problemele ei: sărăturarea solului, despădurirea, eroziunea, apariția primelor orașe – care împreună au dus la malnutriție, aglomerări urbane și epidemii. Iar lista poate fi ușor adusă în zilele noastre. Suprapopularea, gîtuirea naturii cu ajutorul maselor plastice, emisiile de gaze de seră sînt, pînă la urmă, rezultate ale creșterii speranței de viață (grație medicinei), ale tehnologiilor de producție tot mai ieftine, ale răspîndirii agriculturii pe scară largă și ale ubicuității mijloacelor de transport.

Iar capcanele progresului devin de‑a dreptul hăuri, în momentul în care deținătorii puterii de decizie nu vor să rezolve problemele cu care se confruntă oamenii, de teamă că își vor pierde poziția, privilegiile, puterea. Ca să nu mai pomenesc de cea mai monstruoasă consecință a progresului, eficientizarea războiului: pare că de-a lungul veacurilor oamenii au „progresat“ enorm în îmbunătățirea armelor și în creșterea volumului de victime. Pe zi ce trece, putem ucide mai mult, mai ieftin și mai eficient. „Oare nu tot știința a făcut asta posibil?“ o să mă întrebați. E momentul să spun clar și răspicat: „Science doesn’t kill. People do“. Praful de pușcă a fost mai întîi folosit la artificii. Corăbiile au cărat ulei de măsline, înainte de a transporta soldați. Avioanele n-au avut, la început, mitraliere.

Din păcate – și ăsta e punctul nevralgic la care voiam să ajung – există o prăpastie foarte mare între cerul înstelat al inteligenței noastre și legea morală din noi.

E ca și cum, de-a lungul veacurilor de civilizație, omenirea a crescut prea repede, și i-au rămas hainele prea mici, atît de mici încît i se rup pe la încheieturi. Știința e mult în fața umanității noastre. Și, oricît de mult s-ar chinui Bill Gates să lupte împotriva malariei, oricît ar inventa geneticienii orez cu vitamina A pentru săracii Asiei, orice va face Elon Musk ca să ne trimită în spațiu și indiferent cît de tare vor lupta medicii împotriva cancerului, omenirea pare că se încăpățînează să stea tot în hainele alea mult prea mici. Producem, la ora asta, suficientă mîncare pentru toată populația globului. Doar că se aruncă enorm, începînd de la producător și pînă la consumatorul final. Am inventat căi de a colecta energia soarelui, a vînturilor și a valurilor, doar că fix cei fără lumină și căldură nu beneficiază de energia asta disponibilă cam peste tot. Există soluții pentru îmbunătățirea și prelungirea vieților tuturor, doar că nu ajung și la cei care au cea mai multă nevoie de ele.

Omenirea n-a fost niciodată mai bogată. Și totuși niciodată dezechilibrul dintre extreme nu a fost mai mare. Dacă nu facem rapid ceva, hăinuțele alea mici și rupte nu vor mai fi în stare să ne acopere nici măcar părțile rușinoase.

Pentru că, așa cum spunea Franklin Delano Roosevelt, „nu trecem testul progresului dacă reușim să adăugăm în plus la abundența celor care au mult; ci dacă le oferim destul celor care au prea puțin“. Iar la problema asta nu știința trebuie să găsească rezolvarea.

Nic Sârbu este jurnalist de știință.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.