Habemus Satyrici

Publicat în Dilema Veche nr. 575 din 19-25 februarie 2015
Habemus Satyrici jpeg

Întrebat de ce rîsul ne provoacă atîta plăcere, Gurdjieff a răspuns că efectul se datorează degajării spontane a unui excedent energetic. Rămas neutilizat, acesta s-ar transforma în energie negativă, intoxicîndu-ne. Respectiva „otravă“ tinde în mod inevitabil să rezide în noi, iar rîsul este singurul antidot. Există însă persoane, continuă Gurdjieff, imune la rîs, deoarece sînt permanent cufundate în emoţii negative – răutate, frică, ură, suspiciune – pe care le cultivă instinctiv, în detrimentul oricărei descărcări „uşuratice“. (P.D. Ouspensky, In Search of the Miraculous, Harcourt, 1949, pp. 236-37) Din această categorie trebuie să fi făcut parte şi vajnicii trăgători de la Charlie Hebdo, pe care, oricît aş încerca, nu mi-i pot imagina rîzînd nici la caricaturi care nu fac neapărat caterincă de profetu’.

Dacă alternativa la reacţia firească în faţa unei caricaturi – rîsul – este, în cazul cultivatorilor de emoţii negative, măcelul, înseamnă că acea caricatură reprezintă o forţă vrednică de luat în seamă, precum şi o eficientă hîrtie de turnesol pentru identificarea fundamentaliştilor intoxicaţi iremediabil cu emoţii negative. Şi nu-i musai ca fundamentaliştii cu pricina să fie musulmani. Ei pot îmbrăţişa o gamă vastă de crezuri şi convingeri. Îmi aduc aminte că, în armată, prietenul meu Herbert Gruenwald făcea, la rugămintea colegilor, caricaturi inocente, înfăţişîndu-i pe aceştia în port militar. După mulţi ani, consultîndu-şi dosarul la CNSAS, prietenul meu a constatat că respectivele desene fuseseră indexate ca „acte de denigrare a armatei române“. E de presupus că, printre cei care-l raportaseră ofiţerului de contrainformaţii pus să vegheze asupra purităţii noastre ideologice, se numărau chiar unii dintre beneficiarii caricaturilor. Or, pe atunci, un asemenea raport putea lesne echivala cu o execuţie, metaforică, e drept, dar cu consecinţe extrem de neplăcute.

Prin anii ’80, circula semi-clandestin un album cu caricaturi de Mihai Stănescu, şocante prin „şopîrlele“, ca să nu zic „dinozaurii“, care colcăiau pe fiecare pagină. Am fost surprins de un securist pe cînd îl răsfoiam împreună cu un coleg. Securistul ni s-a alăturat prietenos în studierea volumului, rămînînd tot mai derutat, pe măsură ce întorceam paginile. Cînd am ajuns la cea cu tramvaiul oprit de un miliţian care se răstea la manipulant „Lasă vorba şi trage pe dreapta“, securistul nostru a comentat grav: „Asta se poate interpreta“. Şi chiar că se putea, aşa cum se interpretase oprirea traficului la apariţia motanului Arpagic, în poemul pentru care Ana Blandiana a fost arestată la domiciliu. Ce nu-mi puteam explica era cum de scăpau „neinterpretate“ unele caricaturi, de la cele strecurate în Urzica la cele din seria „Una pe zi“, apărute sub semnătura lui Matty în România liberă. Mi-o amintesc şi azi pe cea cu doi bărbaţi înfofoliţi, stînd la masă într-o cameră cu ţurţuri la calorifer şi bînd vin roşu, în timp ce unul îi spunea doct celuilalt: „Ascultă-mă pe mine, vinul roşu se bea la temperatura camerei.“ Caricaturile consumate la temperatura camerei pînă în ’89 ne mai ţineau, parcă, de cald şi mă gîndesc că poate şi din acea cauză erau îngăduite, ce-i drept, în doze mici.

M-am temut ca, după ’90, realitatea pitoresc-caricaturală a tranziţiei să nu eclipseze caricatura convenţională. Ar fi suficient să încadrăm scenele cu politicieni transmise în flux continuu pe mass-media, şi gata caricatura. Dar caricaturiştii s-au repliat rapid şi au reuşit să sintetizeze ridicolul cotidian în imagini mai pertinente decît comentariile politice de care avem parte. Caricatura a devenit un barometru riguros al prostiei şi ticăloşiei naţionale, sesizîndu-le esenţa şi expunîndu-le în formule menite să ne scape de otrăvurile energiei negative despre care vorbeam la început, bine-nţeles, atîta vreme cît nu sîntem cufundaţi prea adînc în emoţii negative.

Multă vreme mi-am exorcizat energiile negative prin caricaturile săptămînalului britanic The Spectator, sau cu cartoons descoperite în spaţiul anglo-saxon. M-am bucurat să găsesc umor de acelaşi calibru şi în spaţiul caricaturii autohtone. Nu am o educaţie care să-mi permită să evaluez grafic o caricatură. Dar efectul general al caricaturilor autohtone asupra mea este comparabil cu cel al caricaturilor din Spectator. Am acelaşi sentiment de punct ochit, punct lovit cînd văd caricaturi de Mardale şi Ion Barbu, cînd îi văd pe Fredo & Pid’jin ai lui Eugen Erhan & Tudor Muscalu şi pe Omulanul lui Matei Branea, cînd îl urmăresc pe Iepurele mizantrop al lui Adrian Răileanu sau intru pe Utopia balcanică, după caricaturile lui Vasile, căpetenia internaţională a bărboşilor (http://utopiabalcanica.net/2014/12/31/la-multi-ani-o-retrospectiva-a-lui-2014-in-42-de-desene-stangace/) şi, mai nou, pe pagina Facebook Daraveri de boieri.

Acu’ că avem caricaturişti, mai ne lipsesc decît teroriştii…  

Florin Bican este scriitor şi traducător.

Ilustrație de Alexandru Ciubotariu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.