Mă întîlnesc cu un amic pe care nu l-am mai văzut de mult și îl invit la o cafea, în oraș. Bem cafele, mîncăm croasante proaspete și discutăm despre servicii, neveste, copii, boli; inevitabil, apoi ajungem la politică. În general, situația e albastră, cu asta sîntem ambii de acord. Dar cînd vine vorba de explicații și cauze, ne despărțim. Eu tind să pun multe rele pe seama nepriceperii politicienilor ori chiar a întîmplării. El se cabrează:

– Întîmplare? Nu cred în întîmplare, spune decis.

– Bine, dar recunoaște că unele evenimente pică împreună accidental, că există coincidențe…

– Coincidențe? – amicul surîde condescendent. Nu cred în coincidențe. Nu cred în accidente.

– Cum așa?

– Coincidențele și accidentele sînt pentru… naivi ca tine, zice. Dar, crede-mă, n-ar trebui să te lași păcălit. Totul se petrece după un plan.

– Totul? Chiar și întîlnirea noastră neprevăzută, de azi? mă mir eu.

– În ultimă instanță, da, chiar și ea. Și cu atît mai mult marile evenimente politice – asta, asta, asta. Există întotdeauna un scenariu scris dinainte – un plan.

@acelasaiutor– Ascultă, îi spun. Nu înțeleg. Politicienii noștri, cînd e să facă o treabă ca lumea, nu reușesc mai nimic: autostrăzi n-avem, organizarea-i varză, sîntem mereu surprinși nepregătiți de iarnă, de vară, de Europa, de viață; legislația-i haotică și așa mai departe. Doar știi. Guvernarea merge ca o curcă beată. Și tu vrei să-mi spui că toată dezordinea asta nu-i decît rodul unui plan?

– Desigur, planul e să ne distrugă, fără să ne dăm seama că există acest plan, încît astfel să nu-l putem contracara. Căci dacă ar fi prea multă ordine, am suspecta lesne că e un plan, nu? Puterea lor stă tocmai în păstrarea secretului acestei planificări. Se mimează dezordinea, coincidențele și întîmplarea ca să ne inducă în eroare pe noi ăștia, oamenii simpli. E logic!

– Deci băieții sînt deștepți al naibii!

– Mă rog, nu chiar ei. Stăpînii lor sînt, cei care le dau ordine. Păpușarii adevărați, din spate. Ai noștri nu sînt decît marionete. Nu-i cazul să le acordăm prea multe onoruri.

– Bine, zic, nu le acordăm lor onoruri, dar le acordăm ălorlalți?

– Cui?

– Păpușarilor din spate.

– Da, ăia au scris scenariul. Guvernul mondial din umbră. Sau cam așa ceva. Vor să ne distrugă: nu vezi chestia cu refugiații, cu corectitudinea politică, cu homosexualii, cu feministele, cu Obama, cu Siria, cu încălzirea globală…

– Ce-i cu astea? Sigur, sînt lucruri care se potrivesc la un moment dat…

– Nici pomeneală: nu-s coincidențe, nici accidente. Totul se leagă. E un plan.

– Eu văd multă improvizație, uneori erori, interese divergente – de fapt, niciodată lumea nu a mers altfel. Pe scurt, aproape totul îmi face impresia unei mari dezordini…

– Ei aș! Ți-am spus: nu cred în dezordine…

– …unui haos.

– Nu cred în haos. Există o regie în spatele tuturor, care trage sforile, ca să ne distrugă. E suficient să te gîndești puțin și-ți vei da seama de realitate… Hai, gîndește-te bine!

În timp ce eu mă gîndeam bine, amicul a continuat să peroreze, poate puțin prea înflăcărat, astfel încît, din neatenție, a lovit cu palma ceașca de cafea, care s-a vărsat pe masă și apoi s-a prelins în partea mea, stropindu-mă pe pantaloni.

– Vai, îmi pare rău, scuze! zise amicul, sărind îndatoritor cu un șervet în ajutorul pantalonilor mei.

– Nu ți le accept. Ai avut un plan ca să mi distrugi pantalonii.

– Cum plan? A fost o neatenție…

– Nu cred în neatenții, zic cu o voce gravă.

– O întîmplare, dragă, iartă-mă!

– Nu cred în întîmplare!

– Dar…

– Vrei să mă convingi că a fost o coincidență că mi-ai vărsat cafeaua pe pantaloni tocmai atunci cînd eram în toiul disputei? Desigur, ai făcut-o ca să-mi pierd concentrarea și să nu te combat cum trebuie, convins fiind că nu-i decît un accident. Hai, fii cinstit, coincidențele și accidentele sînt pentru naivi. N-ai spus tu asta? Doar nu mă crezi naiv! Iar dacă totuși nu tu ai planificat acest așa-zis accident, atunci păpușarul din spate a făcut-o. Dar eu m-am prins la timp. Bine. Acum s-a făcut tîrziu și am ceva treabă. Mai vorbim. Complimente acasă! Ah, da, și poate plătești tu consumația, că sigur ți-o decontează guvernul mondial. Doar era-n plan.

Andrei Cornea este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată este romanul Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia.