God save the(m) (m)all!

Maurice MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 313 din 11-17 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Doamna S., fostă profesoară de franceză, actualmente pensionară, ştie cum să organizeze o după-amiază de sîmbătă pentru nepoţica ei! N-ar fi păcat, mai cu seamă că locuieşte pe Bd. Timişoara, într-un bloc postat strategic între cele două mall-uri, să-şi bată capul cu transportul în comun, să se înghesuie cu mitocanii în 137 şi să obosească copilul peste măsură cu Regina mama, la Naţional? Cucerită de ploaia (romantică) de luminiţe decorative ce îi aduc aminte, poate, de Paris şi St. Petersburg, doamna S. descinde în mall! Micuţa Alexandra, cucerită şi ea de tentaţiile lucioase & colorate, decide că vrea diverse lucruri. Şi ce ar putea să îşi dorească o fetiţă de 10 ani? Un mănunchi de creioane colorate, perfect ascuţite? Nu, bineînţeles că nu. O fetiţă de 10 ani, respectiv micuţa Alexandra, şi-ar dori un telefon mobil nou, un gloss de buze, o rochiţă cu paiete, o pereche de cizme UGG şi... ei bine, micuţa Alexandra şi-ar dori să fie mare. La fel de mare ca domnişoarele carbonizate, platinate, tunate, la care visează în secret. Ce poate fi mai seducător de atît? Între Hannah Montana şi Simona Sensual nu mai e decît un pas. Dacă în urmă cu 30 de ani, doamna S. ar fi „ucis“ pentru o blană de vulpe şi o căciulă de astrahan – printre puţinele elemente care vorbeau despre statutul social al purtătoarei –, micuţa Alexandra ar face orice pentru o pereche de blugi albi, cu talie joasă sau pentru o gecuţă mov din fîş, scurtă de tot & garnisită cu blăniţă! Doamna S. se gîndeşte că e normal, lucrurile evoluează, generaţiile se schimbă.

Doamna J., fostă bibliotecară, actualmente pensionară, are nici mai mult, nici mai puţin decît 83 de ani şi patru nepoţele! Locuieşte în Marais, pe rue de Rosiers şi de-abia aşteaptă după-amiezele gălăgioase de sîmbătă. Nepoţelele doamnei J., după ce au făcut ochii mari în Musée Carnavalet, după ce au mîncat mere coapte sau plăcintă evreiască cu brînză, la Chez Marianne, după ce s-au fugărit prin faţa Sina-gogii de pe Rue Pavée, au obosit şi s-au aşezat pe iarbă (asta pentru că francezii sînt mai inconştienţi şi, deloc prevăzători, nu au împînzit parcurile cu mesaje cuminţi, utile, de tipul „Nu călcaţi pe iarbă“) în grădina publică de pe Rue Vieille du Temple. Nepoţelele doamnei J. nu au gusturi atît de sofisticate precum nepoţica doamnei S. Ele îşi doresc, în continuare, un set de animăluţe din lemn de la Muji sau o pereche de tenişi din pînză, de la Bensimon.

Păstrînd proporţiile, cam acelaşi lucru s-a întîmplat cu... Chanel. În momentul în care a părăsit graniţele Franţei, în momentul în care a sărit în braţele „cunoscătoarelor“ din Rusia, Ucraina sau România, celebra geantă 2.55 s-a urîţit. Explicaţia este foarte simplă. În vreme ce franţuzoaicele lasă cu titlu de moştenire o geantă Chanel, considerînd că e vulgar să-ţi cumperi una nouă în fiecare lună, est-europencele se îndoapă cu brand-uri. Şi au reuşit performanţa de a distruge imaginea uneia dintre cele mai elegante şi cochete genţi din istorie. Lucrurile nu stau diferit nici în ceea ce priveşte traiectoria est-europeană a casei Hermès. În vreme ce pariziencele autentice preferă cizmele de călărie, săpunurile sau cămăşile albe din poplin de bumbac semnate Hermès, româncele „cu buget“ nu se mai satură să-şi agaţe la încheietura braţului, într-un mod grotesc, sec şi deloc elegant, celebrele genţi Birkin. Într-un fel e normal. Dacă modelul tău în materie de „stil“ e Victoria Beckham, dar, în mod paradoxal, porţi o geantă al cărei nume a fost inspirat de Jane Birkin, nu vei înţelege niciodată ce înseamnă să fii civilizat. Nu bine îmbrăcat. Ci doar civilizat!

Nu ştiu dacă haina îl face pe om. Ce ştiu cu siguranţă e că un om bine îmbrăcat nu ştie că e bine îmbrăcat. Nu ştie pentru că nu îl interesează şi pentru că nu face eforturi în acest sens. A fi bine îmbrăcat înseamnă a arăta firesc, natural, degajat. A fi bine îmbrăcat înseamnă a aprecia un palton negru din casmir, dar şi o pereche ponosită de espadrile din pînză, pe care le porţi cu nonşalanţă, vreme de 20 de ani. În România sistemul nu îţi permite să fii bine îmbrăcat. Cînd spun „sistem“, mă refer la invazia de comentatori & comentatoare, la vocile penibile, analfabete care îşi dispută în paginile revistelor trofee de carton. Ce şansă credeţi că are nepoţica doamnei S. să iasă învingătoare din această junglă glossy? E suficient să deschizi televizorul într-o seară oarecare de duminică şi să-ţi doreşti să te retragi într-un sat din Provence, să culegi ciuperci de pădure şi să împrumuţi romane de aventuri de la biblioteca din cel mai apropiat oraş. Sistemele de valori s-au schimbat.

 Modelele la care visează orice nepoţică virtuală şi mai puţin virtuală au o pereche de silicoane, emisiune la televizor, îşi dau cu părerea despre stil, au un soţ bogat şi trăiesc degeaba. În acest caz, nu ştiu dacă mai are sens să ne întrebăm dacă haina îl face pe om. Pînă nu va dispărea cu totul noţiunea de divertisment românesc contemporan, pînă cînd nu se vor stinge toate luminiţele care sclipesc fals şi trist pe acoperişul mall-urilor, la fel ca majoritatea vedetelor noastre, nepoţelele de pretutindeni sînt în pericol!

Un lucru la care nu se mai gîndeşte nimeni în ziua de azi este acela că există diferenţe uriaşe între a fi bine îmbrăcat şi a avea stil. Dacă poţi păcăli cu o rochie bine croită, dar pe care nu o simţi, pe care o porţi doar pentru că trebuie, niciodată nu vei putea să trişezi cînd vine vorba de stil. A avea stil înseamnă a emana discreţie. Înseamnă să ştii ce să porţi cînd plouă, cînd bate vîntul, cînd eşti în intimitatea propriului apartament şi nu aştepţi pe nimeni. Să luăm, de exemplu, obsesia francezilor pentru trenciuri. Mă gîndesc la ei pentru că au reuşit să le poarte mai bine decît englezii, care le-au inventat. Nimic nu este mai reconfortant decît să vezi o mare de trenciuri bej care înfruntă vîntul de noiembrie pe Boulevard Malesherbes. Şi această imagine face parte din uriaşa moştenire vizuală, estetică, pe care Parisul o pulverizează în continuare. În Bucureşti, din nefericire, estetica are nume de mall şi miros de parfum ieftin. Cum altfel vă explicaţi pasiunea româncelor pentru „celebra“ manichiură franţuzească, de care franţuzoiacele sînt îngrozite, la propriu? Pînă cînd nu vom învăţa să purtăm cu stil şi cea mai ieftină cămaşă din pînză, orice accesoriu, fie el cît de scump, va arăta grotesc. La fel cum arată majoritatea „duducilor“ şi a „cavalerilor“ care rînjesc tîmp din vitrinele cafenelelor, din spatele ecranelor de televizor, de pretutindeni.

Maurice Munteanu este jurnalist de modă la revista The One.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.