Funcţia falică a limbajului verbal

Horia V. PĂTRAŞCU
Publicat în Dilema Veche nr. 738 din 12-18 aprilie 2018
Funcţia falică a limbajului verbal jpeg

„Femeile vorbesc mult“… O judecată deopotrivă de fapt și de valoare, asupra temeiurilor căreia nu ne-am întrebat prea mult. De ce femeile au fost asociate cu vorbăria nesfîrșită, cu trăncăneala, cu radio-șanțul, cu cicăleala și cu bîrfirea? Ipoteza de la care pornim în cercetarea de față este că acest fenomen se datorează unei pervertiri a oralității în scopurile asociate în mod normal genitalității masculine. Stadiul oral reprezintă o primă formă de satisfacere, narcisică, a sexualității. Stadiul oral se asociază ingerării exteriorității, transformării în substanță proprie a alterității – în forme suave, prin suptul bebelușului, și în forme agresive, în faza sadică a acestui stadiu, prin mușcarea sînului. Stadiul oral se manifestă îndeobște, în mod firesc și primar, prin supt-mușcat-înghițit și de aceea valențele sale genitale ne pot rămîne ascunse.

Oralitatea însă poate fi și chiar este folosită ca expresie a funcției genitale de penetrație prin scuipare și prin vorbire. Nu întîmplător, multe dintre miturile cosmogonice amintesc expectorarea ca act cu valențe generative. Copiii băieți își manifestă sexualitatea genitală mai întîi în mod oral, prin scuiparea adversarului. La fel cum la alte animale superioare actul mimării penetrării adversarului de același sex joacă rolul transmiterii intenției de dominare a acestuia, scuiparea lui exprimă simbolic aceeași funcție, este o „încălecare“ a lui de la distanță. Oprobriul public se manifestă prin scuiparea celui dovedit ca agent al infamiei, este o violare simbolică a acestuia.

Dar ce se întîmplă cu vorbirea? Are și vorbirea acest rol de exprimare a intenției de penetrare? După cîte se pare, da. Ea este mai întîlnită la femei întrucît – dată fiind frustrarea provocată de absența penisului (invidia de penis) – ele încearcă să o compenseze printr-o penetrare auriculară a partenerului sexual, a soțului sau a iubitului. E o revanșă simbolică, o compensare a pasivității din timpul actului sexual. În vorbire, în vorbărie, femeia devine agent, devine activă, este ea acum cea care-l domină, verbal, pe cel care o domină sexual. De obicei, bărbatul știe instinctiv acest lucru și deseori vedem o stare deosebită, uimitoare, de pasivitate a cîte unui bărbat, de altfel foarte activ și masculin. El știe că e bine să o „lase“ să vorbească, să o „asculte“, să o lase să se descătușeze pentru a nu produce, altfel, o acumulare prea mare de frustrare care riscă apoi să răbufnească în accese isterice sau în acte de rebeliune. În familia tradițională, bărbatul vorbește puțin și ascultă mult. Cuvîntul lui are însă valoare de literă de lege, pe cînd rostirea femeii nu depășește valoarea unei simple trăncăneli sau vorbării.

În familia tradițională, copiii și femeile tind să vorbească mult și foarte mult tocmai dat fiind rolul lor sexual activ absent, respectiv extrem de redus. Desigur, femeile vorbesc mult și între ele – și se ceartă și mai des – întrucît fiecare așteaptă de la celălalt interlocutor să joace rolul de „ureche“ pasivă, penetrată de șuvoiul de emisii verbale. În cazurile fericite, fiecare va ști cum să alterneze rolul pasiv cu cel activ în acest act al comunicării, comunicare ce simbolizează, de fapt, dorința de penetrare.

E foarte interesant să întîlnim același comportament oral-genital în două regimuri politice diferite: în democrație și în dictatură. Dictatorul are o mare predispoziție către satisfacerea orală a intenției de penetrare. Discursurile -lungi, de ore în șir, decretele, declarațiile și proclamațiile trîmbițate peste tot, dorința de a fi citat și prezent în orice alt text, indiferent de cît este acesta de nepolitic (dorința de penetrare a oricărui alt text), glasul tunător, gesticulația pregnantă, amplificată (mișcările mîinii în sus și în jos, înainte și înapoi) sînt exprimări simbolice ale mișcărilor de penetrare sexuală. Desigur, locvacitatea dictatorilor poate fi însoțită de o mediocritate a performanțelor sexuale sau, dimpotrivă, de o hiperactivitate sexuală. Acest lucru nu este foarte important, întrucît în discuție este o pervertire a funcției orale în scopuri genitale. Dictatorul a descoperit că poate penetra (și) cu gura, cu verbul, cu logosul urechile și creierii supușilor săi și nu contenește să o facă, încît într-o dictatură asistăm la ceea ce se poate numi un viol exercitat de un singur om, de liderul suprem, asupra a milioane de oameni. Or, o asemenea performanță nu poate fi împlinită decît în acest mod acustic. Oricît de mare ar fi cheful libidinal al dictatorului, el nu poate acoperi sfere atît de vaste. Sexualitatea dezlănțuită, orgiastică este, în același timp, eterică, fără contact sexual. Orice altă vorbire care nu este encomiastică, orice vorbire care nu este pur elogioasă, orice vorbire care nu se mulțumește să fie reproductivă, să repete, elogios, cuvintele și numele dictatorului este grav sancționată. Supravegherea supușilor este drastică: nimeni nu are voie nu doar să spună nimic împotriva lui, dar nimic în afara cuvîntului lui. Cine îndrăznește să iasă de sub acest viol acustic riscă să sufere un viol real și total: carnea lui, trupul lui va fi penetrat de țepușe, clești, sule, bice și în cele din urmă de glonț sau de sabie. Conducătorul suprem are dreptul ultimei nopți: dreptul de a dezvirgina însăși viața supușilor săi, de a-i face să sîngereze pînă la moarte, pînă la desființare.

La polul opus, regimurile democratice se întemeiază pe recunoașterea aceleiași funcții falice a vorbirii. Oamenii politici știu că, dacă le dau voie să vorbească oamenilor din popor, aceștia își vor consuma energia activă în acest mod deviat și simbolic. O manifestație democratică are toate ingredientele unei „revoluții“, mai puțin acțiunea. Este o revoluție sonoră, fonică, o revoluție redusă la zgomot, este doar zvonul și zarva unei revoluții. După care lumea pleacă liniștită acasă. Nici acest zgomot nu este ușor suportabil și deseori oamenii politici cedează tentației de a înăbuși violent chiar aceste proteste „pașnice“. Fondul nostru ancestral, inconștientul nostru recunoaște instinctiv potențialul „penetrator“ al cuvîntului (in-juria – „a încălca dreptul cuiva“) și tinde să reacționeze agresiv. În democrațiile „consolidate“ însă, oamenii politici sînt destul de subtili ca să înțeleagă nu doar faptul că acest gen de proteste sînt inofensive, dar să le recunoască utilitatea în sensul reducerii tensiunii sociale. Ei acționează precum bărbatul tradițional și înțelept în fața femeii vorbărețe. O ascultă, o lasă să vorbească și merge mai departe pe drumul lui. Tace și face.

Cea mai evidentă manifestare a funcției genitale a vorbirii este, desigur, înjurătura. Înjurătura arată cu claritate că limbajul verbal poate fi folosit în scopul satisfacerii simbolice a unei sexualități active ca urmare a frustrării rezultate dintr o pierdere sau dintr-o situație de dominare. În înjurătură apar termenii activității sexuale masculine, chiar dacă înjurătura este folosită de femei. Acestea din urmă folosesc expresii vulgare în care-și arogă și exhibă o sexualitate masculină, un rol sexual activ, masculin. Nu există înjurături care să facă trimitere la rolul sexual pasiv al femeii, tocmai pentru că înjurătura este compensarea simbolică a acestuia sau a pasivității în general și în diferite contexte. Prin înjurătură ne luăm revanșa în mod simbolic, „încălecăm“ oral pe cel care ne-a încălecat la propriu, îl „posedăm“ metaforic pe cel care ne-a luat în posesie.

Revenind puțin la dictatori: oamenii puternici, cei mai puternici oameni ai lumii, cei care au pîinea și cuțitul, vorbesc la fel de mult ca aceia mai slabi? Nu putem ști dacă și ce adîncă frustrare au ei de compensat prin lungile și sonorele lor demonstrații verbale de forță… Ne mulțumim aici să sesizăm doar funcția falică a vorbirii. Ea poate fi exercitată deopotrivă ca o compensare a frustrării produse de un rol pasiv, dar poate fi și un alt canal de manifestare a potenței, a puterii, a forței active. Nu doar un om slab, ci și un om puternic poate apela la funcția falică a vorbirii, a limbajului. Fiecare din alte rațiuni și cu alte scopuri.

Horia Vicențiu Pătrașcu este doctor în filozofie al Universității „Al. I. Cuza“ din Iași și cadru didactic la Universitatea Politehnică din București. Cele mai recente cărți publicate: Pustiul binelui. Eseuri filozofice (Editura Eikon, 2017) și Idealul valah. Sondări în psihologia abisală a poporului român (Ideea Europeană, 2017).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.