Frumusețea ca salvare

Publicat în Dilema Veche nr. 848 din 9 - 15 iulie 2020
Frumusețea ca salvare jpeg

Critica a tot repetat în ultimii ani, încît ideea a ajuns deja un loc comun, că Radu Stanca și Ștefan Aug. Doinaș sînt un soi de poeți proto-postmoderni, întrucît devansează cu zeci bune de ani exerciţiul postmodern al reciclării formelor literare ale trecutului. În esenţă, argumentaţia este următoarea: baladele cerchiste sînt nişte pseudobalade, care păstrează convenţia formală, însă o întorc ostentativ pe dos. Ele sînt o joacă superioară cu forma literaturii, cu convenţia semnificantă, întocmai ca în postmodernism, o perpetuă alunecare de semnificanţi, cum spune celebra definiție a postmodernismului, convinsă că dincolo de semnificanți nu se află nimic – că imanența formelor reciclate e totul.

Ideea unui Radu Stanca proto-postmodern e inexactă, sub raport estetic – și nedreaptă, sub raport etic. Iată de ce.

Estetic vorbind, e drept că poezia lui Radu Stanca pare să verifice criteriile de existență ale postmodernismului enunțate de Guy Scarpetta: impuritatea şi heterogenitatea codurilor; reciclarea formelor artistice din trecutul cultural; acceptarea conştientă a simulării şi a artificiului.

Mai întîi, poezia lui e în mod evident impură, din punct de vedere liric. Resurecţia baladei e un manifest împotriva poeziei pure, un denunţ al secătuirii puriste a poeziei. Soluţia ar fi acceptarea impurităţilor, adică a epicului şi a dramaticului, în interiorul liricului: „după cum modalitatea lirică a limbajului nu se restrînge cu exclusivitate la domeniul poeziei lirice, ci se infiltrează şi în celelalte moduri poetice, tot astfel nu am vedea de ce epicului sau dramaticului i-ar fi interzisă comunicarea fecundă cu modul liric. «Baladescul» se constituie tocmai din această comunicare, din această prezenţă a dramaticului în interiorul poeziei lirice”.

Secundo, în ceea ce priveşte reciclarea, lucrurile apar la fel de clare. Pentru a relansa liricul, pentru a-i da „entuziasm în zborul spre înălţimi”, cerchistul Radu Stanca face apel la o formă poetică revolută: „Nu e cazul de a face o propunere, dar socotim că balada, de atîtea ori încercată, de atîtea ori dovedită, ar putea face cu cinste parte dintre uneltele acestui «spor poetic modern». Bineînţeles, balada concepută de astă dată ca un «mijloc» poetic şi considerată în sensul absolut contemporan al poeziei”. Reciclare, deci, a tradiţiei, a formelor lirice de atîtea ori încercate şi tot de atîtea ori dovedite ca bune conductoare de poezie.

Tertio, cît priveşte criteriul acceptării conştiente a simulării şi a artificiului, afectarea, simularea teatrală și mai ales artificiul dramatic – toate sînt la ele acasă în poezia lui Radu Stanca. Modalitatea dramatică a liricului nu are cum să fie mai ostensibilă decît aici. Detaliul artificios e esenţial; lipsit de machiaj şi de decor, personajul care rosteşte oricare dintre poemele lui Radu Stanca ar fi ridicol şi ineficient. Totul e regie; deseori, preparaţiile regizorale se dilată pînă la a deveni subiectul însuşi al poemului, care capătă aerul unor didascalii liricizate.

Ei bine, toate aceste trei seturi de argumente nu mai țin dacă privim poezia lui Radu Stanca în adîncimea ei. Mai întîi, în legătură cu principiul impurităţii şi al heterogenităţii codurilor, Stanca nu urmăreşte să facă mai permeabile graniţele între genuri doar de dragul destructurării convenţiei generice per se. El pleacă de la constatarea unei crize. Pentru el, e o evidenţă că această criză se datorează purismului; în consecinţă, implică necesitatea acceptării impurităţii genurilor pentru a ieşi din fundătură. Iar adevăratul scop e, pentru Radu Stanca, acela etic: „Intervenţia valorii etice sporeşte un conţinut estetic… Oricît de «pur» ar fi din punct de vedere liric poemul «Somnoroase păsărele», el nu se poate, desigur, ridica la nivelul de pe care priveşte în cosmos, ca o lume întreagă de înţelesuri şi valori, «Luceafărul», unde infiltraţia paralirică e deosebit de intensă, mai mult chiar, unde infiltraţia axiologică este aproape nelimitată”. Radu Stanca e, așadar, unul dintre puținii poeţi moderni care admite necesitatea eticului în poezie – şi încă într-o manieră aproape mistică. Mărturisește aceasta aproape disperat într-o scrisoare adresată lui Ion Negoiţescu în 27 septembrie 1950: „Trebuie să scriu, să scriu, să scriu! Aceasta e mîntuirea”. Ceea ce îl scoate irevocabil din rîndurile postmodernilor, pentru care arta e strictamente joc, surfing pe formele istoricizate ale frumosului, hedonism estetic – din care orice insinuare a eticului a fost eliminată.

Apoi, dacă vom examina celelalte două seturi de argumente privind reciclarea formelor, respectiv proliferarea simulării și artificiului, vom vedea că şi aici s-a insinuat punctul de vedere etic. Nu dintr-o calofilie strictă vrea Radu Stanca să reînvie balada; nu numai pentru a turna în artefacte vechi substanţa contemporaneităţii. „Resurecţia ei“, spune el despre baladă, „ar însemna nu un atac adus chiagului imponderabil al liricului, ci tocmai o nouă emancipare a esenţialului împotriva neantului, a substanţei împotriva haosului”. Aşadar, tot o funcţie axiologică are şi aici resurecţia formei. (Termenii „axiologie” şi „axiologic” revin obsedant în eseurile lui Radu Stanca, precum şi în corespondenţa dintre el şi Negoiţescu.) Ceea ce, din nou, îl elimină irevocabil dintre postmoderni.

E inexact, cum se vede, să-l considerăm pe Radu Stanca un proto-postmodern. Și, spuneam mai devreme, e chiar nedrept s-o facem. Fiindcă a crezut în poezie ca într-o formă de mîntuire literală – precum în scrisoarea citată către Negoițescu, scrisă în infernul anilor ʼ50. Pentru Stanca, excesul de frumusețe al poeziei însemna literalmente ieșirea din infernul politic (mai întîi legionar, apoi antonescian, apoi comunist); și, în sens mai larg și chiar mai important, ieșirea din infernul personal. El vedea încă în literatură forma ultimă de soteriologie, credea pînă în ultima celulă în vorba lui Mîșkin după care frumusețea va salva lumea. Era, cum se înțelege, la antipodul hedonismului strict estetic al omului postmodern, pentru care arta e entertainment, imanența e tot ce există, iar salvarea într-un dincolo (fie el doar cel al artei) e o iluzie.

E, așadar, pur și simplu nedrept să tratezi drept hedonism ceea ce a fost o mistică. E o cantitate enormă de frumusețe (muzicală, seducătoare, transgresivă) în poemele lui Radu Stanca, scrise din miezul unui infern personal și politic (cacofonic, hidos, ostil oricărei transgresiuni). O frumusețe în care poetul a crezut așa cum misticii credeau în zeul lor. Și care, prin evidența aproape fizică a frumuseții ei, i-a acordat misticului ei revelația aproape fizică a zeului – și l-a salvat.

Radu Vancu este scriitor, traducător și conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Ultima carte publicată: Psalmi, Casa de editură Max Blecher, 2019.

Foto: arhiva Ion Vartic

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.