Frica noastră cea de toate zilele

Publicat în Dilema Veche nr. 844 din 11 - 17 iunie 2020
Frica noastră cea de toate zilele jpeg

Era seară cînd am aflat că, de a doua zi, va intra în vigoare ordonanța militară. L-am sunat repede pe C., care locuiește la un etaj mai jos, și i-am spus, panicată, că ar fi bine să mergem să ne facem niște cumpărături. Era chiar voce mea, a unui om căruia, o lungă perioadă de timp, puțin îi păsase dacă avea sau nu ceva în frigider. C. nu a părut prea convins, dar cred că tonul meu panicat l-a făcut să se îmbrace și să pornim, în scurt timp, printr-o ploaie mocănească, spre supermarket. Ne-am întors cu multe conserve: pateuri, zacuscă, brînză, legume congelate, care aveau termene mari de valabilitate. Pentru noi, care ne-am petrecut copilăria în comunism, drumul acela a fost, în primă instanță, cea mai rațională dintre reacții. Memoria mea se activase pentru o situație de criză și încercase să facă față.

Izolarea a început, așadar, cu un mic depozit de provizii inutile, de care între timp am și scăpat, și cu o discuție cu C. despre cît de abrupt debutează distopiile, în cele mai calme și mai obișnuite momente din viețile unor personaje. Nu știu dacă mi-a fost frică, aș zice mai degrabă că am simțit un fel de neliniște și de curiozitate pentru ce urma să se întîmple.

Apoi, timpul a început să se așeze precum praful peste suprafețe. Părea că nimeni nu-l mai băga în seamă și alte vești deveniseră importante: spaime mici, mijlocii, mărunte. După cîteva zile, am visat că ajunsesem într-o gară și veneau la mine tot felul de oameni să mă salute. Erau și adulți, și copii, care se bucurau de sosirea mea. Unii mă strîngeau în brațe. Stăteam nemișcată, dar suferința creștea cu fiecare dintre îmbrățișările lor. Acela a fost momentul în care mi-am spus că psihoza poate să fie mai periculoasă decît orice virus.

N-am deschis deloc televizorul pentru că știam că, dacă COVID-ul e globalizat, ca noi toți, discursul panicii poate fi diferit de la un spațiu geografic la altul. N-am scris decît texte pentru revistă și am citit fragmentar. N-am gătit lucruri nemaivăzute, dar m-am disciplinat și am mîncat de trei ori pe zi, ceea ce mi-a prins bine și mi-a creat o rutină. Am devenit un mic strateg în a ști de ce am nevoie pentru o săptămînă sau două. Mi-a fost dor de niște străzi și am ieșit rar, pentru că declarațiile și cartierul complet pustiu mă indispuneau.

Pe toată durata izolării mi-am spus că viața, cu forța ei inimaginabilă, o să fie mai puternică decît orice frică de moarte. Și asta am încercat să le spun și prietenilor mai panicați decît mine. Au fost momente în care m-a amuzat „filozofia” eroică de Facebook, a statului acasă, ca și cînd apartamentele noastre ar fi devenit brusc niște cîmpuri de luptă. Sau niște altare ale descoperirilor de euri interioare și de revelații.

Din fericire, îmi plăcea și înainte să stau în interior și viața cuiva care scrie nu prea poate exista în afara acestor spații închise. Am plantat flori și am privit orașul de la etajul patru al clădirii în care locuiesc. Am spălat mult mai des pe jos, dar, cînd am dezinfectat niște lalele albe, am început să rîd de mine și viața parcă n-a mai mirosit atît de puternic a spirt și a clor.

Am vorbit des cu ai mei și am încercat să-i încurajez. Nu m-a lăsat sufletul să-i spun lui taică-miu să nu iasă deloc, deși se află printre cei din grupa de risc maxim. Mi s-ar fi părut o formă de egoism, din moment ce știam că plimbarea aceea de o jumătate de oră era foarte importantă și că era, oricum, suficient de speriat încît să își ia toate măsurile de precauție.

N-am crezut nici o clipă că natura umană va trece printr-o mutație și că se va schimba ceva în ADN-ul nostru. Nici vorbă. Unii au suferit, au falimentat, alții au prosperat și s-au bucurat. Și așa va fi și mai departe.

Ca întotdeauna, istoria mare a izolării e făcută din nenumărate povești mici, subiective și, la sfîrșit, va conta cine le va spune. Dacă te aflai în pragul unei separări și ți-ai petrecut această perioadă alături de omul de care voiai să te desparți, dacă îți vei aduce aminte, cu siguranță nu vei putea să faci abstracție de tensiunea sentimentală din cuplu. Dacă, din contra, ai construit în vremuri tulburi o relație, ca pe o barcă, bucățică cu bucățică, cuvînt cu cuvînt, zi după zi, va fi imposibil să nu îți înflorească pe față un zîmbet, cînd îți vei povesti experiența. Dacă ai lucrat în spital vei avea cu totul altă față a realității. Dacă ai rămas fără serviciu, fricile se vor prelungi și după ce vremurile s-au mai liniștit. Dacă ai pierdut pe cineva drag, suferința te face să schimbi cu totul registrul. Au existat victime directe și colaterale, dar despre cele din urmă doar familiile vor putea depune mărturie.

Mi-a rămas în minte cartea Svetlanei Aleksievici, Ultimii martori, și cît de diferite pot fi perspectivele unui eveniment major, în cazul de față fiind vorba despre al Doilea Război Mondial. Dacă te duci și strîngi bucățelele amintirile celor care i-au fost contemporani, cum a făcut scriitoarea din Belarus, pentru că nu doar cei care au luptat au povești, ci și cei care și-au trăit pur și simplu viața sub povara lui, s-ar putea să descoperi că fărîmele astea de existență, puse împreună, pot fi sfîșietoare. Așa cum aflăm din motto-ul cărții: „«În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945) au murit milioane de copii sovietici: ruși, bieloruși, ucraineni, evrei, tătari, letoni, țigani, kazahi, uzbeci, armeni, tadjici...» (Revista Drujba narodov, nr. 5/1985)” (Editura Litera, traducere  de Antoaneta Olteanu). Cei care au supraviețuit și-au petrecut copilăria în anii lui vorbesc despre suferințele și teroarea de care au avut parte. La fel și adolescenții care s-au îndrăgostit și au trecut împreună prin nenoricire.

Păstrînd proporțiile, ne-ar ajuta și acum, poate, dacă ne-am gîndi că există mulți ochi și suflete într-o criză și că efectele au chipuri pe care nu le putem vedea în oglindă. Și, de asemenea, o mare cantitate de absurd în gestionarea situației, pe care l-am simțit și o să-l mai simțim încă multă vreme de acum înainte.

Foto: Ana Maria Sandu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.