Gheorghe Andreşan a fost, pe rînd, şofer de autobuz, de TIR, taximetrist particular, şofer de autocar, de microbuz şi, acum, din nou, taximetrist. "Am început să lucrez încă de pe vremea lui Ceauşescu, mai întîi la o autobază din Bucureşti, unde făceam curse prin tot felul de sate din judeţele limitrofe. Mai ales înspre Giurgiu şi Teleorman am mers. Pe vremea aia, miliţienii erau mai cu frică şi, mai ales fiind pe autobuz, nu am avut probleme... Acum nici nu-ţi vine să crezi cît de inventivi au devenit ăştia de la circulaţie! Scornesc tot felul de acte pe care, chipurile, trebuie să le ai la tine sau se prefac că e ceva în neregulă cu licenţa, autorizaţia sau chiar cu verificarea RAR. Ba că n-are nu ştiu ce ştampilă, ba că ştampila e rotundă şi că trebuia să fie una pătrată sau invers, ba că semnătura şefului de tură nu e valabilă..." Şoferul ne povesteşte doar o mică parte din situaţiile în care "a căzut la pace" cu poliţia. Sau "s-a înţeles" cu agentul. Ori "l-a cinstit". "I-a dat de-o bere." "L-a uns ca să nu mai scîrţîie din gură." "L-a înfruptat!" "I-a plătit cotizaţia." "I-a dat dreptu’ lui!" În urma experienţelor sale personale, putem emite cîteva "reguli" de bază care ne învaţă cum să procedăm ca să ieşim cît mai ieftin din confruntarea cu oamenii în uniformă. Iată "regulile şoferului hîrşîit de meserie": l Dacă ai greşit, trebuie să fii cît mai umil. Să-ţi recunoşti greşeala. Să promiţi că nu mai faci! "Şi musai să inventezi o poveste înduioşătoare despre cei cinci copilaşi de acasă, despre mama bolnavă spre care te grăbeai sau, de ce nu, despre moartea unui prieten drag despre care tocmai ai aflat" - ne sfătuieşte Andreşan. l "Dacă te-au prins cu radarul şi aveai 75 în localitate, să nu începi să faci scandal că nu aveai viteză sau că aparatul lor e stricat! Nu reuşeşti decît să-i enervezi şi să-i determini să te ia la puricat. Şi nu există să nu-ţi mai găsească încă ceva, mai ales dacă ai o maşină mai veche de cîţiva ani... Cel mai bine este să încerci să fii înţelegător, să le spui că Ťasta e!, am cam exagerat cu viteza, cît e amenda? mamă! din ce o s-o plătesc eu acum?! cred că nu-i mai iau lu’ ăla micu’ geacă pentru la iarnă», bla-bla-bla... Vei vedea că ori îţi vor trece în procesul-verbal o viteză mai mică, să zicem 68-69 km/h, ori vor zice: ŤHai, nene, dă o sută, două aici şi pleacă!»" l Trebuie să fii un bun psiholog. Sînt unii care îţi spun ei de la obraz: "hai, nene, să ne înţelegem!". Dar pe alţii trebuie să îi rogi. După negociere, următoarea etapă constă în "plasarea" şpăgii. "Merge să ungi un poliţist şi dacă te-a prins beat la volan sau dacă ai făcut un accident fără victime. Şi la alea cu victime merge, dar costă mult de tot şi nu se bagă decît unii. Dar la chestiile astea, mai simple, se pretează aproape oricine!" - spune Andreşan. "Dacă eşti cu băutura în nas, fără 50 de dolari nu-ţi scapi carnetul. Dacă ai făcut praf o maşină pentru că nu ai cedat trecerea sau ai trecut pe roşu, dai vreo 200 de dolari că să iasă culpa comună în procesul-verbal" - mai adaugă el. l Cum se dă şpaga? Bancnota se face sul, ori se îndoaie de mai multe ori, ori se introduce sub cartea de identitate, ori între ea şi permis. "Chestia este să nu se vadă. Apoi ori dai noroc cu poliţistul, aşa, ca-n filme, ori îi dai actele." l Există însă şi cazuri mai "speciale". "Sînt unii care opresc maşinile de marfă sau pe ăştia care distribuie produse doar ca să facă rost de o ciungă pentru copii sau de un detergent pentru nevastă. Dacă nu ai actele în regulă, gaborul îşi face, fără ruşine, aprovizionarea pe un an de zile. Am prieteni care au descărcat jumătate din furgonetă în curtea poliţistului, pentru că nu aveau facturi şi îi ameninţa ăla cu puşcăria" - povesteşte şoferul. l Ce ne facem însă, dacă poliţistul este pus pe luat şpagă şi caută motive de amendă? "Atunci este cel mai nasol pentru că nu ştii cum să procedezi. Unii sînt foarte băţoşi, se ceartă cu gaborul şi cîteodată scapă. Dar altădată, dacă îl enervezi pe agent, în loc să i se facă frică, îţi dă o amendă de nu te vezi..." - explică şoferul "cu vechime". Din "regulile" de mai sus, putem deduce o "lege" a negocierii: trebuie să negociezi şpaga la sînge! Pentru a înţelege şi mai bine sistemul, vom analiza două exemple (furnizate de şoferul Marius G., din Bucureşti): a) şoferul Costel are o Dacie amărîtă de prin ’85, care aproape că se dezmembrează pe şosea, în drum spre casa de la ţară unde merge la culesul viei. Circulă cu viteză regulamentară, pentru că maşina nu poate da mai mult. b) şoferul Geo conduce un 4x4 şi se deplasează cu 220/h spre vila sa de la Snagov. În ambele exemple, cel puţin un echipaj de poliţie îi va opri pe cei doi şoferi. În exemplul a, poliţia îi va găsi nenumărate hibe maşinii lui Costel, iar amenda se va ridica la o sumă considerabilă. Acesta se va plînge că-i om sărac şi că merge să-şi culeagă amărîta de vie, pentru a obţine un amărît de vin, pe care-l va vinde cu cincizeci de mii kilu’, colegilor de serviciu, bugetari. După ce-i vor asculta povestea, poliţiştii se vor înduioşa şi vor băga în buzunar două, trei sute de mii, eventual smulgîndu-i lui Costel promisiunea că, peste ceva timp, se vor alege şi cu o damigeană de vin, tot pe DN1, pe la Ciolpani. În exemplul b, Geo nu va sta la discuţii şi nu va da nici un fel de explicaţii. Va marca repede o bancnotă mare pentru că se grăbeşte. Riscul lui Geo este însă ca poliţiştii să fie nemulţumiţi de atitudinea sa dispreţuitoare şi invidioşi din cauză de "4x4", aşa că se simt încurajaţi să pluseze. Aşadar, mărimea şpăgii poate fi stabilită de situaţia ta materială sau de marca maşinii. Totuşi, în cele mai multe cazuri, timpul pierdut la negociere va fi acelaşi. Pe baza observării fenomenelor ce apar frecvent pe şoselele patriei noastre, precum şi pe baza unor experienţe trăite pe propria piele, se poate stabili că interacţiunea dintre şoferi şi forţele de ordine "de la circulaţie" este rezultatul variaţiei valorii numerice a vitezei legale şi determină, de cele mai multe ori, schimbarea direcţiei de mişcare a propriului tău autovehicol, care deviază spre dreapta, respectiv la marginea drumului. Vă propunem următorul experiment: Autorul: Vitezomanu’ Gică; Locul experimentului: Şoseaua Bucureşti-Urziceni; Şpaga: 500.000 lei. Pe şoseaua Bucureşti-Urziceni, Gică îşi experimenta cunoştinţele de şoferie, circulînd într-o localitate cu 137 km/h. La o curbă, radarele poliţiei stăteau la datorie, ascunse în nişte boscheţi. Şoferul Gică a fost tras pe dreapta, în pofida faptului că era "dotat" cu detector de radar. "S-au şmecherit şi şi-au pus un buton separat prin care te înregistrează instantaneu, fără a mai da vreo şansă detectorului să-şi facă banii. Asta am aflat mai tîrziu, după ce Ťam cotizat». Erau foarte mîndri de invenţia lor" - declară ulterior Gică. Politiştii n-au avut timp "să-l agaţe" pe şofer, aşa că s-au lansat într-o urmărire, cu girofare. Gică a continuat experimentul: deşi i-a văzut din timp, "i-a plimbat" pînă în satul următor unde, în sfîrşit, a încetinit viteza. Apoi, a început scandalul. "...cum îmi permit să circul cu viteza aia în localitate, de ce n-am oprit la semnalele agentului de circulaţie şi au mai găsit ei că aveam şi parbrizul spart. I-am lăsat să-şi spună poezia în care îţi explicau ce ai făcut şi ce amenzi poţi încasa pentru asta, bla, bla, bla... Au fost chiar amabili, dîndu-mi voie să aleg dintre două amenzi..." Rezultatul experimentului: La un moment dat, unul dintre politişti, care nu intervenise pînă atunci în discuţie, l-a tras pe şofer de-o parte şi i-a spus senin să "cotizeze" un milion. Gică s-a prefăcut uimit, s-a dus pînă la maşină şi s-a întors cu cinci sute de mii. Poliţistul i-a luat fără să mai zică nimic, fără nici o jenă; a strîmbat puţin din nas şi i-a făcut semn colegului să-i înapoieze şoferului actele.(fragmente din Manualul de Şpagă. "Mărturiile" aparţin participanţilor benevoli la campania "Nu da şpagă!")