„Filmul chestionează ideile preconcepute despre intimitate“ – interviu cu regizoarea Adina PINTILIE

Publicat în Dilema Veche nr. 744 din 24-30 mai 2018
„Filmul chestionează ideile preconcepute despre intimitate“ – interviu cu regizoarea Adina PINTILIE jpeg

La ediția din acest an a Festivalului de Film de la Berlin, Adina Pintilie a cîștigat cu Nu mă atinge-mă Ursul de Aur și premiul pentru debut. Filmul ei va fi proiectat în premieră în România la Cluj, unde se află în competiția Festivalului Internațional de Film Transilvania. „Intimitate“ e cuvîntul care apare cel mai des în Nu mă atinge mă. Neputința protagonistei de a se apropia cu adevărat de cineva funcționează ca o metaforă extremă. Imperfecțiunea – dizabilitatea, în cazul celorlalte personaje – devin o pledoarie pentru acceptare. Iar filmul – o invitație la dialog. Cu noi înșine și apoi cu celălalt. 

Cu ce gînd ați plecat la drum în cazul acestui film?

Nu mă atinge-mă este, și a fost de la bun început, o cercetare personală despre intimitate. Cum spun la un moment dat chiar în film, cînd aveam 20 de ani, credeam că știu tot despre ce înseamnă intimitate, cum funcționează relațiile, despre erotism, frumusețe, corp etc. După douăzeci de ani de contact cu viața reală, toate ideile care-mi păreau atunci atît de clare și-au pierdut treptat contururile, au început să fie puse sub semnul întrebării de experiențele trăite, s-au relativizat în timp. Am realizat că, de fapt, nu știu nimic. Filmul a început ca un proces autoreflexiv, ghidat de curiozitatea mea de a descoperi cum trăiesc oamenii experiența asta adesea atît de dificilă și plină de contradicții a intimității.

Există granițe între lumea pe care o observi și cea pe care alegi s-o reconstitui?

Sîntem foarte rezistenți la etichete precum „documentar“, „ficțiune“, „experimental“. Nu mă atinge-mă nu se încadrează în nici una dintre aceste categorii, este un „animal ciudat“, cum spune Tómas Lemarquis (unul dintre protagoniști), un hibrid, la granița fluidă dintre realitate și ficțiune. Înainte de orice, este un film-research, un film-dialog, care invită spectatorul să pună sub semnul întrebării propriile idei preconcepute despre intimitate.

Filmul s-a născut dintr-un proces îndelungat de cercetare, în care am lucrat atît cu actori profesioniști, cît și neprofesioniști. Am avut șansa să întîlnesc niște oameni cu totul speciali, care și-au asumat riscul de a porni împreună cu mine într-o călătorie emoțională de multe ori extrem de dificilă și inconfortabilă, care au avut marele curaj să împărtășească cu noi, cu camera, zone din cele mai vulnerabile ale vieții lor intime. Am lucrat cu un mix de povești personale ale lor și elemente ficționale: întîlniri între personajele reale și personaje cvasi-ficționale, constelații familiale, jurnale filmate pe care le-au ținut de-a lungul timpului, exerciții filmate pe anumite teme legate de intimitate, reconstituiri ale unor vise și amintiri etc. Am creat împreună un fel de „laborator“, în care ficțiunea a funcționat adesea ca un spațiu sigur, o structură protectoare care ne-a permis să explorăm în siguranță adevăruri intime profunde, cu o autenticitate la care nu am fi avut altfel acces, prin abordările clasice specifice documentarului sau ficțiunii.

t adina pintilie ionut dobre jpg jpeg

Emoția e bine controlată, filmul are o caligrafie frisonantă. În același timp, greutatea acestei călătorii seamănă cu o seară în care ai băut whisky. Mintea îți rămîne clară, dar îl simți în picioare, cînd te ridici. Și îți e greu să vorbești despre film, de parcă ar fi o impudoare. Cît de mult v a vulnerabilizat povestea?

Am întîlnit, în călătoria asta, foarte mulți oameni care m-au făcut să pun sub semnul întrebării, în primul rînd, propriile mele idei preconcepute. A fost, cum spuneam, un film-research, care a funcționat într-un fel așa cum se întîmplă în psihoterapie, adică în interacțiunea cu Celălalt „reînveți“ să relaționezi, îți reajustezi perspectiva asupra realității, devii conștient de pattern-uri disfuncționale de gîndire și comportament, descoperi lucruri noi despre tine, despre ceilalți, despre modurile în care poți să relaționezi, despre granițele personale pe care le negociem în fiecare zi.

Mi-am dat seama că felul în care percep intimitatea, la un nivel profund și, de cele mai multe ori, irațional, este condiționat de felul în care am fost crescută, de familie, de relațiile cu cei din jur. Sînt foarte multe condiționări de care am început să devin conștientă foarte tîrziu și care îmi influențează, fără să știu, comportamentul, relațiile personale. Cred că și de asta filmul este atît de inconfortabil pentru anumiți spectatori, pentru că te scoate din zona aceea de confort în care crezi că ești sigur de lucruri, că ai certitudini, prin perspective noi și surprinzătoare, care destabilizează. Nu mă atinge-mă cred că e mai degrabă o oglindă în care spectatorul se poate privi și poate să vadă niște posibilități ale lui însuși, la care poate nu s-a gîndit pînă acum sau pe care îi e frică să le accepte.

Mi s-au schimbat, de pildă, ideile despre relația dintre dizabilitate și sexualitate, despre sex work, despre frumusețe și corporalitate. Există foarte multe tipuri de corpuri diferite de norma clasică de frumusețe. Pentru mine, Chris-tian, protagonistul cu atrofie musculară spinală, este un om absolut superb și un corp frumos, dar total diferit de normă. Pentru că e un film despre intimitate este, implicit, și un film despre corp, despre experiența ta subiectivă a propriului corp și despre felul în care percepi corpul celorlalți. Christian e unul dintre oamenii cu cea mai armonioasă relație cu propriul corp pe care îi cunosc, chiar dacă mare parte din corpul lui este complet imobilizată. Iar relația lui cu partenera sa Grit, viziunea lor despre intimitate, modul în care relaționează la nivel emoțional, spiritual, în care își explorează sexualitatea, talentul artistic, discursul lor activist progresiv despre dizabilitate și sexualitate au fost o permanentă bucurie și inspirație pentru noi toți. Iar relația care s-a dezvoltat pe parcursul filmului între Christian și Tomas a fost profund autentică și a avut un impact transformator major asupra acestuia din urmă.

De-a lungul procesului ne-am dat seama că există un „fir roșu“ emoțional care conectează la un nivel profund toate istoriile explorate, că filmul vorbește de fapt despre procesul de căutare a libertății interioare. Fiecare dintre personaje se confruntă cu o acută contradicție între nevoia de intimitate și frica de aceasta, și trece printr-un proces transformativ, în care luptă cu propriile condiționări, cu propriile blocaje și mecanisme de autoapărare adesea inconștiente care îi împiedică să relaționeze, cu un conflict permanent între atașament și autonomie, între a oferi și a primi, între imaginea pe care și-au construit-o despre dragoste și realitatea ei. A iubi o altă ființă umană fără a ne pierde pe noi înșine – o dilemă esențială a intimității – se află în centrul explorărilor mele. Așa cum copilul începe să învețe să umble și să devină o ființă umană separată, care pornește în aventura vieții, tot așa personajele din Nu mă atinge-mă încep să se îndepărteze pas cu pas de trecut, trecînd printr-un proces dificil și, în același timp, eliberator, de „tăiere a cordonului ombilical“, pentru a deveni liberi și a putea, în sfîrșit, să-l întîlnească și, posibil, să-l iubească pe Celălalt așa cum e el în realitate, nu imaginea distorsionată pe care și-au construit-o despre el.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto sus: Irina Munteanu. Foto Adina Pintilie: Ionuţ Dobre

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.