Evoluţie dubioasă

Christian MITITELU
Publicat în Dilema Veche nr. 291 din 11 Sep 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu putem vorbi de evoluţia postdecembristă a presei, fără a aminti de unde a pornit. Adică de la zero. Căci spre deosebire de alte profesii, jurnalism sub comunism n-am avut. Am avut propagandă. Presa a fost un instrument de dezinformare, izolare şi abrutizare. Asta nu se făcea cu oricine. Jurnalistica marxistă se învăţa cu viză de la partid la "academia Ştefan Gheorghiu", la "filozofie şi istorie" sau alte facultăţi cu profil umanist şi acces privilegiat. După decembrie ’89 s-a întîmplat cam ce s-a văzut şi în alte domenii. Cei care au slujit regimul s-au autoproclamat profesionişti. Mai toţi au înfierat dictatorul cu acceaşi fervoare cu care îl lăudau, s-au declarat anticomunişti şi democraţi. O parte dintre ei au pus umărul la construirea democraţiei originale marca FSN. Mijloacele pe care le-au folosit sînt utile şi astăzi. Cei care puteau constitui o alternativă la pseudoelita ceauşistă au fost trecuţi sub tăcere; sau au fost defăimaţi prin zvonuri şi minciuni. Ar merita recitit ce s-a scris în primii ani în Adevărul, Azi, Dimineaţa ş.a.m.d. despre Corneliu Coposu sau Emil Constantinescu sau despre regele Mihai. Sau cum li se refuza accesul la radioul şi televiziunea de stat, devenite "publice" (TVR şi-a spus o vreme chiar "liberă"). Dacă n-ar fi existat BBC şi "Europa liberă" în acei ani, vocile lor nu s-ar fi auzit. Privatizarea cooperatistă a marilor ziare nu a dus decît la o echilibrare parţială a peisajului. La fel, apariţia unor canale de TV private. Dar chiar şi aşa, în anii cînd mulţi nutreau speranţe într-o schimbare, presa a cunoscut o efervescenţă mai greu de regăsit azi. Din păcate, s-a amînat sistematic profesionalizarea. La TVR s-a încercat o reformă care s-a lovit de rezistenţa celor vechi şi de legislaţia muncii. Tentativa de a prelua modele occidentale s-a poticnit şi din lipsă de cadre competente. În general, s-a copiat din afară tot ce era facil, nu modul de alcătuire şi prezentare a ştirilor, reportajele, documentarele etc. Iar timpul românului nu valorează cît cel al francezului sau englezului, drept care ceea ce urmăreşte pe ecran " începînd cu interminabilele talk-show-uri " este mai lăbărţat şi diluat. Cu atîtea posturi de Radio şi TV sau ziare, mulţi tineri s-au îndreptat spre jurnalism, fără o autoexaminare. Diploma de jurnalist nu te ajută, dacă, prin structura ta, nu vrei să înţelegi lumea care te înconjoară şi nu eşti interesat de treburile cetăţii. Iar dacă eşti totuşi decis să te implici, dar nu ai puterea de a relata cu detaşare ceea ce constaţi, e improbabil să devii un reporter bun. Reporterul este infanteristul jurnalismului. Fără el nu pot exista generali. Într-o ţară în care concurenţa e mare, cum ar fi Marea Britanie, parcursul normal este te angajezi întîi ca reporter de teren la o fiţuică locală. Dacă eşti bun, te remarcă un ziar central. Acolo, dacă te interesează politica, vei deveni reporter parlamentar. Căci dacă nu înţelegi cum funcţionează partidele şi parlamentul şi care este pulsul opiniei publice, nu poţi aspira să devii moderator. Iar dacă ajungi moderator, nu trebuie să uiţi că pui întrebări în numele publicului; nu o faci pentru a te autopromova. Cîţi moderatori de la noi au trecut prin asemenea ucenicie? Care sînt comentatorii care nu operează cu certitudini menite să te ungă la inimă, şi nu să te facă să gîndeşti? Ne deosebim de modelul occidental şi în felul în care funcţionează editorul (sau redactorul-şef). Puţini par a fi cei care îşi exercită atribuţiile. Adică să îndrume ziaristul şi, la nevoie, să modifice sau să scurteze articolul sau reportajul ori să-l respingă, dacă există temei. La noi, asemenea intervenţie este considerată automat o formă de cenzură, o atingere adusă libertăţii cuvîntului. Avem apoi problema "mogulilor". Moguli există pretutindeni, iar unii, pe lîngă profit, urmăresc şi alte interese. Berlusconi, proprietarul unui imperiu multi-mediatic (lucru tolerat şi de legea noastră), se foloseşte de el pentru a-şi consolida puterea şi a contracara acuzaţiile de malversaţiuni financiare sau matrimoniale. Rupert Murdoch controlează televiziuni şi ziare (între care The Times) în mai multe ţări. Nu are ambiţii politice, dar are convingeri ferme. În numele lor a sprijinit premieri şi preşedinţi. Iar ziarele sale duc o campanie împotriva integrării europene. Totul însă cu argumente. Mogulii noştri nu acţionează în numele unor convingeri. Profitînd de slăbiciunea ofertei publice, îşi folosesc ziarele şi televiziunile pentru a-i ataca pe cei care ar putea sta în calea unor interese comerciale. O fac strident, în detrimentul jurnalismului. Legal, nu le poţi cere echilibru sau fair-play în ziarele lor. Cînd vorbim însă de audiovizual, ar fi normal să poţi pretinde mai multă obiectivitate şi imparţialitate. În definitiv, patronii televiziunilor exploatează un bun public, o porţiune din eter care le-a fost concesionată. Cînd s-a gîndit această concesionare, nu s-a stabilit destul de limpede care le sînt obligaţiile. Se spune că jurnaliştii ar fi nevoiţi să facă jocul mogulilor. Unii se plîng, dar nu cei cu poziţii de conducere în trusturile respective. Din păcate, prea mulţi provin din presa anilor ’80. Mogulii se simt mai bine cu ei, fiindcă îi ştiu disponibili la compromis. Cert este că spre a combate presiunile şi autocenzura, ar trebui întărită coloana vertebrală la toate nivelurile presei. Cum se va descurca presa în noul climat economic şi politic? Asistăm la o polarizare dusă pînă la isterie de către adversarii şi suporterii din presă ai lui Traian Băsescu. E de sperat că lucrurile se vor calma după prezidenţiale. Criza economică va accentua însă tendinţa de a consuma mai puţin: inclusiv presă, mai ales dacă oferă acelaşi bîlci repetitiv centrat pe senzaţional şi ignoră în continuare chestiunile care ustură. S-a creat un cerc vicios: presa coboară ştacheta pentru a vinde. Cu cît face asta mai mult, cu atît pare să crească apetitul consumatorului pentru tabloidizare. Dar cercul se va rupe într-o zi. Inevitabil, cei afectaţi de criză vor deveni mai interesaţi de resorturile ei. Poate că ziarele nu vor mai deplînge nivelul dobînzilor, fără a stabili legătura cu inflaţia, cea mai mare din UE. Sau nu vor mai compara salariul românului cu cel al neamţului, fără a compara şi productivitatea. Poate nu vor contabiliza doar kilometri de autostradă, ci şi gospodăriile care mai au closet în curte. Sau vor descoperi o legătură între apatia satelor şi problema proprietăţii. Şi poate nu vor mai striga fără să se informeze "ca la noi, la nimeni". Ar fi nedrept pentru tinerii reporteri, ziarişti de investigaţie şi editorialişti să spunem că presa nu a progresat în ultimii 20 de ani. Evoluţia nu a fost însă liniară, iar diluarea informaţiei şi tabloidizarea se accentuează. Personal, nu mi se pare un semn bun nici faptul că, la 20 de ani de la despărţirea de Ceauşescu, dintr-atîtea publicaţii subvenţionate, s-au tăiat tocmai banii alocaţi revistei Memoria, cea care consemna prin mărturiile celor loviţi ce s-a întîmplat în timpul comunismului.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.