La trei ani de la căderea Guvernului Ungureanu, premierul Victor Ponta a vrut să puncteze electoral momentul, reamintind românilor acea perioadă grea din viaţa lor, cînd li s-au tăiat salariile şi pensiile. Cel mai probabil, şi după cinci ani, şi după şapte ani, Ponta ar proceda la fel, ar încerca să reactiveze memoria recentă a alegătorilor, dintr-un calcul foarte simplu. Toate studiile sociologice făcute în Occident arată că memoria electoratului este scurtă, mintea cetăţeanului fiind mai degrabă setată să arunce la coşul de gunoi momentele şi conţinutul politicianist decît să le înregistreze. Cu o singură excepţie: votanţii nu uită acele măsuri care le-au afectat într-un mod fundamental viaţa, iar reducerea salariilor cu 25% se încadrează perfect în această categorie. Ca principiu, electoratul uită părţile bune, dacă există, ale unei guvernări sau ale unui politician, considerînd că acestea i se cuvin, dar va ţine însă minte pentru mult timp traumele colective. Deşi ar putea părea exagerată comparaţia, pentru unii alegători, în marea lor majoritate oameni cu venituri minime spre medii şi cu o familie de întreţinut, reducerea salariilor chiar a reprezentat o traumă. 
 
A cere votul cuiva prin evocarea unui moment dureros provocat de adversarul politic devine, astfel, cel mai facil mod de a cîştiga competiţia electorală. Nu mai are nici o relevanţă că guvernarea actuală are performanţă zero, cîtă vreme doliul politic este umflat artificial şi menţinut în mintea electoratului, voturile şi simpatia vor curge ca la cîştigarea marelui jackpot
 
Deşi nu ne place să recunoaştem, comportamentul şi opţiunile politice ale electoratului se construiesc în principal după criterii subiectiv-afective şi foarte puţin în funcţie de pilonii logicii sau după un calcul pragmatic. Memoria afectivă, simpatiile şi antipatiile faţă de un candidat sînt cele care triază informaţia care ne face să luăm o decizie la vot. În rest, programele electorale, sutele de kilometri promişi pe hîrtie, reformele stagnate, incompetenţa unor lideri, scandalurile politice? Totul e uitare. În relaţia cu politicul, electoratul iartă şi uită multe. E ca-n dragoste. 
 
Dacă ar fi să alegem două momente fixe pe axa cărora se mişcă memoria colectivă a electoratului nostru, acestea ar putea fi, la o extremă, „gogonata, mîine-i gata“ a lui Oprescu referitoare la autostrada suspendată, iar la cealaltă – anunţul dur al Guvernului Boc privind tăierea salariilor. 
 
Deşi a fost o minciună sfruntată, un proiect utopic – bombastic, menit să stîrnească mai degrabă rîsul decît indignarea –, electoratul bucureştean n-a taxat la vot fantasmagoria primarului Sorin Oprescu, atunci cînd acesta le-a cerut bucureştenilor un al doilea mandat. Au uitat-o? Posibil că nu, însă minciuna respectivă a fost percepută drept un element ce-i compune charisma de politician, iar Oprescu joacă perfect rolul băiatului simpatic din cartier, pe care nu poţi să-l iei prea în serios, dar nici să te superi. Simpatia pentru personaj a fost cea care a triat informaţiile: cele rele să se ducă, cele bune să rămînă. Bucureştenii nu i-au uitat minciuna, dar l-au iertat. Şi i-au dat votul. 
 
Nu numai că electoratul uită zgomotul, bîrfele şi incompetenţa politică, dar sociologii susţin că au întîlnit alegători care, la cîteva luni după scrutin, uitaseră pînă şi numele candidatului pe care puseseră ştampila. Cîţi dintre români ştiu numele senatorului sau deputatului care îi reprezintă în Parlament? Foarte puţini. Ăsta-i şi motivul pentru care politicienii reuşesc „să se reinventeze“ – cît de cunoscută ne este expresia. Cadrul predefinit al momentului în care îşi poate resemnifica faptele, configurarea politică la momentul X, prezentul în desfăşurare sînt mult mai importante pentru un politician decît istoricul său recent. Din istoric se reţine notorietatea. Atît. 
 
Altfel, cu cît ne îndepărtăm mai mult de prezent şi vrem să analizăm memoria colectivă, cu atît elementul nostalgic este cel care va influenţa grila noastră de interpretare. Dovada? Nostalgia după comunism, care a reieşit în toate sondajele de opinie postdecembriste. Şi după 25 de ani de la Revoluţie, în ciuda ororilor, abuzurilor şi a sărăciei dezumanizante, comunismul a fost perceput de majoritatea populaţiei mai degrabă ca o idee bună, indiferent dacă bine sau prost aplicată, potrivit celor patru sondaje de opinie, publicate pe site-ul Institutului de Investigare şi Cercetare a Crimelor Comunismului şi Exilului Românesc (IICCMER). 
 
Această viziune pozitivă s-a regăsit atît în evaluarea în sine a intervalului istoric, cît mai ales comparativ cu perioada prezentă. Nicolae Ceauşescu este socotit a fi avut un impact mai degrabă pozitiv decît negativ. 
 
Cu ajutorul filtrelor care triază şi reţin numai imaginile plăcute, trecutul devine bun, în evocările românilor, prin comparaţie cu un prezent care ne crispează, ne complexează social şi nu ne satisface. În contextul acesta, rememorarea trecutului la români apare ca o stare, ca un sentiment pe care industria cinematografică l-a intuit perfect şi l-a exploatat pe măsură. 
 
Toţi românii uită în funcţie de modul în care sînt afectaţi personal de o decizie sau de modul în care sînt interesaţi de fenomenul politic. Unii uită greu tăierile salariilor sau ale pensiilor speciale, alţii vor ţine minte mult timp „lovitura de stat“ din vara anului 2012, atunci cînd preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat de către opoziţie într-o singură zi, punînd în pericol fundamentele statului de drept. Pentru un anumit segment al electoratului, inconştienţa opoziţiei a fost un gest politic de neuitat. 
 
Timpul, însă, le rezolvă pe toate. Reacţia de respingere faţă de PNL-ul de atunci s-a diminuat în cei trei ani scurşi. Uitare? Întrucîtva da, framing-ul este altul, grila de interpretare a faptelor politice este nouă. Vechiul PNL, cel care îl suspendase pe Traian Băsescu, este compus acum şi din vechiul PDL, cel care tăiase salariile bugetarilor. Un mic rebranding politic, prin fuzionarea celor două partide, a făcut ca ambele segmente ale electoratului să-şi reconsidere comportamentul, opţiunile şi deschiderea politică. 
 
Altminteri, uitarea unor momente politice înseamnă igienă şi sănătate curată pentru confortul psihic al cetăţeanului. Să ne mai aducem aminte că, în urma alegerilor parlamentare, în anul 2012, partidul lui Dan Diaconescu, din cauza notorietăţii lui, a primit 68 de scaune în Parlament? Să ne mai amintim că vedeta OTV a cerut voturi promiţînd unei părţi a electoratului amnistie totală şi 20.000 de euro celor care se înscriu în partidul său? Mai bine nu. Masochismul electoral cu siguranţă nu face parte din această temă.
 
Sidonia Bogdan este reporter la ziarul România liberă.