Ecologie = Românie = Florărie
Am petrecut mai mulţi ani în Elveţia, ocupat cu studii şi meserii diverse. În această minunată ţară închisă între Munţii Alpi şi lacuri, am putut vedea ce înseamnă cu adevărat ecologia şi cum se practică ea. La sînge. Să începem cu lacurile, că tot veni vorba de ele. Lacul Leman, unul dintre cele mai mari lacuri glaciare din Europa, este din ce în ce mai curat. Calitatea apei e excepţională, rezultatul măsurilor drastice întreprinse în anii â80 referitoare la utilizarea pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice azotate. În plin centrul oraşului Geneva se pot vedea prin cristalul apei păstrăvi ce înoată liniştiţi şi nederanjaţi de nimeni. Incomodaţi cel mult de privirile cîtorva ţigani din România ce-i privesc cu jind, săraci şi cerşetori, mîncîndu-i din ochi în aşteptarea supei populare servită la una din cantinele de pe chei. În Elveţia sticla se recuperează în proporţie de 80-83%, hîrtia şi cartonul în proporţie de 60-65%, pet-urile de plastic la fel. E vorba de cifre mari, poate cele mai mari din Europa, egalate doar de ţările nordice şi Germania federală. Cum s-a ajuns la acest fapt? În primul rînd, printr-o educaţie susţinută din partea autorităţilor, o adevărată ofensivă ecologică, desfăşurată pe toate canalele mass-media. Îmi amintesc foarte bine un spot TV de o mare simplitate, dar cu mare impact, spot dedicat recuperării sticlelor din plastic. Un dinozaur mare ce ţinea de mînă un dinozaur mic calcă pe o sticlă de plastic, pentru a evacua aerul din interior, apoi înşurubează cu grijă capacul la loc. În felul acesta, sticla ocupă mai puţin volum în bacurile de recuperare. Recuperarea sticlelor de plastic costă mult. Economic, nu e o activitate profitabilă. Statul federal elveţian, prin comune şi cantoane, subvenţionează puternic această activitate. Sînt puşi la plată în schimb şi marii producători de apă minerală şi răcoritoare. Bere "la pet" în Elveţia? Nici vorbă, această formă de îmbuteliere e interzisă de autorităţi. În Occident, firmelor mamă nici prin gînd nu le-ar trece să ambaleze bere în plastic. În România tuturor posibilităţilor, directorii superplătiţi, bine îmbrăcaţi şi şcoliţi prin MBA-uri, îşi lasă convingerile ecologie parcate pe gazonul casei lor din Olanda, Germania sau aiurea. Ştiu că îmbuteliind bere în sticlă de plastic într-o ţară unde nu se recuperează nimic comit o crimă ecologică. Dar continuă să facă acest lucru, cu deplină ipocrizie: aici nu sînt nici taxaţi pentru acest lucru, iar cifra de vînzări trebuie să crească neîncetat. Plus ceva publicitate ce se vrea isteaţă, plină de mitocănie şi bărbaţi asudaţi, avînd o burtă la fel de rotundă ca sticla de 2 litri de bere. Să vă povestesc ceva greu de crezut aici pe malurile Dîmboviţei celei dulci, dar pline de gunoaie: în Elveţia, sacul de gunoi menajer de 35 de litri se plăteşte. Între 1,80 şi 3 franci elveţieni bucata, în funcţie de canton sau comună. După ce cetăţeanul a triat la sînge resturile de carton, metal şi vegetale (acestea sînt stocate separat în containere ermetice, pentru a se composta), aplică pe sacul de gunoi o etichetă mare, galbenă, cumpărată de la Primărie, ce arată că şi-a triat gunoiul, făcîndu-şi datoria ecologică. Sistemul ce datează nu de azi de ieri chiar funcţionează. Cei care încearcă să-l fenteze sînt, după cum puteţi bănui, o parte din băieţii veseli şi "isteţi" din Balcani şi Africa. Numai că elveţienii sînt o naţiune metodică, răbdătoare şi lentă şi plasează detectivi particulari pentru a-i surprinde pe cei ce nu se conformează. Atunci cînd nu caută de-a dreptul în sacii de gunoi abandonaţi fără etichetă, în căutarea de indicii compromiţătoare. În cele din urmă, sînt identificaţi; imposibil să nu găseşti o factură telefonică, un nume, ceva prin gunoi... În peisajul urban al oraşelor helvete, staţiile de recuperare, formate din containere frumos aranjate, acoperite şi atent întreţinute de servicii specializate de igienă au devenit o prezenţă obişnuită. Poate cea mai bună întruchipare a "normalităţii" occidentale la care visăm. Baterii separate pentru sticlă, plastic, hîrtie şi carton, ulei vegetal, ulei mineral, baterii, cutii de conserve şi aluminiu. Cele mai avansate au în dotare şi un fel de "presă" manuală pentru compactarea cutiilor de conserve, astfel încît acestea să ocupe cît mai puţin spaţiu. Să nu uit cutia pentru îmbrăcămintea uzată, în care pot fi văzuţi adesea scormonind fie compatrioţii noştri cei mai săraci, fie imigranţi din America de Sud. Iar la sfîrşit de săptămînă apare cu o regularitate de ceasornic helvet echipa de curăţenie ce se ocupă conştiincios de containerele cu pricina. (De ce oare atunci cînd scriu toate acestea mă simt ca Dinicu Golescu ce descria compatrioţilor valahi cum poate pluti un vapor de metal pe "lacul Lemanului"?) În fine, în fiecare zi de marţi, la Geneva se colectează cartoanele şi hîrtia. La intrarea fiecărui imobil, se pot vedea stive mari de hîrtie aranjate, legate cu sfoară sau bandă scotch. Maşinile Primăriei trec în jur de ora 14,00 pentru a colecta toată această pădure salvată de la tăiere. La Universitate, la fel. Coşuri simple de carton la fiecare etaj, lîngă fiecare fotocopiator, pentru colectarea hîrtiei uzate. Cum arată în sectorul 2 al Bucureştiului, sectorul unde locuiesc, containerele de recuperare instalate în pripă de primărie? Pline de gunoaie de tot soiul, niciodată curăţate, încărcate la grămadă în maşinile salubrităţii. În plus, trebuie un braţ de bodibilder pentru a fi capabil să le ridici capacul culisant din metal ce pare făcut din metalul unui tanc T34. Tot în Bucureşti unul dintre candidaţii verzi, ecologişti, îşi apăra public punctul de vedere spunînd că el este ecologist pentru că vrea să planteze mai multe flori. Plantaţii întregi de flori.