Dragul tatii,

Publicat în Dilema Veche nr. 502 din 26 septembrie-2 octombrie 2013
Dragul tatii, jpeg

Mi-am dat seama, de ceva vreme, de unde cunosc privirea asta a ta, atît de hipnotizată & de hipnotică, pe care o ai cînd te uiţi la desenele animate cu Thomas sau la Lightning McQueen, aka Fulger din Cars: e, fără rest, privirea hipnotizată & hipnotică a lui Pound din filmuleţul de pe YouTube în care-l ascultă pe Pasolini citindu-i Cantos în versiune italiană. E privire de poeţel, aşadar, dragul tatii – şi asta-mi strînge inima. Dar mă consolez cu gîndul că poeţeii îşi pot găsi poezia nu doar în poezie ca atare, ci şi în fizică, sau în biologie, sau în matematici, sau în alte arte – sau în desene animate, iată.

Dacă însă se va întîmpla să-ţi găseşti poezia taman în poezie, îţi transcriu mai jos puţinul pe care l-am înţeles pînă acum din asta. Sigur, îl vei citi abia pe la începutul liceului, adică peste vreo zece ani, cînd se va vorbi despre YouTube cam cum vorbim acum despre patefoane, iar privirea aceea a lui Pound va fi, poate, pentru totdeauna pierdută pentru ceilalţi. În ce mă priveşte, ştiu c-o voi găsi mereu în ochii tăi, inflamată de locomotiva Thomas, de bolidul Fulger, de cine ştie ce joc, de cine mai ştie ce colegă de clasă.

Înainte de orice, să fie limpede: fie că eşti poet, poeţea sau poeţel, regula numărul 1 e să nu dai & să nu accepţi sfaturi. Poetul (poeta) ştie încă de pe cînd era poeţel (poeţea) că nimeni nu poate simţi durerea de dinţi a altuia; şi, deci, că sfaturile date unui suferind de durere de dinţi nu pot decît, cel mult, să-l enerveze. (Da, poezia poate fi la fel de sîcîitoare ca durerea de dinţi; iar scrisul poeziei poate fi, cîteodată, un dentist al naibii de bun.) Aşa că în nici un chip nu-ţi voi da aici sfaturi.

Îţi voi spune doar cîte ceva despre un lucru care a contat pentru mine pe vremurile cînd eram poeţel. (Nu te lăsa păcălit de diminutiv: a fi poeţel e un lucru mult mai important & mai minunat decît a fi poet. Toţi poeţii serioşi se întreabă cu inima la gură ce-ar fi zis poeţelul care-au fost cîndva despre ce scriu & despre ce fac ei acum. Fiindcă poeţelul judecă întotdeauna lucrurile fără jumătăţi de măsură, cu acea puritate neomenească fără de care nu poţi ajunge om. Poeţii au pierdut de mult acea puritate, şi de asta se tem, cel mai adesea, de poeţel – aşa cum te temi de conştiinţa ta mai bună. Da: poeţelul e conştiinţa mai bună a poetului, cam aşa cum greierele Jiminy e conştiinţa mai bună a lui Pinocchio.) Voi povesti despre asta fără prea mare filozofie, fiindcă, indiferent de ce ţi se va spune la şcoală, unul dintre cele mai rele lucruri pentru poezie este filozofarea în versuri: cele mai proaste poeme ale lui Eminescu şi Blaga sînt cele în care versifică filozofia, a lor (Blaga) sau a altora. Şi asta dintr-un lucru simplu: filozofia are de-a face cu adevărul, iar poezia cu frumosul. Una se face cu idei, cealaltă – cu imagini. Cînd le amesteci e ca şi cînd ai mînca ciocolată cu icre negre sau miere cu mujdei. Bune fiecare separat, însă scîrboase împreună.

Bun, să mă întorc acum la ce a contat pentru poeţelul care am fost. Păi, cel mai mult a contat întîlnirea cu un mare poet. Ştiu, în filmele americane vei vedea tineri poeţi sau tineri muzicieni care scriu sau compun capodopere aşa cum cîntă privighetoarea – adică spontan şi fără prea multă bătaie de cap. Artişti care compun natural, cum ar veni. Însă adevărul e tocmai pe dos: după cum îi spune chiar numele, arta e artificială, ceea ce înseamnă că: 1) nu se găseşte de-a gata în natură şi 2) se obţine, ca orice artificiu, printr-o anumită tehnică. Iar tehnica asta se învaţă. De la alţii. Adică de la cei care ţi se pare că au ajuns cam acolo de unde ai vrea tu să începi. Aşa cum pictorii îşi învaţă arta copiind tablourile maeştrilor, şi tu îţi vei învăţa arta furînd meserie de la poeţii care-ţi plac. Dacă eşti cu adevărat bun, poezia ta îţi va semăna ţie, iar nu lor; uite un exemplu printre atîtea altele: cînd Marius Ianuş era într-o criză de inspiraţie, maestrul lui, Alexandru Muşina, i-a pus în braţe un volum de Maiakovski şi i-a spus: „Imită-l cît poţi!“ Rezultatul: poate cel mai bun volum al lui Ianuş, Ursul din containăr, cu versuri aşezate maiakovskian în scăriţă, însă pline de energia celui mai puternic Ianuş.

Cu cît vei şti să admiri mai eficient, cu atît mai repede vei creşte. Iar dacă vei avea noroc, vei putea întîlni pe cîte unul dintre cei admiraţi în viaţa reală, nu doar în cărţi. Eu am avut norocul ăsta; l-am întîlnit, cînd aveam 19 ani, pe Mircea Ivănescu – şi am devenit chiar prieteni. Iar ce a contat cel mai mult, dincolo de toate discuţiile despre poezie & co., a fost chiar prietenia asta. De la Mircea Ivănescu am învăţat că poezia e o disciplină a prieteniei, iar nu un discurs cultural. Că poezia are importanţă în măsura în care te face mai OK pentru aproapele tău. Că poezia e o formă de confesiune reparatoare, de spovedanie, aproape, şi că a fi mîndru că eşti poet e cam la fel de stupid ca a fi mîndru de faptul că te spovedeşti.

Mare poet Ivănescu era, ba chiar cu asupra de măsură; dar era lipsit de orice emfază sau aroganţă. Numai un artist slab ţine să arate ca un artist – scria cîndva Andrei Pleşu –, fiindcă el simte că nu-i îndeajuns de artist pe dinăuntru, şi atunci ţine să compenseze asta pe dinafară. Ei bine, Ivănescu nu arăta deloc ca un poet. Extrem de original în scrisul lui, nu făcea deloc pe originalul în felul în care se purta; deşi despre poeţi se spune de regulă că-s atenţi doar la ei înşişi, el era un om cald şi generos, atent la ceilalţi – fiindcă poezia, tot de la el am învăţat-o, presupune şi atenţia concentrată la celălalt. (De aici îi vin şi precizia psihologică, şi empatia – calităţi majore ale poeziei.)

Pe scurt, dragul tatii poeţel, atît am să-ţi zic: poetul e un om care admiră, atent la ceilalţi, pe cît de original în scris, pe atît de normal în viaţă. Şi, mai ales, e un om cu prieteni – tocmai fiindcă poezia e o disciplină a prieteniei.

Cel puţin asta crede poeţelul din mine. 

Radu Vancu este poet şi eseist. Îl găsiţi la www.raduvancu.unspe.com

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.